Muzica înseamnă generozitate. Și poate uităm asta uneori, dar e bine că sunt proiecte care ne amintesc și de sensul acesta al artei. Fundația Centrul Român de Muzică a lansat FaurEver Together, un proiect cultural interdisciplinar dedicat performanței, inovației și educației muzicale.
Unul dintre pilonii proiectului este FaurEver Generations: Cinci tineri muzicieni români formați la universități de prestigiu din străinătate — Daria Tudor (pian), Florian Mitrea (pian), Elisabeta Nedelciu (vioară), Alexandru Spînu (violă) și Sofia Blându (violoncel) — revin acasă în rolul de mentori. Ei vor coordona, în perioada 28 martie - 1 aprilie, un stagiu de pregătire pentru 10 elevi de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” și Școala Gimnazială de Arte „Iosif Sava” din București - 5 zile de workshop-uri interactive, cursuri de muzică de cameră, repetiții deschise și alte activități necesare pregătirii unui concert.
La final cei 5 artiști, alături de elevii mentorați, vor susține două concerte menite să (re)aducă muzica aproape de comunitatea din Ploiești. Evenimentele din 2 și 3 aprilie, organizate cu sprijinul Teatrului Nației, vor deschide sala de concert tuturor, inclusiv celor din medii defavorizate sau alte comunități vulnerabile.
Am povestit cu cei 5 mentori despre responsabilitate în muzică și în educație, despre implicarea lor în astfel de proiecte și despre ce înseamnă pentru fiecare dintre ei revenirea în țară.
Generozitatea muzicii
Daria Tudor: Acest lucru m-a însoțit pe toată perioada educației mele muzicale, mi-a fost repetat în nenumărate rânduri de către oamenii care m-au format și m-au susținut. Este drept, însă, că l-am înțeles mult mai târziu. Poate că un moment definitoriu pentru acest fapt a fost constituit de calitate de bursier în cadrul Yehudi Menuhin Live Music Now. În anii de care am beneficiat de sprijinul organizației, am concertat adesea în locuri neexplorate de mine până atunci: cămine de copii și vârstnici, spitale și chiar ospicii. Reacțiile firești, extrem de diverse și în timp real, necenzurate de regulile unui spațiu tradițional de concert, m-au făcut să îmi dau seama ce impact are muzica asupra oamenilor, cum poate schimba starea de spirit într-o fracțiune de secundă.
Florian Mitrea: Nu am un moment anume în minte. Aș merge însă și mai departe: muzica este întotdeauna despre ce lași în urmă. Nu doar la catedră, ci și după fiecare apariție pe scenă – lași ceva în sufletele celor care te ascultă. Muzica se face, în primul rând, pentru ceilalți. Acesta a fost mereu crezul meu. Fără împărtășire, rostul muzicii se reduce la un exercițiu egoist, ceea ce nu m-a interesat niciodată. Predau muzică de la 19 ani. Am început cu copii pentru care muzica era un hobby, iar treptat am ajuns să lucrez cu tineri care își doresc o carieră în acest domeniu, cu vârste între 10 și 24 de ani. Am văzut cum se transformă acest act al „darului” la fiecare etapă de vârstă și pot spune cu convingere că, la orice vârstă și în orice context, muzica educă. Educă suflete, sculptează minți, declanșează empatie. Privită astfel, muzica este o parte esențială din devenirea noastră. Iar pentru muzicieni, a da mai departe ceea ce știu și ceea ce pot devine o obligație profesională.
Elisabeta Nedelciu: Viața însăși este un dar. Fiecare primește, odată cu ea, un talent pe care are datoria să-l descopere, să-l dezvolte, să-l șlefuiască și, în cele din urmă, să-l ofere mai departe.
În cazul meu, este un privilegiu că m-am născut într-o familie de muzicieni - instrumentiști și pedagogi. Am crescut și m-am format în muzică și prin muzică. Talentul meu a fost descoperit, cultivat și susținut în fiecare etapă a vieții, prin studiu constant, experiențe în țară și în străinătate, întâlniri cu profesori și muzicieni valoroși, concursuri și momente artistice care m-au format profund. Pentru mine, fiecare apariție artistică a însemnat, la început, o depășire a limitelor personale și o căutare a performanței. Însă, în timp, am înțeles că sensul nu se oprește aici. Momentul de schimbare a venit atunci când am realizat că ceea ce ofer pe scenă începe să aibă ecou în ceilalți, că muzica nu mai este doar o expresie personală, ci o formă de legătură și de impact.
