[Spre Gopo] Ciprian Chiricheș: Caut mereu, în fiecare proiect, îmi “ascut” actoria. Niciodată nu am râvnit la un rol și mereu am jucat cu plăcere ce a venit la rând

Talentul și parcursul artistic din copilărie și adolescență l-ar fi putut îndrepta către muzică, mai specific către studii de conservator. Dar Ciprian Chiricheș a intrat în clasa a unsprezecea într-o trupă de actori amatori din Gheorghieni, de unde regizorul Dezsi Szilárd l-a selectat pentru un rol mic în spectacolul „Mirandolina”. A fost prima sa apariție ca actor într-un teatru profesionist și a rămas de acolo cu certitudinea că vrea să facă teatru. Azi este absolvent de studii de licență și master al UNATC și angajat al la Teatrului Maria Filotti din Brăila.

În urmă cu cinci ani, a ajuns din întâmplare la un casting pentru un rol care fusese scris pentru o altă tipologie de actor potrivit să-l interpreteze pe Gheorghe, un bărbat de vârstă medie, îndesat, mușchiulos, bețiv, păros, recalcitrant. Numele personajului a fost schimbat în Gheorghiță și este jucat de Ciprian în filmul „Săptămâna Mare”, scris și regizat de Andrei Cohn.

"Cel mai de preț lucru la finalul filmărilor este pentru mine că acest băiat oropsit, Gheorghiță, nu este o bestie. E un om ca toți ceilalți care greșește, mult, dar nu e o bestie. Și prețios mi se pare că la final nu poți pune degetul pe un vinovat. Pentru că în realitate așa e", spune Ciprian.

Actorul Ciprian Chiricheș a fost nominalizat la Premiile Gopo 2025, la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar. Vorbim cu el despre proiecte recente în teatru și film și despre procesul de lucru din „Săptămâna Mare”.

Parcursul către actorie

Mă numesc Ciprian Chiricheș și sunt cine sunt azi pentru că am avut mereu în jurul meu oameni care au crezut în mine.

Parcursul meu logic, dacă mă urmarea cineva din exterior, ar fi fost să fac conservatorul. Din clasa întâi sub îndrumarea învățătorului s-a format o trupă de muzică ușoară unde eu eram chitarist. Pe urmă au urmat în jur de 10 ani de concerte, trupe noi, destrămări și împăcări, devin basist, vocalist, percuționist și deci pasul următor ar fi fost să merg mai departe cu muzica. Dar in clasa a 11-a am intrat într-o trupă de teatru de amatori, Színkron, condusă de Koloszi Borsos Gábor, un actor al Teatrului Figura Studio din Gheorgheni și, deși făcusem teatru în școală, aici mi-am dat seama că asta e ce-mi doresc pe mai departe.

De la cine ai învățat

Am avut foarte mulți mentori până azi. Sunt foarte norocos și recunoscător pentru intalnirile pe care le-am avut. În primul rând sora mea a fost tot timpul un etalon și datorită ei am ajuns la București la facultate, Gábor pentru formarea din primii ani, Marius Costache și Ana Ioana Macaria în teatrul studențesc PODUL, la facultate i-am avut profesori pe Doru-Ana, Mihai Constantin, Radu Gabriel, Tania Filip, acum la masterul de regie pe Cristian Ban, familia m-a susținut mereu și de 10 ani am alături un om excepțional care îmi este azi soție, prieten si colegă, Teodora Antal. Lista e mult mai lungă, toate întâlnirile din viața mea au pus o mână de mortar sau o cărămidă pe ce sunt astăzi.

Calitățile unui actor bun

Unpopular opinion, eu cred că oricine poate fi actor, cum oricine poate cânta și oricine poate învăța să înoate. Dar într-adevăr, nu oricine poate fi campion olimpic la înot; cam așa ar fi și cu actoria. Un bun actor, pe lângă acea sclipire, acel dat pe care poate ești norocos să îl ai față de ceilalți, un actor bun, ideal, ar trebui să fie nimeni. O pânză albă, o bucată de lut, pe care să adaugi rolul. Vorbim ideal, bineînțeles, utopic. Atunci reușești să “suspenzi realitata” cel mai bine și îi ești util 100% proiectului in care joci. În rest să știe textul și să nu întârzie, așa e vorba

Debutul tău

Din trupa de amatori din care făceam parte, regizorul Dezsi Szilárd m-a selectat pentru un rol mic în  “Mirandolina” spectacol pe care îl monta la teatrul din Gheorgheni. Atunci a fost prima mea apariție ca actor într-un teatru profesionist, cu contract și tot ce trebuie. A fost minunat, spectacolul era in limba maghiară și deși sunt vorbitor de maghiară am avut emoții mari. Am rămas de acolo cu certitudinea că îmi place enorm să fac teatru. Îmi amintesc că la aplauze în seara premierei îmi țiuiau urechile și vedeam în reluare.

