Pare cu adevărat extravagant să auzi pe cineva spunând, în epoca TikTok și a biților, că adolescenții din 2025 seamănă cu cei din alte timpuri. Regizorul Tudor Petremarin s-a apropiat de lumea adolescenței, în „Hoții de subiecte”, lungmetrajul lui de debut, care va ajunge în cinematografe din 25 martie. Povestea urmărește patru adolescenți se hotărăsc să facă bani vânzând în mediul online subiectele de la BAC, pentru a-și îndeplini visele.
Filmul vorbește însă despre transformări emoționale, prietenie, prima dragoste, dificultățile relațiilor dintre părinți și copii la vârsta adolescenței, viața de liceu, cu sensibilitate și umor.
"Aici cred că trebuie să lucrăm: să învățăm să ne comunicăm mai bine ideile, sentimentele, să învățăm să ascultăm. Nu trebuie să fim toți de acord, dar doar faptul că vorbim, că suntem dispuși să dăm o șansă argumentelor celorlalți e un pas foarte important", spune Tudor.
Filmul a fost selectat la Festivalul Internațional de Film Cottbus, ediția 2024 (secțiunea Hits). Din distribuție fac parte: Karina Jianu, Ștefan Iancu, Ana Toda, Dragoș Prundeanu, Adrian Văncică, Maria Obretin, Șerban Pavlu, Anca Androne, Andrei Aradits, Alex Zob.
Cu 18 ani experiență în producție și regie de televiziune, precum și în publicitate, Tudor Petremarin (37 de ani) a decis ca pentru primul său lungmetraj să dezvolte, alături de Mihai Mănescu, un scenariu la care au lucrat intens, și să-l producă prin propria sa companie, Fulg Media, în ciuda tuturor dificultăților acestui proces.
Tudor Petremarin este absolvent al Facultății de Regie de Film și TV și al masterului de Producție de Film al UNATC (2014). A debutat în cinematografie ca regizor și co-scenarist al scurtmetrajului „Rondul de Dimineață” și apoi a continuat în televiziune, ca regizor pentru mai multe emisiuni și seriale TV. A regizat și a produs numeroase reclame TV și online pentru companii precum Hochland, Tymbark, Kaufland, Ikea, Uber, L'Oreal s.a.m.d.
Cum a fost debutul în lungmetraj de ficțiune, despre parcursul lui în regie și adolescenții din 2025, vorbește Tudor Petremarin în rândurile următoare:
Începuturile
Am fost norocos pentru că la început ai mei, fiind actori, mi-au povestit cum merg lucrurile la UNATC (Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografice). După multe discuții cu ei, eu mi-am setat așteptările foarte jos. Așa că toți anii care au urmat, 4 ani de licență și 2 ani de masterat, au fost foarte relaxanți.
Orice sprijin primeam din partea facultății îl primeam cu „Wow, ce tare!”. Avem 300m de peliculă: ce cool, mai bine decât nimic! Avem camere de filmat din 1964 toamna? Perfect, bine că le avem și p-astea. Avem 3 lumini led noi? Okay, mai bine decât nimic. Când am început să vorbesc și cu alți studenți la film din alte facultăți sau alte țări, m-am simțit chiar norocos pentru că la UNATC aveam anumite fonduri și susținere, pe când alții nu aveau nimic.
Cu profesorii a fost puțin mai complicat până am înțeles exact ce își doresc ei de la studenți, și apoi „vis”. De fapt, ce am învățat în facultate cel mai mult a fost cum să înțelegi „un sistem”, cum să îl accepți, cum să încerci să-l schimbi din interior și să faci cât mai mult cu ajutorul lui astfel încât să-ți atingi țintele - în cazul meu, filmele pe care doream să le fac.
După universitate, am încercat să aplic aceleași principii și în proiectele de televiziune sau în cele comerciale în care am lucrat. Și încet - încet am căpătat mai multă experiență. Mi-am dorit să fac filme, dar „avântul” din primii ani se domolise și am început să caut un subiect care chiar să mă convingă. Știam că producția unui film va dura ani de zile și aveam nevoie de o poveste care să mă „țină” interesat mult timp. Acest proces a durat ceva. Și mă bucur că a durat mai mult pentru că între timp am avut timp să cresc, să învăț mai multe, să simt mai multe, să mă îndoiesc mai mult, să înțeleg mai bine lumea din jurul meu.