De atunci, fiecare experiență artistică a devenit nu doar un act de performanță, ci unul de comunicare și responsabilitate. Prin fiecare moment descopăr ceva nou, dar în același timp înțeleg tot mai clar că misiunea mea nu este doar să cânt, ci să las ceva viu mai departe.
Alexandru Spînu: Nu cred că a existat un moment anume în care să am o „realizare” legată de acest aspect. Faptul că ceea ce îmi doresc eu cu adevărat să fac prin muzică este să dăruiesc ceva… este un lucru de care trebuie să îmi amintesc în mod activ eu însumi de multe ori. Și cred că este normal într-o oarecare măsură, dat fiind faptul că nu putem trece cu vederea partea din viața unui muzician în care se închide într-o sală și studiază, caută, cercetează până la obsesie, ca un om de știință, inventator și descoperitor deopotrivă. Dacă mă gândesc la cel mai frumos dar pe care i l-aș putea pregăti unei persoane foarte dragi, mi-aș dori ca acel dar să fie personal, intim, reprezentativ, inventiv, dar apoi și frumos și bine împachetat. Cred că această pregătire meticuloasă și scopul ei în sine pot fi „încununate” doar dacă eu, în momentul oferirii darului, sunt prezent, mă uit în ochii persoanei căreia îi ofer acel dar, îi zâmbesc sincer și cu bucuria că îi pot oferi ceva. Mai cred și că ar fi destul de ciudat dacă, în momentul în care eu îi ofer cadoul acelei persoane iar ea m-ar privi cu drag și anticipare, eu m-aș uita în gol, aș fi blocat în gândurile mele și m-aș întreba dacă nu cumva am greșit ceva în pregătirea cadoului sau dacă nu am uitat cumva ceva. Aşa e şi pe scenă.
Sofia Blându: Nu pot alege un singur moment, pentru că o astfel de conștientizare cred că se clădește în timp. La o vârstă fragedă este firesc și poate chiar benefic ca accentul să cadă pe performanța individuală, însă diferența apare atunci când înțelegem că darul trebuie dăruit.
Reconectarea cu România
Daria: Mi-am dorit enorm să aduc acasă măcar o parte din ceea ce a însemnat pentru mine experiența Yehudi Menuhin Live Music Now. Nu este posibil și nici nu ar fi corect să încerc să o fac în aceeași formă. Revenirea mea în țară în cadrul acestui proiect înseamnă dorința de a susține demersurile pe care profesorii de muzică le fac constant în educația celor mici prin oportunități noi de concert, prin activități extrașcolare menite să îi ajute în formarea lor muzicală și umană. Sunt recunoscătoare sistemului în care m-am format în timpul anilor de școală, atunci când am plecat a trebuit să mă adaptez unui nou sistem, iar acesta mi-a deschis noi orizonturi. Îmi doresc să împart din experiența mea și să sper că fiecare participant va găsi o bucățică care să îl ajute, să îl motiveze sau să îl inspire.
Florian: Voi rămâne întotdeauna un bun român. Sunt mândru că sunt român și știu că am avut șansa unei educații muzicale solide, într-un sistem cu tradiție și rezultate confirmate. În același timp, cred că rezultatul unei educații artistice excelente trebuie să circule, să călătorească, să între în dialog cu lumea. De aceea, este esențial ca românii să fie echipați cu tot ceea ce le trebuie să poată să se integreze și în alte ecosisteme social-culturale. Este esențial ca noi să ne întoarcem acasă și să împărtășim din experiența acumulată în afară. Dacă școala din România funcționează astăzi așa cum am cunoscut-o eu, copiii primesc o bază extraordinară: rigoare tehnică și o înțelegere analitică a muzicii. Ce putem aduce noi în plus? Un rafinament al legăturii dintre înțelegerea partiturii și realizarea ei concretă la instrument. Un standard de exigență raportat la ceea ce se întâmplă în alte țări. Și, poate cel mai important, modele noi de prezență artistică și de colaborare.
