Credeai că un regizor doar montează? Uite că se mai poate și invers. Laurențiu Rusescu, regizorul piesei Marea dinlăuntru, vine să dea jos din mit niște idei de genul - artistul nebun e cel mai creativ sau haosul e sursa cea mai bună de artă. El spune că nu există creativitate fără luciditate, fără control, fără ordine și muncă sistematică. "Marea dinlăuntru" este un demers teatral și interdisciplinar care aduce în prim-plan tema sănătății mintale în mediul artistic, parte a proiectului „Vocea dinlăuntru”, și va putea fi văzut la Iași, București, Cluj și Timișoara. Fiecare reprezentație va fi urmată de o dezbatere interdisciplinară, moderată de psihiatri, profesori și artiști, ce va pune pe tapet teme precum fragilitatea, empatia și curajul de a cere ajutor.
"Rapp scrie cu o eleganță care te dezarmează: combină finețea și artificiile limbajului literar cu o tensiune interioară constantă aproape filmică. Rezultatul e o piesă despre doi oameni singuri care se învârt unul în jurul celuilalt, incapabili să se atingă, dar condamnați să se oglindească", spune Laurențiu.
Toate vor fi un punct de plecare pentru un studiu național, realizat în parteneriat cu Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, privind percepția vulnerabilității și sănătății mintale în rândul tinerilor artiști. Laurențiu spune că îi interesează întrebări simple, dar grele: sunt sinuciderile mai frecvente în mediul artistic? De ce? Cum poate fi prevenită depresia la tinerii artiști?
Ideea proiectului Marea Dinlăuntru
Motivul pentru care fac teatru , și în special acest spectacol, vine dintr-o rană veche: o fostă prietenă care s-a sinucis în facultate. A fost o experiență care mi-a rămas în straturile adânci ale memoriei și care, cred, mi-a schimbat felul de a privi ți relaționa cu oamenii. De atunci, am o sensibilitate specială pentru acest subiect și situații de viață, care nu sunt doar despre moarte, ci despre fragilitate, rușine, tăcere, neputință și mai ales, vinovăție.
Când am descoperit piesa lui Adam Rapp, The Sound Inside (pe care am tradus-o ca Vocea dinlăuntru), am avut senzația aceea rară că un text îți vorbește direct, aproape brutal, fără menajamente. Este o piesă curată, neornamentată, dar de o intensitate extraordinară — fascinantă de la un capăt la altul, emoționantă și memorabilă.
Rapp scrie cu o eleganță care te dezarmează: combină finețea și artificiile limbajului literar cu o tensiune interioară constantă aproape filmică. Rezultatul e o piesă despre doi oameni singuri care se învârt unul în jurul celuilalt, incapabili să se atingă, dar condamnați să se oglindească.
Pentru mine, Marea dinlăuntru nu e un spectacol despre sinucidere, ci despre nevoia disperată de a fi înțeles.
Provocările spectacolului Vocea Dinlăuntru
Singura provocare reală a fost să mă încadrez în bugetul AFCN. În rest totul a fost cum am dorit, dar mai ales pentru că am avut un noroc uriaș cu distribuția.
Mirela Oprișor și Carol Ionescu sunt genul de actori ideali pentru orice regizor care crede că lucrul cu actorii este esența pregătirii unui spectacol. Regia, pentru mine, este mai puțin o ocazie de a-ți etala măiestria și tehnica personală, și de a o pune discret în slujba poveștii, cât a folosi cel mai incredibil instrument pus la îndemâna regizorului de teatru. Actorul. Intensitatea bine modulată a unei interpretări bate orice decor sau ecleraj.
Despre Mirela, un prieten comun „binevoitor” mi-a zis să o evit pentru că e o actriță „dificilă”. Din fericire, prietenul Șerban Pavlu când a auzit asta de la mine mi-a zis că e o prostie și ne-a făcut cunoștință. La prima întâlnire Mirela mi-a spus râzând: „o să vrei să mai lucrezi cu actrițe dificile ca mine”. Și a avut dreptate. Mai vreau.
Are o precizie aproape chirurgicală și o atenție la detaliu care te obligă să fii mai bun.