Povestea filmului "Hoții de subiecte"
Mi-am dorit mult să continui să fac scurtmetraje, după absolvirea UNATC și am fost implicat în mai multe scenarii care tratau în special de relația părinți-copii. După moartea tatălui meu, am fost motivat să caut idei în această direcție, însă mereu simțeam că poveștilor cu pricina le lipsește ceva. Când am devenit tată, am început să văd și să simt lucrurile diferit. Și mi-am dat seama că vreau să fac un film cu copii, tineri, adolescenți. Treptat am ajuns și la „furtul subiectelor de la BAC”, care mi s-a părut un context ofertant pentru personaje, apoi am dezvoltat structura poveștii, lucrând cu prieteni. A trecut mai mult de un an până am ajuns la un prim draft, iar scenariul a suferit numeroase modificări până la câteva luni înainte de începerea filmărilor.
M-am uitat de curând la primele idei notate. Povestea s-a schimbat mult de-a lungul anilor. Și asta mi se pare un lucru bun. E important să nu rămâi blocat într-o structură, să ceri părerea celor din jur, să „crești” povestea. Evident că la un moment dat trebuie să te oprești din scris și să filmezi scenariul, dar flexibilitatea în perioada de creație e esențială.
De la primul draft la ultima variantă de scenariu
Deși îmi place să dezvolt povești și să lucrez pe structură, am simțit nevoia unui scenarist care să mă ajute să transform outline-ul de 4-5 pagini într-un scenariu complet. Așa am ajuns la Mihai Mănescu. El s-a mișcat foarte repede și în câteva luni aveam un 1st draft. Au mai fost modificări, am mai cerut păreri, ne-au mai venit idei și așa am ajuns la un 3rd draft. Cu această variantă de scenariu am început să căutăm parteneri, să strângem fonduri pentru film. Au mai trecut câțiva ani, iar cu aproape 5-6 luni înainte de filmare am avut un 4th și un 5th draft. După casting & repetiții, împreună cu actori, am mai trecut o dată prin toată povestea și în special prin dialoguri, și așa am ajuns la forma finală a scriptului cu care am intrat în filmare.
Inspirația în conturarea personajelor
Îmi plac filmele și serialele cu adolescenți și m-am uitat la foarte multe: „Superbad”, „The Breakfast Club”, „Sex Education”, „Liceenii” sunt doar câteva din zecile de titluri.
De asemenea, am citit sau recitit mai multe cărți „young adult”, fantasy sau memorii. Iar în afară de acestea, cred că tot procesul de creație a fost și terapeutic: am pus mici „bucăți” din mine și din părinții mei în fiecare personaj.
Drumul de la idee la realizare
Drumul a fost mult mai lung decât mă așteptam. Probabil la următorul proiect o să-mi reglez așteptările mult mai realist.
Unul dintre lucrurile pe care îl voi face diferit data viitoare va fi partea de pre-producție: voi încerca să avem un buget mai voinic astfel încât să putem avea timp mai mult de pregătire cu fiecare departament (costume, decor, locații etc).
Alt lucru foarte important va fi să am un scenariu mai suplu. Pentru „Hoții de Subiecte” am avut un scenariu de 134 pagini. Ceea ce a dus la un 1st cut al filmului de aproape 3 ore. Varianta finală a filmului are 1h50min. Astfel aproximativ 40 de pagini din scenariu au fost filmate, muncite, pregătite, editate și nu vor ajunge la public niciodată. La următorul film voi încerca să nu avem un script mai lung de 100 pagini.
Legat de „funcțiile” îndeplinite în film, probabil cel mai greu a fost rolul de producător. Când am avut scenariul și conceptul gata, am încercat să conving mai mulți producători locali să se alăture proiectului. Nu s-a concretizat nimic clar, așa că am hotărât să duc totuși proiectul la capăt prin compania mea. Sper ca succesul acestui film să creeze viitoare oportunități de colaborare atât cu producători locali, cât și cu coproducători din alte țări.
Temeri, dificultăți și întâmplări fericite
Una din zilele cele mai grele din timpul producției filmului a fost filmarea de noapte cu furtul subiectelor. A fost o zi cu multe spații speciale (de la acoperișul blocului la străzile din spatele Ateneului), cu cascadori, cu ambulanță, cu animale (motanul „Berlioz”). Am dormit foarte bine după ce am reușit s-o încheiem.
