David Irle este consultant independent în tranziția ecologică a sectorului cultural. Timp de peste zece ani, a lucrat la dezvoltarea proiectelor culturale europene și la integrarea operatorilor francezi în rețelele europene. În prezent, lucrează la implementarea unor practici de mediu în sectorul cultural prin proiecte artistice, modele profesionale și redefinirea politicilor culturale publice.
"Noul context al epuizării ecosistemelor ar putea schimba arta și așteptările noastre față de ea, conducând-o către mai multă sobrietate sau simplitate, sau ne-ar putea permite să redescoperim arta ecologică. Există multă poezie în elipsă, în absență, în gol, în tăcere – lucruri pe care am putea să le redescoperim", spune David.
Este co-autor al volumului ”Décarboner la culture”, publicat de Presses Universitaires de Grenoble în 2021. Recent, David a fost prezent în România, în cadrul unei conferințe pe teme ecologice, bun prilej pentru a-i adresa câteva întrebări.
Ideea de la care ai plecat în Décarboner la culture
În această carte scrisă în urmă cu patru ani, încercam să înțeleg și să măsor impactul de carbon al activităților culturale. Eram îngrijorat de viitorul acestora într-un context de tranziție ecologică. Susțineam ideea că avem nevoie de cultură pentru a reuși această tranziție și că actorii culturali trebuie să anticipeze aceste mari schimbări. Explicam cum este posibil să urmezi o traiectorie care respectă „Acordul de la Paris” fără a renunța la tot, păstrând ceea ce iubim – expoziții frumoase, festivaluri remarcabile etc. Propuneam și o critică constructivă a tendinței de digitalizare a practicilor culturale, în jurul ideii false că acestea ar fi întotdeauna mai puțin poluante decât activitățile „reale”, o idee care a devenit foarte populară în timpul pandemiei.
Conferința din România
În primul rând, este interesant de povestit cum am organizat această conferință, „Spre viitor: o abordare ecologică pentru instituțiile culturale”, la invitația Institutului Francez din România. Vizita mea aici este legată de o misiune de sprijin pe aceste teme, pe care o desfășor împreună cu Institutul Francez din Turcia. Ni se părea ciudată ideea ca un francez să vină în Turcia pentru a vorbi despre tranziția ecologică, după ce a luat un avion low-cost, doar pentru a pleca imediat înapoi în Franța.
Așa că am lucrat în cooperare cu alte institute franceze pentru a organiza un turneu mai sustenabil, cu o primă oprire la Viena, în Austria, și o alta aici, la București. Asta mi-a permis să călătoresc cu trenuri de noapte și să-mi iau timp pentru a descoperi mai bine țările cu care lucrez. De asemenea, îți oferă ocazia să simți diferențele de context – de exemplu, în ceea ce privește infrastructura feroviară! Este important să înțelegi provocările și dificultățile specifice ale unei țări înainte de a discuta pe aceste teme complexe. Nu aveam așteptări anume, în afară de dorința de a discuta cu oameni implicați și motivați și trebuie să spun că sunt foarte încântat, pentru că am avut parte de întâlniri extraordinare.
Cum poate cultura să se implice în problematica ecologică
Tranziția ecologică este, în esență, o chestiune culturală – ține de stilurile noastre de viață. Arta și cultura pot contribui la tranziție prin operele pe care le creează, care abordează aceste teme, prin transformarea imaginarului nostru, mai ales a imaginarului despre viitor. Suferim pentru că suntem hrăniți constant cu distopii și nu reușim să ne proiectăm într-un viitor sustenabil și dezirabil. Profesioniștii din cultură sau artiștii ar putea, de asemenea, să se implice mai mult prin a deveni un exemplu. Deocamdată, ei transmit adesea modele de viață care nu sunt compatibile cu limitele de mediu cu care se confruntă societățile noastre.
Ca exemplu: să ne amintim că Woodstock, primul festival, a fost gândit ca un vis pentru o lume mai bună. Arta și cultura sunt purtătoare de utopii necesare, care arată că bucuria, libertatea și sustenabilitatea pot coexista – dacă ne organizăm cum trebuie. Există numeroși actori culturali implicați în Europa astăzi. Am putea vorbi, de exemplu, despre Massive Attack și inițiativa lor de a relocaliza publicul. Mai pragmatic, în Franța, actorii culturali sunt printre cei mai activi promotori ai unei alimentații durabile, locale, sezoniere și mai vegetariene. Într-o țară cu o tradiție culinară atât de puternică, nu e deloc un lucru minor! Aș putea oferi multe exemple privind mobilitatea durabilă, respectul pentru biodiversitate, gestionarea deșeurilor sau sobrietatea digitală – inițiativele sunt din ce în ce mai numeroase.
