Anul curent a venit cu o serie de îmbunătățiri considerabile în platformele de generare de conținut static, audio sau video, motiv pentru care și efervescența din industria creativă a crescut exponențial. Cum ne raportăm la inteligența artificială în creație? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele tuturor.
La Sense8, vedem două atitudini în piața din România: există mult entuziasm și deschidere spre testarea și integrarea modelelor generative de Inteligență Artificială, dar există și scepticism, care se corelează în principiu cu îngrijorări legate de autenticitatea conținutului, etică și punerea sub semnul întrebării a rolurilor creative.
Dar cum stau lucrurile, de fapt, cu generarea de conținut cu ajutorul instrumentelor AI din perspectiva Sense8?
„În România, Sense8 Digital Technology este singurul reseller certificat al tuturor soluțiilor Google Marketing Platform și partener Google Cloud. Această poziție unică ne-a permis ca pe lângă activitatea noastră de bază, să adoptăm și să testăm modelele generative de Inteligență Artificială dezvoltate de Google. Imagen, Veo, Lyria, Chirp sunt instrumente cu care colegii noștri au interacționat cu entuziasm încă din fazele incipiente de dezvoltare. Ne-am consolidat, astfel, rolul de parteneri strategici pentru agențiile și advertiserii din România și Europa Centrală și de Est, oferindu-le sesiuni de suport specializat, care transformă curiozitatea și îngrijorarea în înțelegere și într-o adoptare mai lină a instrumentelor AI.”, a declarat Alina Iova, Managing Director Sense8 Digital Technology.
Ce știm sigur, în prezent?
Acuratețea materialelor generate prin modelele generative de inteligență artificială s-a îmbunătățit mai repede decât ne-am fi așteptat. Dacă acum 6 luni încă existau dificultăți în redarea anumitor detalii în imagini sau secvențe din materialele video, astăzi observăm progrese incredibile. Putem obține materiale personalizate, perfect aliniate cu identitatea de brand, într-un timp scurt și la costuri extrem de avantajoase.
Cum vedem adopția în industria creativă? Înlocuiesc sau nu AI rolurile de creație?
Pe noi, cei din echipa Sense8, evoluția rapidă și extrem de precisă a instrumentelor AI ne determină să privim obiectiv acest pas evolutiv, să înțelegem cât mai bine fenomenul și ce implicații are el asupra oamenilor din industrie și asupra conținutului, în general. Aplicat, pe termen scurt și mediu, vedem o oportunitate reală atât pentru creativi, cât și pentru companii pentru generarea conținutului care lipsește sau pentru care nu mai rămâne niciodată buget. Iată câteva exemple concrete:
- Pe rețelele sociale, consumul de conținut video depășește adesea orice buget de marketing. Rezultatele sunt pe măsură - 93% dintre specialiștii în marketing raportează un ROI puternic din video marketing (Video Marketing Statistics 2025 - 11 Years of Data). În loc să renunțăm la vizibilitate, putem folosi AI-ul pentru a genera conținut rapid, acoperind acest gol. Asta înseamnă că brand-urile rămân sau devin și mai relevante.
- Există echipe de creativi care se blochează în declinarea unor vizualuri în sute sau mii de versiuni, pe diverse specificații. Putem preda acest proces anevoios în sarcina unui model AI și câștiga timp valoros pentru alte proiecte.
„Pe scurt, credem că, în următorii 2 ani, adopția va crește exponențial, iar oamenii de creație (și nu numai) vor ști cum să le ceară acestor instrumente să lucreze în avantajul lor. Așadar, vedem mai degrabă o oportunitate de dezvoltare a industriei și nu credem că putem vorbi despre dispariția rolurilor de creație, ci mai degrabă despre adăugarea unui strat suplimentar de suport în procesul creativ. Mai concret, credem că AI-ul va deveni un partener de lucru, nu un competitor, deschizând calea spre o nouă etapă a creativității.”, spune Alina Iova, Managing Director Sense8 Digital Technology.
Fondată în 2016, Sense8 Digital Technology este o companie de MarTech cu impact global, care s-a transformat rapid într-un partener de încredere pentru clienții săi, oferind soluții digitale complete și personalizate, ce stimulează creșterea și eficiența în afaceri. În 2017, compania a devenit primul reseller certificat din Europa Centrală și de Est al soluțiilor Google Marketing Platform (GMP). De-a lungul anilor, ca urmare a eforturilor de consolidare a poziției sale în domeniu, Sense8 Digital Technology a obținut calitatea de reseller certificat al soluțiilor Google Marketing Platform (GMP) și partener Google Cloud cu acoperire extinsă în regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA). Cu o echipă solidă, care deține competențe complet certificate, compania oferă astăzi traininguri de specialitate, infrastructură și soluții de analiză de marketing și Google Workspace.
