Elisabeta: Întoarcerea în România în calitate de mentor este pentru mine o onoare, o bucurie și, în același timp, o responsabilitate. Întâlnirea cu elevii de gimnaziu și liceu o simt ca pe o reconectare autentică la anii mei de formare la Colegiul de Arte „Dinu Lipatti”, locul în care s-au pus bazele parcursului meu profesional. Revin cu emoție și recunoștință în spațiul care m-a format.
După anii de studiu și experiența profesională acumulată în străinătate, simt nevoia de a mă întoarce către generațiile mai tinere, cu empatie și dorința de a împărtăși ceea ce am învățat. Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot transmite este disciplina construită conștient, seriozitatea în studiu, dar și atenția și controlul, nu ca rigiditate, ci ca formă de libertate în expresie.
În același timp, consider că astfel de inițiative aduc un suflu nou în sistemul educațional românesc. Lucrul în formații camerale dezvoltă nu doar abilități muzicale, ci și spiritul de echipă, ascultarea și responsabilitatea față de celălalt. Prezența unor mentori tineri, apropiați de vârstă, creează un spațiu de dialog în care elevii pot găsi modele autentice și pot înțelege mai ușor drumul pe care îl au de parcurs.
Cred că este esențial ca artiștii români care au experiență internațională să revină și să se implice, pentru că astfel se creează o punte între generații, iar această continuitate este cea care dă valoare și viitor unui sistem.
Alexandru: Este emoționant să revin în țară cu oportunitatea și scopul de a mentora acești elevi. Sunt entuziasmat și foarte curios. Cât despre aportul pe care îl putem aduce în acest „ecosistem” educațional din țară, consider că am putea fi acolo pentru următoarele generații mult mai mult și într-un mod mai implicat decât ni se oferă șansa, în general. Pe parcursul acestui lung și fascinant drum spre a ne găsi propriul dar (care nu numai că reprezintă sensul vieții noastre, dar și o responsabilitate), primim la rândul nostru multe „daruri” de la cei din jurul nostru sau „prin” ei: experiențe, noi perspective, gânduri… Cred că este de datoria noastră ca, atunci când ne întoarcem acasă, să dăm mai departe aceste lucruri pe care am avut și încă avem șansa să le primim. „Dar din dar se face rai.”
Sofia: Mereu revin acasă, în România, cu emoție și bineînțeles cu un simț al responsabilității. Pentru mine nu este doar o reconectare cu începuturile mele, ci mai degrabă o întoarcere către locurile în care s-au format primele mele repere.
Mi-aș dori să transmit în aceste zile de mentorat, o perspectivă sinceră a unei transformări care s-a produs și continuă să se producă în timp: asupra diferenței dintre întrebările pe care mi le puneam acum câțiva ani și felul în care gândesc astăzi, a unei libertăți diferite de a căuta, de a fi curios și de a pune întrebări. Să mă implic în astfel de proiecte dedicate elevilor este o formă de recunoștință față de tot ce am absorbit din învățământul românesc și o modalitate de a oferi la rândul meu din experiențele mele acumulate într-un sistem diferit de cel de acasă.
Un public al cărui acces cultural este limitat. Responsabilitatea artistului
Daria: Concertele adresate unui astfel de public au mereu o doză de necunoscut pentru cei de pe scenă. Aș spune că responsabilitatea se simte oarecum diferit în timpul pregătirii. Știi că vei aduce muzica în fața unor oameni curioși, dar care nu cunosc limbajul muzical, țelurile unui artist sau normele, scrise sau nescrise, ale unui concert. Avem cumva datoria de a vorbi pe limba lor, lucrările muzicale sunt alese diferit, pregătirea are un accent mai puternic pe mesajul muzicii și mai umbrit pe calitățile sau vizibilitatea artistului. Iar un lucru este cert: dacă pe scenă există bucurie, ea va exista și în sală. Acest lucru va fi foarte important pentru mine, ca mentor, în pregătirea acestor concerte.
