Matilda Ardeleanu, studentă la secția de Sculptură a Universității Naționale de Arte din București, îmbină introspecția personală cu analiza critică a mediului social și politic în practica sa artistică. Împreună cu Angelica Maria, Matilda semnează curatoriatul expoziției „DOOM MOOD”, un proiect care pune față în față lucrările Giuliei Mangione și ale lui Toma Hurduc, generând un dialog vizual despre anxietăți existențiale, alienare și realități false.
Expoziția explorează fricile unei lumi în derivă, de la crizele climatice la pierderea identității în peisajul urban, propunând o reflecție asupra fragilității prezentului. Deschisă până pe 28 februarie la Galeria Is This Art? a Centrului de Resurse în Fotografie (CdRF), expoziția face parte din proiectul „Next Generation of Artists” și va fi prezentată și la Nitja Center din Norvegia, cu sprijinul Granturilor SEE și Norvegiene.
În practica sa, Matilda folosește obiecte găsite sau obiecte personale pe care le prelucrează. A lucrat în trecut cu fotografii din arhiva familiei, un demers care subliniază aprecierea pentru aspectul documentar și etnografic al fotografiei. Acest aspect este prezent și în expoziția curentă, unde se explorează atât anxietatea trăită în Balcani, cât și în buncărele americane.
Tema anxietății
Tema anxietății existențiale și a unui colaps iminent, abordată în expoziția „DOOM MOOD”, e o preocupare pe care o aveam încă dinainte de colaborarea cu Toma Hurduc și Giulia Mangione. Simt că modul actual de funcționare al lumii nu este sustenabil. Îmi place să-mi imaginez cum ar arăta lumea ideală și să analizez ce este plauzibil din această utopie imaginară și ce nu.
Problema principală pe care mi-am pus-o ca curator a fost cum mă pot folosi de imaginile și proiectele celor doi fotografi pentru a crea un dialog cu publicul pe această temă și pentru a deschide conversația. Cele două proiecte cu care am lucrat au urmărit dezinvolt o curiozitate până la formarea unui proiect clar, concret. Această căutare liberă, dar riguroasă, care duce la cunoaștere sau autocunoaștere, este ceva ce vreau să regăsesc și în viitoarele mele proiecte artistice personale.
Sper ca expoziția să aibă un impact asupra oamenilor. Eu și Angelica am ales să fim mai serioase, mai sobre, să reflectăm asupra mesajului pe care vrem să-l transmitem și să încadrăm expoziția într-un concept curatorial care să deschidă conversații și reflecții legate de viitor și de fragilitatea prezentului.
Dacă expoziția ar avea un simbol material, un obiect care să îi concentreze întreaga poveste, ce ai alege și de ce?
Un panou publicitar. Panoul publicitar reprezintă anxietatea constantă din fundal, acel zgomot gri pe care îl ignorăm. Ele sunt o formă de manipulare vizuală, un spațiu în care suntem încurajați constant să consumăm și să urmăm norme impuse.
Îmi vine în minte imaginea unor afișe religioase, de cult, care ridică probleme spirituale, profund personale, dar într-o formulă ieftină; religia devine astfel un produs de promovat, profan. Panourile goale sau destituite, care nu-și mai îndeplinesc scopul, devin simboluri puternice ale unui sistem care nu mai funcționează. Toate reclamele de pe panouri publicitare, clădiri, autobuze sau din telefoanele noastre formează peisajul surd al orașului, la care suntem desensibilizați. În acest peisaj, noi, ca indivizi, riscăm să devenim doar consumatori, pierzându-ne identitatea în fața unei realități false.
Această pierdere a sinelui este bine ilustrată de panourile monumentale pe care le avem. Ele reprezintă conceptul de alienare și de anxietate existențială din „DOOM MOOD”.
Suprarealismul cotidian & anxietățile personale
Pentru expoziția din București am ales să folosim dipticuri. A fost cea mai directă formă de dialog posibilă dintre imaginile celor doi artiști. Alăturate, imaginile generează idei și direcții noi de gândire. Contrastul dintre fotografiile color ale Giuliei Mangione, statice și neliniștitoare, și cele alb-negru ale lui Toma Hurduc, spontane, creează un ritm vizual puternic. Imaginile se completează și se interoghează reciproc.