După asta, abia 10 ani mai târziu vorbesc din nou maghiara pe scenă la un festival in Győr. Mi-ar plăcea să o folosesc mai des, mai ales pe scenă sau în film.

Ce cauți acum în proiectele de teatru și film

Caut mereu, în fiecare proiect, îmi “ascut” actoria. Niciodată nu am râvnit la un rol și mereu am jucat cu plăcere ce a venit la rând. Colegul Gabi Costin mi-a zis la un moment dat “un rol vine când ai nevoie de el, sau când are el nevoie de tine” și chiar cred că așa e.

Ce-mi doresc cu adevărat, pe lângă viața de familie, este să îmi continui dezvoltarea ca artist, așa apare și regia în joc. Mi-ar plăcea să fac mai mult film, dar asta cred că ma pune pe lista lungă de așteptare cu miile de actori care își doresc același lucru cu mine.

Conjunctura prin care ai ajuns să joci în filmul „Săptămâna Mare”

Am dat casting. E aici o poveste minunată, cu iz de legendă, care o să îmi rămână adânc întipărită în suflet. Eu am ajuns dintr-o întâmplare la casting, deoarece rolul lui Gheorghiță (inițial Gheorghe) era pentru un actor de tipologie 40+ îndesat, mușchiulos, bețiv, frunte îngustă, păros, recalcitrant. Ceva ce e in capatul opus al spectrului actoricesc față de mine. Totuși, Andrei mă văzuse într-un spectacol de școală in care jucam un puști teriblist care băga spaima în cei din jur. Am fost chemat la casting fără să știe exact pe ce ar vrea să dau probă. Am primit directive să citesc și Leiba și Gheorghe, dar eu fiind sigur că nu mă potrivesc pe Gheorghe, m-am focusat mai mult pe Leiba. După proba de casting, unde am citit doar Gheorghe, am fost chemat la recall cu textul învățat și după mai multe probe, din Gheorghe rolul a devenit Gheorghiță.

Ar fi trebuit să spun la intrebarea anterioară că un actor bun are nevoie și de noroc, de mult noroc. Castingul se întâmpla în 2020 când fără concretețea unui viitor artistic, căutam cursuri de IT cu gândul la reprofilare. Dumnezeu, viața, universul, zi-i cum vrei, știe ce e bine pentru tine și îți cam dă.

Cum te-ai apropiat de personaj

Traseul nu a fost unul ușor, dar mi-a plăcut enorm. Împreună cu Andrei, Nicoleta și Doru (n.r. regizorul Andrei Cohn, actorii Nicoleta Lefter și Doru Bem) am repetat (cu pauze) aproape un an jumate. În timpul ăsta am vorbit despre perioadă, despre scenariu, am văzut filme, ne-am documentat și ne-am împrietenit. Așa a căpătat dimensiune personajul meu. După un an jumate, fără să intrăm în vreun diagnostic, simțeam că suntem doi, că mai crescuse o latură, o fațetă, o mască a ce sunt eu. O extensie poate. Un eu dacă m-aș fi născut atunci, aș fi locuit acolo, aș fi avut oamenii ăia în jur. Un “eu, în situația dată“ ideal.

Indicațiile regizorale

Andrei m-a relaxat mult. Cel mai important lucru pe care mi l-a dat este încrederea. Indicațiile sunt multe, dar mărunte față de încredere și libertate. Este un artist mare și un om minunat. Recomand lucrul cu el cu toată inima și sper să ne mai întâlnim artistic cât de curând.

