Perfecțiunea tradițională și inevitabilul tehnologic. Spiritul Mioriței în umbra propagandei. Denisa Florea a participat la competiția VELO cu două designuri de tatuaje care explorează tensiunea dintre tradiție și prezent, folclor, identitate și transformare. O cyber-gheișă și un urmaș al Mioriței pierdut în istorie.
Ce antiteze neobișnuite și constraste surprinzătoare a inspirat tema Weirdly Wonderful, puteți vedea în galeria inscrierilor. Până pe 6 decembrie puteți vota tatuajele preferate înscrise în competiție.
"În ambele cazuri, ideea de bază a fost să arăt că elementul 'Wonderful' (tradiția, frumusețea) devine mai puternic atunci când este juxtapus cu elementul 'Weirdly' (disoluția, violența sau mașinăria)", spune Denisa.
Denisa povestește în rândurile de mai jos despre dualitatea dintre fragil și brutal, distopie, trecut și tensiunea creativă necesară pentru a crea lucruri "wonderful".
Despre tine
Mă numesc Denisa Ioana Florea, am 26 de ani și sunt din Timișoara. Am studiat la Liceul de Arte Plastice și am început Design Grafic la Universitatea de Vest. Am luat însă o pauză în anul trei, dintr-un blocaj artistic și pentru că mediul academic era rigid.
Această pauză a fost un moment important: m-a transformat în artist autodidact. M-am perfecționat prin freelancing și cursuri online, evoluând de la portretul clasic în creion la stilul digital, high-contrast.
Momentele cheie sunt: trecerea la arta digitală, care mi-a permis să-mi găsesc viziunea asupra stilului meu actual, și participarea la acest concurs, care îmi validează parcursul artistic neconvențional.
Primul gând când zici tatuaj
Mă gândesc la declarație. Un tatuaj nu este doar o decorație, ci o extensie permanentă a identității. Mă gândesc la arta care refuză să fie tăcută; la linii curate, contrast și povești vizuale transmise pe piele.
Participarea la competiția VELO
A fost o decizie luată pe ultima sută de metri, ceea ce poate părea un defect, dar de fapt este un mod de lucru care îmi place. Am descoperit că lucrez excelent sub presiune și sunt mult mai eficientă în situații de timp limitat.
Am văzut tema 'Weirdly Wonderful' și am simțit imediat că este o provocare perfectă pentru stilul meu, care se bazează pe contrast și dualitate. Faptul că am reușit să conceptualizez și să finalizez două lucrări complexe în acest ritm rapid arată că pot livra artă de calitate, concentrată și de impact, exact în condițiile pe care le impune un concurs.
Inspirația
Totul a pornit de la tema concursului și de la nevoia de a explora antiteza. Am dezvoltat două idei pe două planuri culturale distincte:
La Cyber Kyoto (Designul Asiatic), inspirația inițială a fost pasiunea mea pentru cultura asiatică și căutarea unei antiteze vizuale puternice. Am pornit de la Gheișa (simbol al tradiției și eleganței) și am pus-o în contrast cu o lume distopică, plină de mecanică și mașinării, explorând astfel dualitatea dintre fragil și brutal.
La MIOARA: Antiteza '89 (Designul Românesc), lucrarea a apărut spontan, în timp ce o realizam pe prima. Ascultam muzică folclorică și, când a început 'Doina din caval' a lui Dumitru Zamfira, viziunea a venit imediat.
Inspirație Folclorică: De acolo s-a născut figura ciobanului care cântă la caval, ducând cu gândul la Balada Miorița (de unde și oile din background).
Inspirație Istorică: Folosind aceeași paletă de culori și forme puternice, am ajuns în zona comunismului și a brutalismului, un subiect care mă atrage. Design-ul a devenit o antiteză puternică: România de odinioară, cu tradițiile ei profunde, confruntată cu perioada comunistă care a subjugat acele valori.
În ambele cazuri, ideea de bază a fost să arăt că elementul 'Wonderful' (tradiția, frumusețea) devine mai puternic atunci când este juxtapus cu elementul 'Weirdly' (disoluția, violența sau mașinăria).
