Chad Jones, profesor la Stanford Graduate School of Business și expert în creștere economică, arată că scenariile AI se vor întâmpla într-un ritm lent, dacă se vor întâmpla. Transformările tehnologice nu sunt suficiente să schimbe brusc economia.
Cele două scenarii extreme
Chad Jones împarte viitorul între două borne conceptuale:
Scenariul 1, Utopia: AI-ul va accelera economia. Modelele AI ajung să automatizeze programarea, apoi încep să inoveze singure. Odată ce automatizezi atât munca fizică, cât și pe cea cognitivă, creșterea economică pur și simplu explodează.
Scenariul 2, Decepția: AI-ul este doar o tehnologie obișnuită. Timp de 150 de ani, standardul de viață din SUA a crescut constant cu 2% pe an. Deși oamenii au inventat motorul cu combustie internă, tranzistorul, antibioticul și internetul, linia a rămas lipită de acest 2%. De ce? Pentru că vechile tehnologii își ating limita, iar inovațiile noi abia reușesc să mențină ritmul de 2% activ pentru încă 50 de ani.
Veriga Slabă
Progresul este frânat de verigile slabe, crede Jones. Într-un lanț de 20 de verigi, dacă faci 17 dintre ele de zece ori mai puternice (prin AI), rezistența lanțului nu se schimbă – ești ținut pe loc de cele 3 verigi slabe. El oferă exemplul telefoanelor mobile, cu de 100 de milioane de ori mai mulți tranzistori decât super-computerele din anii '70. Cu toate astea, nu suntem de 100 de milioane de ori mai bogați sau mai productivi, pentru că suntem limitați de capacitatea noastră fizică și cognitivă de a consuma datele pe care ni le dau tranzistorii.
"Automatizarea unui singur lucru extrem de bine nu este de ajuns. Ceea ce trebuie să faci este să continui să automatizezi verigile slabe”, spune Jones.
Oamenii se tem că AI-ul le va lua locul de muncă. Dar Jones explică faptul că joburile sunt, în realitate, pachete de sarcini. Dacă un AI automatizează 75% din munca unui profesionist, procentul de 25% care nu poate fi reprodus de mașinărie (empatie, judecată finală complexă) e o resursă rară, iar valoarea ei pe piață va crește enorm.
Asimetria de timp a riscurilor
Jones se uită la cum se împarte PIB-ul. Istoric, o treime merge spre capital & resurse și două treimi merg către plata muncii umane. El observă că din anul 2000 și până azi, procentul din PIB plătit ca randament către computere a scăzut cu aproximativ o treime (de la ~4,5% la ~3%), deși calculatoarele s-au înmulțit masiv. Scăderea masivă a costului tehnologiei a anulat efectul de volum. Resursa care captează valoare rămâne cea umană.
Aici intervine avertismentul. Din cauza verigilor slabe, utopia are nevoie de decenii sau chiar secole să se materializeze. AI-ul are nevoie de timp să se integreze și să schimbe fiecare flux de lucru. Pe de altă parte, riscul nu ține cont de verigile slabe în sens pozitiv. E de ajuns ca o singură verigă să cedeze ca tot sistemul să se prăbușească. Astfel, riscurile ca un actor rău-intenționat să folosească noile modele de AI pentru a pica rețele electrice sau a elibera viruși letali sunt pericole eminente ce ne pot lovi în următorii câțiva ani, cu mult înainte să culegem beneficiile economice ale tehnologiei.
Prin urmare, vestea bună e că oamenii nu vor fi înlocuiți imediat de AI, vom avea timp de readaptare. Transformarea are nevoie de decenii din cauza limitelor umane, fizice și organizaționale, crede Jones.
