De ce e percepută Inteligența Artificială ca principalul motor al creșterii economice, în timp ce persoana care a pus bazele Deep Learning ne avertizează că ne confruntăm cu o amenințare existențială și economică? Geoffrey Hinton, laureat al Premiului Nobel și „Nașul AI”, avertizează că AI-ul super-inteligent este inevitabil în următorul deceniu.
Invitat la podcastul Bloomberg, Wall Street Week, el spune că această cursă globală, alimentată de investiții de trilioane de dolari, nu vizează doar productivitatea, ci și înlocuirea masivă a locurilor de muncă. Hinton explică de ce modelul nostru de control este iluzoriu și de ce numai o criză majoră ne-ar putea salva de propria noastră invenție.
Iluzia controlului
În discuția din cadrul podcastului Wall Street Week, Geoffrey Hinton își începe pledoaria cu o analogie șocantă: dacă am vedea o flotă extraterestră care vine spre noi și ar ajunge în 10 ani, am fi terifiați și am acționa. Astăzi, spune el, construim acești „extratereștri” mai deștepți decât noi și ar trebui să ne gândim serios la cum vom coexista cu ei.
Geoffrey Hinton este cercetător britanic-canadian, specialist în inteligență artificială și psihologie cognitivă. În 2024, alături de John Hopfield, a primit Premiul Nobel pentru Fizică pentru „descoperiri și invenții fundamentale care permit învățarea automată cu ajutorul rețelelor neuronale artificiale”.
Regulile competiției: siguranța pe locul doi
Deși companii precum Anthropic și divizia DeepMind de la Google iau în serios siguranța, Hinton subliniază că sunt prinse într-o competiție comercială acerbă. El critică firmele care devin tot mai iresponsabile (cum ar fi Meta sau chiar OpenAI, care inițial a fost fondată pentru a fi prudentă), punând accentul pe viteză și dominanță în detrimentul precauției.
Marea problemă, crede Hinton, este modelul mental greșit al liderilor. Ei se văd ca CEO-ul care deține controlul, iar AI-ul este doar un „asistent executiv extrem de inteligent” pe care îl pot concedia oricând. Acesta este un model greșit. Când o entitate devine mai inteligentă și mai puternică decât noi, ierarhia se inversează.
Singurul model biologic viabil de control pe care îl știm este cel în care o ființă mai puțin inteligentă o controlează pe cea superioară: un bebeluș care controlează o mamă. Dacă vrem să coexistăm, umanitatea ar trebui să accepte rolul de „bebeluș”, o perspectivă extrem de puțin probabilă pentru „acești tech bros”.
Banii din șomaj și îmbogățirea celor de la vârf
Investițiile masive de ordinul trilioanelor de dolari în AI nu sunt făcute din altruism. Modul cel mai simplu de a obține profituri uriașe din această tehnologie este înlocuirea forței de muncă umane. Companiile devin mai profitabile atunci când înlocuiesc muncitorii cu ceva mai ieftin și mai eficient, crede Hinton.
El contrazice ideea optimistă a economiștilor conform căreia fiecare val de tehnologie distruge locuri de muncă vechi, dar creează altele noi. În trecut, șomerii de la fabrică se puteau angaja în call center. Acum, AI-ul va elimina ambele tipuri de locuri de muncă.
Impactul social al acestei evoluții este brutal: „Musk se va îmbogăți, iar o mulțime de oameni vor rămâne șomeri”. Problema nu este neapărat tehnologia în sine (care ar putea aduce beneficii uriașe în medicină și educație), ci modul în care societatea noastră este organizată, permițând ca profitul din productivitate să se concentreze la vârf, lăsând mulțimile fără mijloace de subzistență.
Amenințarea geopolitică
Deși SUA este încă în fața Chinei în dezvoltarea AI, Hinton avertizează că decalajul se micșorează. China produce un număr mult mai mare de experți în știință și inginerie, în timp ce SUA se bazează pe imigranți și pe cercetarea fundamentală. Tăierile de finanțare ale acestei cercetări sunt, practic, o invitație la depășire.
În cele din urmă, el aduce în discuție lipsa de urgență. Deoarece AI-ul conduce economia globală, nicio companie și niciun guvern nu vrea să apese frâna. Singurul lucru care ar putea forța liderii să acționeze și să aloce resurse serioase pentru siguranță ar putea fi un „Cernobîl al AI” sau o criză echivalentă cu criza rachetelor din Cuba. O astfel de criză, chiar și una în care AI-ul „doar” încearcă să preia controlul și eșuează, ar putea fi singurul eveniment care să genereze urgența necesară pentru a asigura supraviețuirea umanității.
