Lansare de carte: Un-hidden Street Art Guide (2025)

Lansare de carte: Un-hidden Street Art Guide (2025)

Editura Save or Cancel lansează cartea Un-hidden Street Art Guide care continuă demersurile platformei culturale, în promovarea artei contemporane în spațiul public. După o serie de publicații dedicate artei urbane, dintre care amintim Un-hidden Street Art in Romania (2019), Viața zidurilor în spațiul public (2022) și Deciphering Streets Through Art (2024), această nouă carte reunește lucrări remarcabile realizate de artiști locali și internaționali în România.

Ghidul propune o explorare a spațiului urban prin artă stradală independentă, conectând lucrările prin 15 hărți și trasee tematice în Arad, Brașov, București, Cluj, Constanța, Iași, Ploiești, Reșița, Târgu Jiu, Timișoara, și Sibiu. Publicația funcționează ca un instrument de educație vizuală, activare culturală și turism alternativ, adresându-se atât localnicilor, cât și vizitatorilor.

Proiectul editorial susține regenerarea urbană, arhivând arta efemeră în format tipărit, și totodată, stimulează implicarea comunității în viața culturală a orașelor.

Ediția tipărită Un-hidden Street Art Guide prezintă o colecție atent curatoriată și actualizată a culturii urbane din România, cartografiind activitatea recentă a artiștilor independenți care lucrează în spațiul public, a organizațiilor culturale, și festivaluri care susțin acest fenomen, precum Artown (Ploiești), Citizenit (Arad), FISART (Timișoara), Memoriile Cetății (Timișoara), Outiline (București), PeWall (Constanța), RegenerArte (Iași), SISAF (Sibiu), Streetwise (București) și Un-hidden Romania (Romania).

Cartea Un-hidden Street Art Guide poate fi comandată online din magazinul feeder.ro/shop, iar în curând o să fie disponibilă pe eMag și în rețeaua Bibliotecii Metropolitane București.

Proiectul editorial Un-hidden Street Art Guide este produs de Save or Cancel (Cristina Popa, Andrei Racovițan) prin feeder.ro și co-finanțat de AFCN.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, BSBSA (Belgrade Sofia Bucharest Street Art), digitizArte.ro, Igloo, IQads.ro, La pas prin Brașov, Litera 9, Modernism.ro, Munteanu, PRwave, Revista Atelierul, The Institute, Un-hidden Romania, Zeppelin, Ziarul Pozitiv

Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.

Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte culturale și editoriale.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related