Cât de pregătită este România pentru tranziția spre o cultură mai eco-responsabilă
Am avut parte, mai degrabă, de o confirmare decât de o revelație: tranziția ecologică este o chestiune de context și de justiție. Nu putem cere astăzi profesioniștilor din România aceleași lucruri și același nivel de exemplu ca celor din Franța. Există o nevoie de cooperare și solidaritate între noi, deoarece și actorii culturali români vor întâmpina aceleași dificultăți – cele legate de epuizarea ecosistemelor: inflația costurilor de producție (în special a energiei), creșterea evenimentelor climatice imprevizibile și anulările de evenimente, creșterea tarifelor de asigurare în cazul furtunilor sau valurilor de căldură etc.
Mi se pare că aici este nevoie de o mai bună înțelegere a consecințelor acestui nou context asupra modelelor economice. Asta ne va permite să ne gândim la reziliența actorilor culturali români prin economii de resurse, gestionare colectivă a resurselor și cooperare.
Să vorbești despre gestionarea colectivă și partajarea resurselor între actori culturali și cooperare poate fi complicat într-o țară marcată istoric de efectele negative ale socialismului. Și asta arată cât de importantă este analiza contextului și a istoriei fiecăruia.
Cum oferim un act cultural de calitate, limitând în același timp consumul de resurse
Da, ne confruntăm cu dileme, iar meseria mea este să încerc să găsesc soluții. Uneori trebuie să explic că nu există. Dacă organizezi un festival ca Burning Man, cu o amprentă de 350 kg CO2e per vizitator, cu participanți care vin cu avioane private – nu am soluții pentru asta.
Dar când văd evenimente precum We Love Green sau Le Cabaret Vert – și, în general, multe festivaluri europene – care reușesc să fie frumoase și să-și controleze impactul, îmi dau seama că se poate. Festivalul We Love Green, de exemplu, un festival important din Franța, este deja sub 12 kg CO2e per vizitator, datorită unui efort major pe mobilitate durabilă și alimentație (100% vegetariană). Acest festival se apropie deja de obiectivul pentru 2050 conform „Acordului de la Paris” – în jur de 5 kg CO2e per festivalier pe zi. Există multe pârghii de acționat: energie, mobilitate – iar toate acestea pot aduce beneficii și actorilor culturali, modelelor lor economice sau imaginii lor.
În final, există o pârghie sistemică importantă care ne va pune multe probleme: cea mai mare parte a impactului unui eveniment este mobilitatea publicului. Am putea reduce impactul Jocurilor Olimpice cu o treime, dacă le-am dedica doar publicului local. La fel și pentru Campionatul Mondial de fotbal. În cazul concertelor Taylor Swift, Coldplay sau Oasis, unde 80% din amprentă este dată de public, am putea chiar împărți impactul la 4 sau 5.
Azi, americanii vin cu avionul în Europa pentru a o vedea pe Taylor Swift pentru că e mai ieftin. Prietenii mei francezi merg să-i vadă pe Coldplay în Italia, pentru că nu găsesc bilete la Lyon. Britanicii nu au fost prioritari la biletele pentru Oasis în Marea Britanie, ceea ce a stârnit scandal. Iar când turneul lui Taylor Swift nu trece prin Noua Zeelandă, zeci de avioane sunt închiriate ca neozeelandezii să o poată vedea în Australia. Toate aceste acțiuni sunt dăunătoare pentru planetă și au puțin sens din punct de vedere cultural sau al organizării de evenimente. Trebuie să regândim relația dintre turneele artiștilor și proveniența publicului. De aceea vorbeam despre Massive Attack și experimentul lor din Bristol. Au decis să rezerve o parte semnificativă din capacitate locuitorilor din Bristol. Este benefic pentru planetă, dar și pentru ideea de dezvoltare culturală! Nu pentru „happy few”, ci pentru localnici.
Tipul de artă care consumă cele mai multe resurse
Obiectiv vorbind – și avem date – există o corelație directă între bugetele economice și impactul de mediu în sectorul cultural. Industriile culturale cele mai bogate și actorii culturali cei mai înstăriți sunt cei care consumă cele mai multe resurse. Poluarea diferă: pentru modă, e vorba de textile; pentru jocuri video, muzică și cinema, de impactul digitalului. Dar pentru moment, factorul decisiv este bugetul: buget mare – impact mare, buget mic – impact mic.
Întrebarea ta este foarte interesantă din punct de vedere estetic. Noul context al epuizării ecosistemelor ar putea schimba arta și așteptările noastre față de ea, conducând-o către mai multă sobrietate sau simplitate, sau ne-ar putea permite să redescoperim arta ecologică. Există multă poezie în elipsă, în absență, în gol, în tăcere – lucruri pe care am putea să le redescoperim.
Dar cred că, realist vorbind, există un punct de echilibru și praguri de sustenabilitate care ne vor permite să creăm lucruri undeva între „totul e posibil” – cu proiecte nebunești precum The Sphere din Las Vegas sau Jeff Koons trimițând operele sale pe Lună – și spectacole cu dansatori fără costume, într-un parc iluminat cu lumânări. Meseria mea e să găsesc soluții pentru a evita aceste extreme. Am știut să facem evenimente mari și spectacole remarcabile și înainte de petrol. Vom ști să o facem și după. Va fi diferit, dar va fi frumos și spectaculos, sunt convins!