Exemplu: Imaginea Giuliei, un peisaj obscur, auriu, capturat din interiorul unui buncăr, creează un sentiment de sufocare și izolare. Întunericul care înrămează geamul mic prin care este făcută fotografia ne lasă să completăm singuri spațiul în care ne aflăm. Imaginea lui Toma, cu cutiile de chei de Airbnb intitulate „Sunrise 1, 2, 3 și 4”, trimite la realitatea falsă care ne înghite lumea. Fotografia lui menține starea asta de sufocare, aglomerare. Ambele imagini sunt neliniștitoare, suspecte, privim o construcție artificială a realității.
Cum percepe anxietatea generația ta
Anxietatea pe care o simțim ca generație pare să fie un răspuns adecvat și sănătos la situația politică și climatică actuală. Trăim într-o lume saturată de informație și crize globale, iar acest lucru ne influențează profund percepția asupra viitorului. Suntem bombardați constant de vești negative și imagini apocaliptice pe rețelele de socializare, ceea ce face ca anxietatea să devină o stare continuă.
Mulți aleg să nu mai facă copii, gândindu-se că aceasta nu este lumea în care ar vrea să-i crească. Planeta arde, fascismul urcă la putere etc. Uneori suntem prinși într-un fatalism total. M-aș bucura, totuși, dacă, în loc să acceptăm că lumea „se sfârșește”, ne-am concentra pe ce putem schimba.
În expoziție am transpus această stare de fatalism prin lucrări care reflectă temeri reale, cum ar fi renunțarea la ideea de a mai avea copii, dintr-o teamă profundă legată de viitorul planetei.
Prin lucrările celor doi fotografi am explorat nu doar teama, ci și tendința de a ignora realitatea. Am inclus imagini care sugerează o lume în care ne pierdem în realități false și nu știm ce direcție să urmăm. Aceasta este anxietatea specifică generației mele: o stare de confuzie, dar și o dorință de schimbare.
Rolul artei contemporane
Consider că arta, în special în contexte contemporane precum „DOOM MOOD,” nu oferă soluții, ci mai degrabă provoacă întrebări. Expozițiile sunt un spațiu de conștientizare. Arta generează întrebări importante. Arta poate fi un catalizator al schimbării, deoarece aduce problemele în spațiul public. „DOOM MOOD” reflectă fragilitatea unui sistem care pare să se prăbușească și, prin lucrările celor doi artiști, am dorit să atragem atenția asupra unor teme fundamentale, cum ar fi alienarea și anxietatea existențială. Nu cred că expozițiile pot altera imediat realitatea, dar ele pot fi un catalizator pentru o schimbare mai amplă, aducând în prim-plan subiecte care nu pot fi ignorate și care merită să fie discutate.
Descoperiri
Această experiență m-a făcut să nu mă mai simt singură în fricile legate de viitor. Mi-ar plăcea ca oamenii care văd expoziția să reflecteze asupra a ceea ce le lipsește cu adevărat și asupra a ceea ce îi împovărează. Unde putem găsi însemnătate? Ce am schimba la lume și ce putem schimba la noi? - acestea sunt câteva dintre gândurile cu care mi-ar plăcea să rămână vizitatorii expoziției.
Credit foto: Alex Iacob
Ce urmează
Această experiență curatorială a fost incredibil de valoroasă și mi-a consolidat dorința de a continua să lucrez în acest domeniu. Deși sunt în continuare dedicată practicii mele în sculptură, am înțeles mai bine importanța dialogului dintre diferite forme de artă și cum acest schimb poate stimula dezvoltarea mea ca artist. Vreau să continui să explorez conceptul de curatoriat, nu doar în domeniul fotografiei, ci și în alte medii, cum ar fi instalația și sculptura.
Munca de curator mă motivează să fiu mai deschisă la colaborare, să schimb idei și să ies din rutina mea.