Legat de întâmplări fericite, știu că m-am bucurat mult când am găsit „casa Sofiei”. Căutările au durat câteva luni și nu găsisem nimic care să ne convingă. Era cât pe ce să amânăm producția. Dar cu două săptămâni înainte de începerea filmărilor propriu-zise, Răzvan Marin (location manager) a găsit vila superbă și am reușit să continuăm.
Castingul
Am avut în minte o listă scurtă de actori pentru rolurile părinților, dar mi-am dat seama că nu aveam cum să iau o decizie legată de acestea până nu e conturat castingul pentru cele patru roluri principale (adolescenții Sofi, Alex, Amalia și Tomiță).
Pe parcursul procesului de casting, am văzut peste 200 de tineri din toată țara, atât elevi, cât și studenți. La sediul agenției de casting au avut loc trei zile de probe, iar la UNATC încă trei. Am vizionat și multe probe video, ale celor care nu au putut participa la castingul live. Alegerea a fost una foarte dificilă. Avem în România foarte mulți tineri actori deosebiți.
A fost importantă potrivirea „fizică” între actori. Am făcut, împreună cu colegii din echipa filmului, teste cu 12 actori selectați și pe parcursul a trei săptămâni am repetat, filmat, probat fel de fel de asocieri și am ajuns în cele din urmă la distribuția actuală. Cred că am avut noroc, iar alegerile pe care le-am făcut s-au dovedit foarte potrivite. Mai ales că toți au fost implicați, inimoși. Mi-aș dori să lucrez cu ei și în proiectele viitoare.
Colaborarea cu actorii
Pentru mine, colaborarea cu actorii a fost minunată. Cei mai mulți erau la primul film și erau la fel de entuziasmați ca și mine. Am încercat să-i ghidez astfel încât să creăm personaje cât mai veridice, care să susțină povestea și să emoționeze publicul. Și cred că le-a ieșit. Când am început să montez filmul mă gândeam că o să ajung la un punct în care nu o să mai suport să văd acțiunea, însă, am fost surprins. Cred că l-am văzut de zeci de ori cap-coadă și ei (actorii) m-au ținut atent de fiecare dată.
Provocările și surprizele la debut în lungmetraj de ficțiune
La început mi-am dorit mult un producător care să conducă proiectul. Și a fost complicată perioada cu căutarea, refuzurile, nesiguranța. Odată ce am hotărât să duc proiectul la capăt, înțelegând că oricum voi putea prin propria companie, lucrurile cumva s-au așezat.
A fost greu, dar măcar așteptările erau pe umerii mei. Am avut noroc de o echipă pe care o cunoșteam bine, cu care lucram împreună de mai bine de 10 ani la fel de fel de proiecte corporate și de televiziune, iar cu ajutorul lor visul a căpătat formă și încet încet am ajuns la filmul actual. Munca în această echipă super faină a fost partea cea mai plăcută. Și m-am bucurat foarte mult când oameni „noi” care au venit în proiect (cum ar fi actorii) au apreciat atmosfera și modul nostru de lucru.
Adolescentul Tudor vs adolescenții de azi. Interese și vise comune
În esență, nu cred că adolescenții de acum au visuri foarte diferite de tineri de acum 20 de ani sau de acum 50 de ani. Aceleași dorințe de a iubi și de a fi iubiți, aceeași speranță de a fi înțeleși și de a-și găsi locul într-un grup, aceeași căutare de sine și fantezii hedonice. Singurele diferențe sunt doar contextuale (ex. accesul la internet sau rețelele sociale).
Ce e frumos la această perioadă, este că rămâne foarte clară în amintirea noastră din cauza emoțiilor puternice… cred că de aceea publicul caută mereu povești cu tineri.
Repere & inspirație
Există filme românești cu adolescenți produse în ultimii ani. Le-am văzut sau revăzut cu drag: de la „Lumea e a Mea” și „Alice T.” până la „Otto Barbarul”, sau de la „Tabăra” și „Oh, Ramona” până la „Romina, VTM”.
Însă, eu am crescut cu alte „povești”; cum ar fi „The Goonies”, „Superbad”, „E.T” sau „The Virgin Suicides”. Mi-am dorit să construiesc o poveste nici prea comercială, și nici prea ermetică artistic.
Cred că „Hoții de Subiecte” se încadrează în acea categorie de filme cu povești ancorate în realitate, dar care totuși „visează” și sunt idealiste, de care care are nevoie publicul.
Atât la proiecțiile de la festivaluri (până acum am fost în selecția de la Cottbus IFF și Girona IFF), cât și la cele de test făcute în România, spectatorii au fost plăcut impresionați și au spus că-și doresc să revadă filmul alături de prieteni sau familie.
