[AI & me] Delia Mija: Există un risc real de a te pierde în oglinda asta care îți confirmă tot

Delia Mija are 15 ani de publicitate în spate, ca art director și director de creație. De vreo 4 ani a început să experimenteze cu AI din curiozitate și din plăcerea de a vedea unde duc ideile când scazi barierele de execuție. Așa au ieșit lucrări publicate în AI Art Magazine, o colecție de fashion expusă și recunoscută ca finalistă la AI Design Awards, și parteneriate creative cu startup-uri din spațiul AI.

"AI-ul poate produce frumos, corect, bine compus dar de cele mai multe ori produce ce era cel mai probabil să producă. Și probabilul nu oprește pe nimeni din scroll", spune Delia. 

Delia spune că AI-ul scoate la suprafață cât de valoroasă e vocea specifică, personală, neașteptată. Dar decizia umană devine din ce în ce mai importantă, felul în care omul alege din cantitatea de content generat de mașină.

Cum te raportezi tu la AI

Pentru mine a fost mai degrabă o deschidere decât o eficientizare. În advertising știam să lucrez cu echipe, cu structuri, cu procese dar mereu simțeam că există idei pe care nu apucam să le explorez, pur și simplu pentru că nu aveam resurse să le aduc la viață. AI-ul a eliminat bariera aia. Acum pot să cochetez cu zone în care înainte nu aș fi intrat vizual, estetic, ca direcție. Nu gândește în locul meu, dar execută suficient de fidel încât să pot testa unde mă duc ideile. Și asta a schimbat mult ce îndrăznesc să încerc.

Prima schimbare pe care ai simțit-o

Că visele/imaginația au devenit mai puțin abstracte. Aveam idei pe care le țineam undeva la sertar, știind că probabil nu o să le fac niciodată, nu fără resursele X sau Y. AI-ul a scos X și Y din ecuație. Dintr-odată am putut să intru în teritorii pe care le admiram de departe, să testez direcții care mi se păreau prea ambițioase, să văd cum arată ce aveam în cap când chiar iese afară. Așa am reușit să devin mai curajoasă cu viziunea mea.

Crezi că AI schimbă ritmul lumii sau direcția ei?

Le schimbă pe amândouă, social media a pregătit terenul înainte ca AI-ul să apară. Atenția era deja fragmentată, răbdarea era deja erodată. AI-ul a venit peste un teren deja arat. Acum cele două se potențează și e greu să mai separi ce a cauzat ce. Dar în același timp văd ceva ce nu mă așteptam, oameni care folosesc exact viteza asta în favoarea lor, care ies din structuri vechi, care îndrăznesc să înceapă ceva al lor fără să mai aștepte permisiunea unui sistem. Talentul individual capătă o greutate pe care nu o avea înainte. Și asta, oricât de haotic ar părea totul în jur, mi se pare un lucru bun.

Ce aspect al vieții umane ți se pare cel mai vulnerabil în fața automatizării

Stima de sine legată de muncă. Suntem crescuți să ne definim prin ce facem: ești designer, ești copywriter, ești contabil. Când tool-ul poate face ce faci tu, prima întrebare nu e practică, e existențială: atunci cine sunt eu? Și la întrebarea asta nu există un răspuns rapid. E munca cea mai grea și cea mai ignorată din toată conversația despre AI. Ce mi se pare fascinant e că tocmai din locul ăsta de criză apare ceva neașteptat, oamenii se întorc spre filosofie, spre psihologie, spre întrebări pe care le considerau luxuri intelectuale. Și nu e doar o tendință culturală, în jurul AI-ului s-au creat deja roluri întregi construite pe gândire etică, pe înțelegerea comportamentului uman, pe capacitatea de a pune întrebările corecte. Poate că ce părea cel mai puțin util devine cel mai valoros.

Ce înseamnă a gândi în era AI

Observ că gânditul a devenit mai scump și mai rar în același timp. Toată lumea produce, toată lumea publică, toată lumea are o opinie generată în treizeci de secunde. Și tocmai de aceea când întâlnești pe cineva care chiar a stat cu o idee, pe care a intors-o pe toate părțile, pe care a schimbat-o de câteva ori înainte să o dea afară se simte altfel. Nu știu dacă asta e o soluție sau doar o consolare, dar e ce observ.

Primele semnale pe care le detectezi într-o lucrare AI

O lucrare bună te lovește. Indiferent câte degete are la mână. Ăsta e filtrul meu. Nu mă uit prima dată la execuție mă uit dacă există o idee acolo, un unghi care nu era evident, o tensiune, o alegere care putea fi altfel și cineva a decis că e asta. AI-ul poate produce frumos, corect, bine compus dar de cele mai multe ori produce ce era cel mai probabil să producă. Și probabilul nu oprește pe nimeni din scroll.

Poate un model antrenat pe tot ce s-a gândit deja să mai creeze ceva cu adevărat nou?