Ce înseamnă pentru tine Weirdly Wonderful
Pentru mine, 'Weirdly Wonderful' înseamnă armonia în tensiune. Este momentul în care două elemente aparent incompatibile – frumosul/tradiționalul și brutalul/distopicul – se contopesc pentru a crea ceva nou și surprinzător. Am abordat tema prin juxtapunere forțată și contrast extrem, unde elementul 'minunat' nu este distrus, ci devine mai puternic și mai relevant, exact din cauza conflictului cu elementul 'ciudat'.
Procesul creativ
Procesul a fost unul fluid, dar intensiv, deoarece a fost realizat sub presiunea termenului limită. Am lucrat exclusiv în Clip Studio Paint, un program pe care îl stăpânesc foarte bine, concentrându-mă pe o execuție rapidă, dar precisă.
Am folosit o abordare de tip trash polka: Am început cu o bază de line art (linii clare, groase), apoi am adăugat umbrele și volumele folosind tușul negru, iar apoi am finalizat cu exploziile de roșu și elementele grafice (petele de vopsea, liniile diagonale).
Cea mai grea parte a fost integrarea vizuală. A fost o provocare să mă asigur că elementele contrastante — de exemplu, mecanismele cyborg cu anatomia Gheișei sau folclorul cu brutalismul — se contopesc perfect, într-o singură compoziție echilibrată și lizibilă.
Provocările unui design de tatuaj
Deși nu am experiență deloc în acest domeniu, consider că provocarea majoră este longevitatea. Un tatuaj este o lucrare permanentă pe un mediu organic, care îmbătrânește și se deformează. Spre deosebire de un desen pe hârtie sau ecran, el trebuie să arate bine nu doar în prima zi, ci și peste 10-20 de ani.
Ce presupune special? Designul de tatuaj trebuie să fie un desen funcțional, nu doar artistic. Elementele pe care le iau în calcul sunt: contrastul și liniile cât mai vizibile, forma și adaptabilitatea, deoarece design-ul trebuie să fie adaptabil la mișcarea și curbura corpului (mușchi, articulații), fără să se deformeze sau să piardă citibilitatea. Și de asemenea mă gândesc la spațiul liber (pielea netatută), care ajută la 'respirația' desenului și la păstrarea clarității în timp.
Cum au evoluat tatuajele
Tatuajele au evoluat de la o formă de rebeliune sau simbol de subcultură la o formă de auto-exprimare artistică de masă. Percepția s-a schimbat radical: nu mai sunt asociate cu marginalizarea, ci sunt privite ca o formă de artă vizuală serioasă și sunt acceptate pe scară largă, inclusiv în mediile profesionale. În 2025, un tatuaj este o 'uniformă' a individualității. Rolul principal al tatuajului în cultura contemporană este de a fi un marcaj de identitate permanent. Tatuajele funcționează ca o 'bibliotecă vizuală' a vieții, convingerilor și experiențelor unei persoane.
Start vot! Dati o tura prin galeria inscrierilor, votati preferatele si sustineti artistii care v-au surprins.
Ce este VELO
VELO este nicotina intr-un pliculet. Suna putin ciudat? Ei bine, este. Dar este atat de minunat in acelasi timp. Este acel rasfat al aromei pe care ti-l poti oferi oriunde, oricand. Mai multe informatii despre VELO, poti gasi pe pagina de Instagram VELO.
*(+18) Acest produs contine nicotina. Nicotina genereaza un grad ridicat de dependenta. Produse destinate strict consumatorilor peste 18 ani.
TheCreator
TheCreator este platforma de branded user-generated content a IQads.
Prin intermediul TheCreator, brandurile dau briefuri comunitatii creative IQads, obtinand sute de rezolvari creative, mii de interactiuni si sute de mii reach.
Brandurile obtin solutii pe care le pot implementa si continut branded pe care il pot folosi in social media. Prin intermediul TheCreator, IQads a dezvoltat si derulat zeci de competitii creative de design, scurtmetraje, benzi desenate, spoofuri, filme, ilustratii etc pentru companii.























Comentarii