Florian: Nu cred că responsabilitatea se schimbă. Ea trebuie să rămână aceeași. Muzica se face cu respect față de moștenirea marilor compozitori, cu pasiune și devotament, indiferent cine ascultă sau câți oameni sunt în sală. Muzica aceasta se ascultă de aproximativ 400 de ani dintr-un motiv foarte simplu: ea vorbește despre niște valori atemporale, vorbește despre îndrăgostiri și despărțiri, războaie și revoluții, drame și momente de triumf. Din același motiv, poate ajunge la oricine, fie că vorbim despre un public fidel al filarmonicii, fie despre cineva care nu a mai fost niciodată la un concert de muzică clasică. Rolul nostru este să îi deslușim mesajul și să îl apropiem de oameni. Iar această responsabilitate rămâne aceeași, indiferent de public.
Elisabeta: Responsabilitatea mea ca artist rămâne aceeași, indiferent de context, fie că mă adresez unui public avizat sau unor oameni aflați pentru prima dată într-o sală de concert. Însă, în astfel de situații, ea devine mai conștientă și mai profundă. Atunci când știu că mă aflu în fața unor oameni pentru care accesul la muzică a fost limitat, simt și mai clar că actul artistic nu este doar performanță, ci o formă de deschidere și apropiere. Muzica are puterea de a depăși bariere și de a crea un spațiu în care oamenii se pot regăsi și elibera.
Alexandru: Responsabilitatea rămâne aceeași, și anume de a-i transmite publicului un mesaj, de a-l face să simtă anumite emoții sau să treacă prin diverse stări. Ce se schimbă, însă, într-un astfel de context sunt prioritățile. Mai exact, tocmai această responsabilitate de care am vorbit devine, indiscutabil, cel mai important lucru. În fața unor oameni care poate nu au ajuns chiar niciodată în viața lor la un concert de muzică clasică, nu mai există loc de griji legate de imperfecțiuni tehnice, de orice fel de nevoi de a demonstra ceva sau de alte astfel de gânduri care ne mai afectează pe noi în alte situații pe scenă. Așadar, șansa de a cânta pentru un astfel de public face mult, mult mai ușor să ne reamintim și să ne concentrăm pe ce contează cu adevărat și, în fine, pe motivul pentru care facem ceea ce facem.
Sofia: Pentru mine este o bucurie enormă să pot face parte dintr-un astfel de proiect. Nu este pentru prima oară când cânt în fața unui public al cărui acces la activitățile culturale este de multe ori foarte limitat și pot spune sincer că, de cele mai multe ori, tocmai în acele locuri și în fața acelui public, am simțit că oferind o fărâmă de muzică, primeam înzecit mai mult.
În astfel de momente, responsabilitatea mea ca artist devine și mai clară: să înțeleg că muzica nu aparține doar anumitor spații sau contexte, ci că ea există de fapt peste tot și este pentru toți. Iar dincolo de bucuria de a cânta, simt ca am datoria de a duce mai departe ceea ce acumulăm din toate aceste întâlniri umane, de vulnerabilitate, din sălile de concert, dar și din afara lor.
Short-bios
Daria Tudor: Câștigătoare a premiului Best Young Artist of the Year la Festivalul Internațional de pian Art of the Piano Cincinnati 2019, pianista Daria a debutat la vârsta de 9 ani cu Orchestra de Cameră Radio. A dezvoltat o carieră cu adevărat internațională, remarcându-se în apariții în cadrul unor festivaluri precum Kissinger Sommer - Bad Kissingen, Festivalul Internațional George Enescu - București, Encuentro de Musica din Santander și ca solistă a numeroase orchestre simfonice din Belgia, Italia și România. O muziciană de cameră activă, Daria Tudor a cântat cu artiști precum Mihaela Martin, Patricia Kopatschinskaja și Zakhar Bron, în săli de la Werner Hall din Statele Unite la Akishino Hall - Kyoto, Japonia. Absolventă a Universität der Künste Berlin la clasa Pascal Devoyon și Björn Lehmann, este recomandată de către pianista Elisabeth Leonskaja și a studiat cu Maria João Pires la Queen Elisabeth Music Chapel. În prezent este lector la Universitatea de Arte din Berlin și Barenboim Said Academy.