Ce te-a atras cel mai mult la scenariul filmului

Scenariul este genial. Se simte asta din primele pagini. In film sunt multe tăieturi altfel ajungea la patru ore. In primul rând asta cred că atrage, scriitura impecabilă a unor personaje vii, care vorbesc credibil în situații credibile cu umor natural. Atrasul publicului nu cred că e ceva ce trebuie neapărat să-ți propui. Chiar și în afară filmele de autor sunt greu vandabile la noi ce să mai vorbim. Dar nu asta propune un film de autor.

Sunt un idealist, vorbesc des despre aceste utopii, dar că și în cazul instituțiilor de cultură, teatre de stat, muzee, nu sunt unelte de generat profit. Singurul scop este arta și cultura. Bineînțeles că îți dorești ca filmul tău să ajungă la cât mai mulți, să aibă “succes” dar la bază îți dorești să iasă așa cum ți-l imaginezi și asta cred că e mai important. Îmi dau mult cu părerea și mă comport ca si cum aș avea răspunsuri… nu am, abia daca am întrebările bune.

De ajutor în construcția personajului tău

M-au ajutat repetițiile, Andrei și intuiția. Andrei povestește că pentru scenariu a scris enorm și apoi a tăiat și a tot tăiat până au rămas lucrurile credibile. E greu sa te prefaci că ești o persoană din 1900. Nu știm multe de atunci și ce știm e foarte ușor de pervertit, deci cred că e util să te focusezi să nu încurci decât să vrei să faci cel mai bine.

Ce ți s-a părut cel mai dificil de redat în personaj

Nu știu dacă este cel mai dificil, dar cu siguranță cel mai de preț lucru la finalul filmărilor este pentru mine că acest băiat oropsit, Gheorghiță, nu este o bestie. E un om ca toți ceilalți care greșește, mult, dar nu e o bestie. Și prețios mi se pare că la final nu poți pune degetul pe un vinovat. Pentru că în realitate așa e.

Ce ai descoperit despre tine, ca actor, interpretându-l pe Gheorghiță

Multă vreme am trăit cu ideea că ceea ce numim noi “emploi” este o etichetă pe care va trebui să te bucuri să o joci toată viața. Eu și în școală am jucat mereu “ăla bun”, “profesorul”, “naivul”, rareori aveam parte de un “contre-emploi”. După întâlnirea cu Andrei Cohn și studiul la personajul Gheorghiță descopăr despre mine că îmi face o mai mare plăcere să caut în zone mai puțin accesibile, mai puțin previzibile când vine vorba de actorie.

O scenă din „Săptămâna Mare” care te-a marcat

Toate scenele de conflict cu Leiba, jucat formidabil de Doru, mi-au rămas aproape. Am făcut o vizită în décor înainte de filmări și printre oamenii care lucrau la construcție am făcut o repetiție acolo in curte pe una din scenele de conflict. A fost atât de frumos, ca experiență actoricească, oamenii din jur parcă dispăreau și eram doar eu și Doru. Când am terminat scena, oamenii care au devenit spectatori intre timp într-un soi de cerc, arenă, așezați au aplaudat. A fost o surpriză pentru toată lumea, inclusiv pentru noi.

Nominalizarea la Premiile Gopo 2025

Sunt bucuros, normal, și recunoscător pentru ea. Cred că premiile și titlurile nu sunt un etalon cu ajutorul căruia să decidem dacă ceva e bine sau mai puțin bine. In artă nu e loc de comparație. Dar sunt într-o etapă bună și sunt mulțumit de lucrurile care mi se întâmplă și deci pregătit pentru orice ar urma. Deci e bine și dacă sunt artist emerit și dacă nu.

Ce urmează pentru tine anul acesta

Am atâtea planuri, sper să apuc să le văd realizate pe toate. Tocmai am scos un spectacol cu Matei Lucaci Grumberg „Sebastian” îi zice și acum repet la “Pescărușul” cu Alex Bogdan tot la teatrul Maria Filotti, unde sunt angajat. După premiera din luna mai, regizez un spectacol in cadrul 9G la TNB cu patru actori foarte talentați și sperăm ca premiera oficială să iasă în toamnă “Yen” se va numi, profit de ocazie să fac puțină promovare. Între timp am examene de regie la Mureș și în vară, poate lucrul care mă emoționează cel mai tare, eu și Teodora vom avea cununia religioasă și nunta. Mai departe nu îndrăznesc să văd, dar în general familia și dezvoltarea artistică îmi ocupă tot timpul și adevărul e că sunt, momentan, singurele două lucruri care mă interesează.