Era liniște, dar ne era frică. Aveam de toate, dar ne era foame.

Era liniște, dar ne era frică. Aveam de toate, dar ne era foame.

Toată lumea avea casă, avea serviciu, mergea în vacanță, era liniște, disciplină, țara nu avea datorii, nu exista poluare, nu exista haos în societate. Cam așa arată România imaginară din nostalgiile comuniste. Nostalgii care revin din ce în ce mai puternic zilele astea, pe fondul crizelor politice și economice, a inegalității și rupturilor sociale. 

Ce rămâne ascuns din aceste amintiri absurde este realitatea: foamea, frigul, întunericul, frica. Adevărul despre comunism este altul. Așa se numește inițiativa lansată de cei de la IAA România & Publicis pentru a contracara mirajele comuniste care se vântură prin România în 2025. 

IAA România a postat, zilele acestea, pe Facebook, câteva vizualuri relevante. 

Toți aveam casă în comunism. Și "fiecare casă de români avea un lighean; suficient de mare să încapă un copil în el, suficient de mic să încapă toate rufele familiei în el":

În fiecare casă, aveam multe pături, plăpumi și haine groase. 

Și în fiecare casă era liniște. Pentru că ne era frică de colegi, vecini, prieteni, chiar și rude apropiate. "Nu râde, că cine știe cine te aude". 

"Nu există viitor fără reparația morală a memoriei colective", scrie Laura Mihăilă, președintele IAA, pe Linkedin.

"Noi, ca industrie de marketing și comunicare, nu ne putem mândri doar cu trendurile de pe TikTok.

Este important să întindem o mână de ajutor, să deschidem ochii generațiilor care primesc adevăruri distorsionate, să vindecăm răni naționale care sunt încă deschise", spune Laura Mihăilă. 

Aproape 50% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine în România, arată un studiu recent realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER). 66% dintre români consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun.

Nostalgia față de comunism nu vine doar din amintiri trunchiate, ci și din dezinformare și manipulare. Orice campanie de recuperare a istoriei este binevenită și necesară.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related