Florian Mitrea: Descris de Martha Argerich ca fiind „un pianist extraordinar”, Florian Mitrea este dublu laureat la Competițiile Internaționale de Pian de la Glasgow, Hamamatsu și München (ARD) și distins și cu alte premii la Harbin în China, St. Priest în Franța și la concursul James Mottram – Manchester. Premiul la Festivalul de pian de la New York în 2018 i-a adus debutul la Carnegie Hall. A fost solist invitat al orchestrelor Royal Scottish National Orchestra, Philharmonia, Elbland Philharmonie, Collegium Musicum, Filarmonica Moldova, Orchestrele Naționale și de Cameră Radio și Filarmonica George Enescu. Florian a fost format la București de către profesoarele Flavia Moldovan și Gabriela Enășescu. Absolvent al Colegiului Național de Muzică ”George Enescu” din București, a câștigat o bursă de studiu la Royal Academy of Music din Londra, unde a absolvit cu cele mai înalte distincții la clasa profesoarei Diana Ketler, instituție unde este în prezent profesor. Ultima influență artistică majoră asupra sa au fost lecțiile cu pianistul Boris Petrushansky, ultimul elev al lui Heinrich Neuhaus, la Academia de pian de la Imola, Italia.
Elisabeta Nedelciu: Absolventă a Universității Naționale de Muzică București la clasa prof. Florin Croitoru și a HMT Rostock (clasa prof. Stefan Hempel) , violonista Elisabeta Nedelciu (n. 1994, București) și-a rafinat măiestria în centre culturale de prestigiu, inclusiv prin studii la Universität der Künste Berlin. Formarea sa a fost marcată de colaborarea cu maestrul Ștefan Gheorghiu. Cu o bogată activitate concertistică, Elisabeta a evoluat ca solistă și în formații camerale pe scene importante precum Ateneul Român, ICR Roma sau în săli din Germania și Austria. A făcut parte din Orchestrele Române de Tineret și a colaborat cu ansambluri de renume, printre care Filarmonica „George Enescu” și Orchestrele Radio. În prezent, este stabilită la Berlin, unde colaborează cu instituții precum Opera de Stat din Cottbus, Junge Philharmonie Berlin și Amman Chamber Orchestra.
Alexandru Spînu: Născut la 30 martie 2002 la București, violistul Alexandru Spînu a început studiul instrumentului la vârsta de 8 ani, sub îndrumarea profesorului Alecu Leseanu. Absolvent al Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” (2020), parcursul său artistic a fost marcat de întâlnirea cu violistul Răzvan Popovici, care i-a insuflat pasiunea pentru muzica de cameră. S-a perfecționat cu personalități de renume mondial precum Wilfried Strehle, Maxim Rysanov și Eberhard Feltz, participând la academii prestigioase precum Internationale Sommerakademie für Kammermusik Frenswegen sau Festival Academy Budapest. Începând cu anul 2023, a fost invitat ca artist la festivaluri internaționale precum Hohenloher Kultursommer, Hoinar și SoNoRo Conac.
Sofia Blându: Studentă la Universitatea de Arte din Berlin (UdK) sub îndrumarea profesorului Konstantin Heidrich, este una dintre cele mai promițătoare voci ale noii generații de violonceliști. Formarea sa a început în Iași, orașul ei natal, fiind continuată la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, sub îndrumarea maeștrilor Mircea Marian și Marin Cazacu. Laureată a numeroase competiții internaționale, precum Concursul Grunewald din Berlin și ProArt (Ucraina), Sofia a fost distinsă în 2025 cu bursa „Moștenitorii României Muzicale”. Activitatea sa artistică include prezențe la Festivalul de la Salzburg și colaborări cu violonistul Zakhar Bron în Spania. Din aprilie 2025, deține prestigioasa poziție de academist la Deutsche Oper Berlin. Bursieră a asociațiilor Yehudi Menuhin „Live Music Now” și Paul Hindemith din Berlin, Sofia interpretează pe un instrument de patrimoniu: un violoncel J. B. Guadagnini din secolul al XVIII-lea.
