Fotografia ca o scăpare, ca delimitare de grijile cotidiene și intrarea într-un spațiu sacru. O formă de comunicare care poate spune mai multe decât ar putea spune autorul fotografiei. Așa se simte fotografia pentru Cezar Niculescu. Începută după orele de job, ca acompaniament al plimbărilor lungi și continuată în moduri diverse ani mai târziu.
"Când sunt cu aparatul în mână, dispare tot. Nu mai sunt eu, devin invizibil, ca și cum ies din timp. Asta mă liniștește. Fotografia m-a scos din multe stări proaste, fără să vrea. N-a vindecat nimic, dar mi-a dat un motiv să ies din casă, să mă mișc, să privesc altfel lumea".
Comentarii