Modelul e antrenat pe ce a existat dar combinațiile sunt practic infinite. Noutatea nu a apărut niciodată din vid, nici înainte de AI. Apărea din coliziunea dintre idei existente, din contextul în care trăia omul care le combina, din experiența lui specifică. AI-ul face același lucru, doar mai rapid și la scară mai mare. Întrebarea nu e dacă poate crea ceva nou, e dacă cel care îl folosește aduce ceva nou la masă.

Efectele asupra răbdării și efortului

Ce observ e că s-a schimbat relația cu eșecul. Înainte, o idee proastă costa timp, energie, uneori bani. Acum costă un prompt. Și asta e bine în teorie poți itera mai mult, poți greși mai ieftin. Dar există un efect secundar: scade toleranța pentru procesul lung. Pentru proiectul care durează luni. Pentru ideea care are nevoie de timp să se coacă. Când totul poate fi generat în minute, orice durează mai mult pare că e ceva în neregulă cu tine.

AI-ul și evoluția limbajului

Limba s-a schimbat mereu cu tiparul, cu telegraful, cu internetul. De fiecare dată a fost un moment de panică și de fiecare dată limba a absorbit tool-ul și a continuat. Ce e interesant acum e că AI-ul scoate la suprafață cât de valoroasă e vocea specifică, personală, neașteptată. Când genericul e disponibil oricui, specificul devine rar. Și raritatea asta s-ar putea să împingă limba în direcții mai interesante decât ne așteptăm, spre mai multă personalitate, nu spre mai puțină.

Pericolele pe care nu le vedem

Pericolul e tocmai că nu se simte periculos. AI-ul e construit să te mulțumească, să confirme, să dea răspunsul pe care îl cauți. Pentru un om cu gândire critică formată, asta e o limitare pe care o gestionezi conștient. Dar pentru categorii mai vulnerabile oameni care nu au încă filtrele astea poate deveni o cameră de ecou perfectă, fără contraargument real. Și asta modelează percepții și decizii în moduri pe care nu le vedem imediat tocmai pentru că interfața e atât de prietenoasă.

Relația care se formează între oameni și AI

Ce mă preocupă mai mult decât relația cu AI-ul e ce se întâmplă cu relațiile dintre oameni în contextul ăsta. Când ai mereu la îndemână ceva care răspunde instant, care nu se plictisește, care nu are o zi proastă, pragul pentru interacțiunea umană reală crește fără să îți dai seama. Și relațiile umane au nevoie exact de ce AI-ul nu poate oferi, de frecare, de neprevăzut, de prezență reală. Asta e partea la care mă gândesc cel mai mult.

Ce ne rămâne nouă, ca oameni, în epoca AI

Gustul, în sens de capacitate de a alege, de a respinge, de a spune ăsta da și ăsta nu, și de a ști de ce. AI-ul produce la infinit. Omul decide ce contează. Și decizia asta curatorială, estetică, umană, devine mai valoroasă pe măsură ce volumul de conținut crește. Nu cel care generează cel mai mult o să conteze. Cel care alege cel mai bine.

Granițele etice care se trasează în aceste zile

AI-ul n-ar fi existat fără munca și creația altor oameni, imagini, texte, opere, totul a fost procesat fără să se ceară permisiunea nimănui. Conversația etică abia a început și e deja în urmă față de tehnologie. Ce poți face concret e să aduci cât mai mult din tine în proces să nu reduci promptul la o comandă goală, să fii prezent în ce generezi, să nu fii doar un intermediar transparent între tool și output. Nu rezolvă totul, dar e o poziție cu care poți sta bine cu tine.

Cum influențează AI relația noastră cu noi înșine

Există un risc real de a te pierde în oglinda asta care îți confirmă tot. Dacă îl lași, AI-ul îți construiește o bulă perfectă îți validează ideile, îți finisează outputul, îți elimină fricțiunea. Și fricțiunea e exact ce ai nevoie ca să te cunoști. Soluția nu e să renunți la tool, e să păstrezi deliberat spații unde ești inconfortabil. Conversații dificile cu oameni reali. Proiecte care nu merg. Momente în care nu știi răspunsul și stai cu întrebarea.

Care e frica ta cea mai mare vizavi de AI? Dar speranța?

Frica mea e că o să fie folosit de cei care au deja putere ca să consolideze și mai multă putere. Nu e o frică abstractă, e o tendință vizibilă deja. Și în spatele ei vine o alta, mai tăcută: că viteza la care evoluează o să depășească viteza la care noi, ca societate, putem lua decizii bune despre el. Legile vin în urmă. Etica vine în urmă. Și în golul ăsta se întâmplă lucruri pe care după aia le privim înapoi și ne întrebăm cum am lăsat să se ajungă acolo.

Speranța e că suntem la începutul unui experiment la care participă toată omenirea simultan și că presiunea asta o să forțeze conversații pe care le evităm. Despre ce valori vrem să punem în sistemele astea. Despre cine decide. Și că același tool care poate consolida puterea poate democratiza și accesul la sănătate, la educație, la resurse care până acum erau ale celor care își permiteau. Depinde cine ține conversația.