Pe de altă parte, Carol, mezinul echipei, abia trecut de 30 de ani, are o naturalețe dezarmantă și o maturitate incredibilă. O să râdeți dar a fost cel care a adus, în momente de panică, un plus de echilibru și liniște echipei.
Am repetat în TNB, într-un spațiu primit cu generozitate, și cred că asta se va simți: spectacolul are finețea unui lucru făcut în condiții perfecte.
Dimensiunile proiectului Marea Dinlăuntru
Proiectul are două dimensiuni care se completează reciproc. Prima este spectacolul-dezbatere cu piesa Vocea Dinlăuntru, o producție care aduce în scenă tema fragilității mentale și a solitudinii în mediul artistic.
A doua este o cercetare sociologică realizată în parteneriat cu ARPP – Asociația Română a Psihiatrilor și Psihoterapeuților – care analizează starea reală a sănătății mintale în facultățile de artă din București, Cluj, Iași și Timișoara.
Spectacolul va avea cinci reprezentații: două în București și câte una în celelalte orașe, fiecare urmată de o discuție deschisă cu publicul.
Ne interesează întrebări simple, dar grele: sunt sinuciderile mai frecvente în mediul artistic? De ce? Cum poate fi prevenită depresia la tinerii artiști? Ce rol joacă rușinea în felul în care cerem ajutor?
Chestionarele completate în timpul turneului vor fundamenta studiul ARPP privind nevoia de consiliere psihologică în universitățile de artă.
Suntem parteneri cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” – Facultatea de Teatru și Film, Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea Națională de Muzică din București, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și UNATC „I.L. Caragiale” din București.
Cred că lista de parteneri arată deja că există o deschidere reală și o nevoie acută de dialog pe tema sănătății emoționale în mediul creativ.
Principalele probleme emoționale ale tinerilor artiști
Meseria de artist este, în esență, o meserie a refuzului. O carieră construită dintr-o lungă serie de „nu”-uri, întrerupte, din când în când, de câte un „da” salvator. E o profesie în care ești mereu evaluat după ultima ta lucrare, unde îndoiala e o stare de fond, iar realitatea contează adesea mai puțin decât imaginația.
Această tensiune permanentă între două lumi – cea reală și cea inventată – e obositoare, chiar distructivă uneori. Dar cred că exact acolo, în felul în care un artist își gestionează vulnerabilitatea, se află diferența între a rezista și a te prăbuși.
Artiștii autentici sunt paradoxali: extrem de fragili și extrem de rezistenți în același timp. Unii se pot rupe sub greutate, alții o transformă în combustibil. Poate că singurii care supraviețuiesc cu adevărat sunt cei care reușesc să-și transforme rănile în limbaj vorbind astfel despre ce îi doare sau îi bucură cu lumea din jur. Arta adevărată e un amestec de sânge, lacrimi și muci – nimic ezoteric, doar omenesc.
Despre Sindromul impostorului în artă
Un strungar nu se îndoiește de piesa lui — are șublerul care îi confirmă precizia. Artistul, în schimb, are doar ochiul propriu și reacția publicului. E ca și cum ai încerca să-ți pictezi portretul privindu-te într-o apă tulbure, prin care trece în viteză o herghelie de cai sălbatici.
Da, mediul artistic poate fi toxic. Dar toxicitatea nu e obligatorie, e o alegere. Nu toți artiștii din jurul tău sunt toxici. Nu toate drumurile în carieră trebuie să urmeze astfel de căi.
Nu cred că tinerii artiști sunt mai expuși decât alți tineri din domenii competitive, doar că ei își pun și sufletul în joc, nu doar competențele. Și asta îi face mai vulnerabili.
Unii beau mai mult, alții visează mai mult, dar aproape toți se consumă mai mult decît ceilalți oameni.
Paradoxal, cei care se îndoiesc de ei înșiși sunt, de obicei, cei talentați, cei care au ceva de spus, cei cărora le pasă. Doar cei mediocri nu se îndoiesc niciodată de valoarea lor. Ei sunt mereu cei mai buni.
Îndoiala e motorul creșterii, combustibilul unui artist viu. În momentul în care nu te mai îndoiești de tine ai murit ca artist.
Cum abordează proiectul aceste teme
Proiectul nu își propune să „vindece” nimic, dar nici să ascundă ceva, ci doar să arate o imagine reală a stării de fapt.
