Noi începuturi pentru Global Records în muzica urbană

Noi începuturi pentru Global Records în muzica urbană

Tot mai mulți tineri își găsesc vocea în muzica urbană, abordând-o cu o libertate creativă autentică și fără teamă de convenții. Fie că vorbim despre trap, hip-hop sau R&B, noua generație aduce un vibe proaspăt, fără filtre, care schimbă regulile jocului. În mijlocul acestei efervescențe, Global Records susține și amplifică acest val, oferind spațiu pentru inovație și explorare sonoră.

Printre artiștii care dau formă acestui val se numără și NOUA UNSPE – un nume din ce în ce mai prezent atât în topuri, cât și pe scenele mari. A început ca producător, punând bazele unor hituri precum Miami Bici sau Haolo, iar treptat și-a construit un drum propriu ca artist, cu lansări precum Bonnie & Clyde, Regina, Zodiac, Angelina Jolie sau XS. Colaborările sale includ nume sonore din industrie: RAVA, Killa Fonic, AMI, Alina Eremia, The Motans și Oscar. Artistul este extrem de apreciat și în mediul online, mai ales pe TikTok. De asemenea, e nelipsit de pe marile scene ale festivalurilor din România și implicat în proiecte pop culture precum Buzz House 2 (emisiune + film). Pentru NOUA UNSPE urmează și o etapă internațională, cu sesiuni programate în L.A. alături de autori de la Honua Music și Lawson – co-autorul piesei Timeless (The Weeknd x Playboi Carti), un mega hit cu locul 3 în Billboard și peste 700 de milioane de stream-uri. Recent, Lawson a ajuns și la București, unde a petrecut o săptămână întreagă lucrând intens alături de INNA și echipa de autori de la Global Records.

În peisajul industriei de muzică hip-hop, trap și R&B din România, CST si PRNY, autori Seek Music, joacă de asemenea un rol esențial. Lucrând cot la cot și crescând împreună cu artiști precum ȘATRA B.E.N.Z., RAVA, Amuly și Killa Fonic, aceștia au avut un impact direct asupra evoluției muzicii urbane din România, reușind să contureze și să rafineze noi stiluri care au ajuns să definească scena locală.

Cu un catalog vast de hituri, CST si PRNY au o chimie extraordinară în studio, devenind unii dintre cei mai apreciați producători din industrie. Artiștii care au lucrat cu ei s-au îndrăgostit de modul în care își pun amprenta asupra fiecărei piese, iar colaborările s-au transformat întotdeauna într-o experiență deosebită. Acest talent de a se plia pe orice stil și de a aduce un vibe fresh în orice piesă le-a adus o reputație de neegalat în industrie.

Ambii producători colaborează cu Global Records pentru a experimenta noi sound-uri și pentru a construi drumuri muzicale inovative, care să unească digitalul și radioul, să aducă împreună audiențele și să depășească barierele tradiționale. Printre lansările semnificative care reflectă această viziune se numără piese de pe albumul Erikăi Isac – Cancel Culture, piesa Regina a lui NOUA UNSPE, dar și colaborările Eva Timush x Alex Velea – O Piesa RnB si Alina Eremia x NOUA UNSPE - CUM MĂ.

supernOva este un alt nume important în zona urbană și un adevărat pionier al industriei. Producător și DJ, este prezent an de an la cele mai mari festivaluri din țară – de la Beach, Please!, la Electric Castle, Neversea, Untold și Hustle. Contribuția sa a fost fundamentală în dezvoltarea muzicii urbane de astăzi, având în portofoliu proiecte care au stabilit noi standarde în România, cum sunt albumele Înapoi la viață și STEFAN IV ale lui Oscar. Influențat de legende ale producției muzicale, cum ar fi Kanye West (YE), Mike Dean și Clams Casino, a reușit să îmbine elemente de vârf ale industriei globale cu unicitatea sa, creând un sound de neconfundat.

supernOva este și un genius talent finder, descoperind artiști precum Ștefan Costea și Candyboii, înainte ca aceștia să ajungă mari nume în industrie. De asemenea, fiind prezent în era SoundCloud rap și rage beats încă de la începuturi, a descoperit artiști ca Yeat înainte ca aceștia să ajungă în atenția internațională.

Global Records rămâne un label care crede în viitor, în colaborări curajoase și în puterea creativității nefiltrate, încurajând artiștii să își urmeze instinctele, să experimenteze și să rămână autentici. Pe zona de muzică urbană, label-ul este mereu cu ochii pe viitorul industriei, iar Marina Matei (Mia), A&R Global Records, este implicată activ în dezvoltarea acestei scene, fiind un sprijin esențial pentru noua generație de  artiști.

,,Label-ul investește constant în dezvoltarea scenei urbane, fiind alături de artiști și producători care au curajul să fie diferiți. Credem într-o muzică sinceră, care spune ceva și care nu mai segmentează publicul, ci îl aduce împreună.”, Marina Matei (Mia), A&R Global Records.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related