Echipa filmului
Am avut noroc să am o echipă formată din mulți prieteni, oameni pe care îi cunosc din facultate sau cu care lucrez de mulți ani la fel de fel de proiecte (de la reclame la seriale). Pentru mulți dintre ei a fost primul lungmetraj și entuziasmul a fost ridicat. Așa că munca cu echipa a fost foarte plăcută, a fost partea cea mai distractivă. Simt că ne-am simțit ca într-o familie în timpul filmării și cred că toți ar fi vrut să mai continue aventura încă câteva săptămâni.
Temele și mesajele filmului
„Heist-ul” este doar un context, doar parte din „formă”, nu din „fond”. Filmul are în centru o poveste asemănătoare unui bildungsroman, cea a maturizării Sofiei. Apoi, în jurul acestui nucleu, avem „conflictul dintre generații” ilustrat prin toate relațiile dintre părinți și copii; și „dragostea împotriva șanselor” prin triunghiul amoros Sofi - Alex - Amalia. Acestea mi se par temele centrale ale filmului, care cred că vor deveni subiecte de discuții: cum să comunicăm mai bine cu copiii/ părinții noștri, ce înseamnă o relație de cuplu sănătoasă, cum facem față influențelor nefaste din jurul nostru ș.a.m.d.
Prezența online a filmului
Din punctul meu de vedere, au fost idei și materiale prin care arătăm că toți trecem sau am trecut prin aceeași perioadă complicată a adolescenței. Sunt sigur că mulți o să se regăsească în cel puțin unul din personajele acestui film și prin postările de pe rețelele sociale am încercat să sugerăm acest lucru și să-i facem pe spectatori curioși.
Mie mi-au plăcut foarte mult cum au ieșit aceste provocări/ filme scurte și sper să le putem integra ca „Bonus Scenes” într-o viitoare lansare pe Bluray.
Lucruri despre care se vorbește prea puțin când vine vorba de adolescenți
Eu cred că sunt multe producții cu adolescenți dedicate atât lor, cât și publicului larg. Unele mai bune decât altele, unele mai promovate sau mai vizibile decât altele. Poate nu sunt încă multe producții românești, dar acest lucru sper să se rezolve de-a lungul anilor următori. Însă, aceste materiale artistice ar trebui să fie doar un punct de start. De aici ar trebui să avem mai multe dezbateri în licee, mai multe discuții acasă, în familie.
Aici cred că trebuie să lucrăm: să învățăm să ne comunicăm mai bine ideile, sentimentele, să învățăm să ascultăm. Nu trebuie să fim toți de acord, dar doar faptul că vorbim, că suntem dispuși să dăm o șansă argumentelor celorlalți e un pas foarte important. Dezvoltarea inteligenței emoționale și a unei gândiri critice cred că sunt mult mai importante decât să învățăm mult sau mecanic.
Trei motive personale pentru care îți dorești să vină oamenii la "Hoții de subiecte"
Pentru mine acest film a fost un fel de „terapie” prin care am încercat să procesez mai multe evenimente emoționale atât din copilăria mea, cât și din adolescența mea. Sper ca părinții să vadă filmul și apoi să-și îmbrățișeze mai mult copiii și să-i întrebe cum se simt. Sper că tinerii vină la film și apoi să vorbească cu prietenii lor despre tot ce îi doare cu adevărat și ce au pe suflet. Sper ca românii, în general, să vină la film, pentru a se relaxa și a râde, iar, în noaptea care vine, să se viseze pentru un moment din nou liceeni, distrându-se cu colegii lor de clasă.
Ce urmează
Am câteva idei pe care încerc să le dezvolt în anii următori.
Una dintre ele este un film despre o criză de cuplu la 40 de ani. E un subiect puțin mai matur decât cele explorate în „HOȚII DE SUBIECTE” și probabil mă atrage pentru că mă apropii de vârsta respectivă și, după cum s-a întâmplat la primul film, cred că lucrul pe această temă va fi tot un fel de „terapie” pentru mine.
Altă idee la care ține foarte mult copilul din mine este o poveste de tip fantasy care se întâmplă pe meleagurile Moldovei feudale, în jur de secol XV. E un proiect mult mai ambițios și probabil va dura ceva până voi reuși să-l pun pe picioare, însă, cred că potențialul poveștii e foarte ridicat.