Partea științifică este realizată de ARPP, sub coordonarea doamnei dr. Ana Giurgiuca (UMF „Carol Davila”), care conduce studiul privind sănătatea mintală în mediul artistic universitar.
Rolul nostru, ca asociație, este să ne asigurăm că există suficiente răspunsuri relevante pentru ca studiul să aibă greutate științifică.
Prin spectacolul Vocea dinlăuntru oferim un caz particular de la care să pornească discuția.
Reacțiile din mediul academic au arătat deja că interesul și deschiderea există.
Rezultatele finale vor fi publicate și, sperăm, vor putea ghida deciziile viitoare ale facultăților de profil.
Va rezulta o imagine unitară asupra situației actuale — fără farduri, fără cosmetizări.
Presiunea din lumea teatrului
Presiunea, fie în teatru, fie în televiziune sau film, e mereu prezentă — face parte din peisaj. Dar cred că există competiție oriunde, de la vânzarea unei case la a prinde un loc în echipa care ajunge pe lună.
Nu cred că există o rețetă pentru a evita presiunea. Nici nu cred că ar fi de dorit. Te ține viu. Nu prea ieși la pensie din regie sau actorie; cei mai mulți abandonează pe drum. Ca să reziști, trebuie să ai și talent, și nervi de oțel. E o meserie de anduranță.
Important e ca în tot acest timp să nu te pierzi pe tine ca om. Să nu te amețească succesul sau să nu te înrăiască lipsa lui. Pentru că există o răzbunare, o karma artistică.
Cum spunea profesorul meu de la facultate, Copel Moscu: „Caracterul artistului se vede în ceea ce creează – micimea sau noblețea lui, frustrarea sau generozitatea.”
Și așa este. Uneori îți dai seama de ce nu-ți place opera cuiva doar uitându-te la om. Sau, din contră, înțelegi de ce îți place. Nu poți separa omul de artist. Din păcate. Din fericire.
Relația dintre creație și sănătate mentală
Ea trimite la mitul cultural conform căruia nebunia ar fi sursa creativității — mit popularizat prin figuri precum Van Gogh, Nietzsche, Artaud, Sylvia Plath etc. Dar dacă le studiezi cu atenție viețile ei au creat în scurtele perioade de remisiune.
Eu nu cred că există creație născută din haos. Nu există creativitate fără luciditate, fără control, fără ordine, fără muncă sistematică. Disciplină și muncă — this is the way, cum spune un personaj de serialul din The Mandalorian.
Da, poți fi complex, fragil, extravagant, dar nu poți fi bolnav psihic și creator autentic în același timp. Arta cere o minte sănătoasă și un corp — dacă nu perfect sănătos, măcar funcțional intelectual și lucid.
Lucrările create de persoane cu tulburări psihice pot avea uneori valoare estetică, dar sunt recunoscute ca atare de oameni sănătoși, care pot aplica criterii și pot argumenta. Bolnavul psihic nu știe ce face. Nu își propune să facă artă. Creativitatea adevărată e o stare de plutire atent monitorizată de la sol.
Ce urmează pentru tine în 2026
În ianuarie voi monta Dincolo de tăcere (The Solid Life of Sugar Water) de Jack Thorne – un spectacol dedicat incluziunii persoanelor cu deficiență de auz pe care încerc să îl fac de câțiva ani.
Este un proiect cu doi actori surzi amatori (Diana Timari și Ștefan Verlok) și doi actori profesioniști (Ana Vânău și Adelin Tudorache), deschis tuturor spectatorilor șî în care încerc să fac accesibil spectacolul simultan și identic atât celor care aud cît și celor care nu aud. De exemplu muzica va fi compusă special doar într-o anumită bandă de frecvență simțită identic de toată lumea.
Iar în primăvară încep filmările la primul meu lungmetraj, Insula, parte dintr-o trilogie despre iubirea care ucide. Primul film vorbește despre iubirea care ne distruge pe noi înșine. Al doilea, Evadarea, despre iubirea care îi distruge pe cei pe care îi iubim. Iar al treilea, Copilul de aur, despre iubirea de mamă care poate distruge ce ai mai de preț – propriul copil.
Am scris aceste scenarii de-a lungul mai multor ani și mă bucur că, în sfârșit, vor deveni filme.
