[Book Feed] Andreea Sepi: Ce lucruri profunde poți comunica în câteva secunde în oceanul de imagini mișcătoare?

Cât de mult contează pentru tine locul unde citești o carte? E fotoliul din odaie, salcia plângătoare de pe malul lacului sau cafeneaua de specialitate din colț? Andreea Sepi, scriitoare și creatoare de content literar, spune că în Germania se citește mult în metrou, în tren, în parc, la ștrand, și asta nu ca oamenii să se expună, ci pentru că atunci și acolo au timp să o facă. Important e să citești și să nu o faci de dragul unei imagini fabricate, adaugă ea.

"Dacă o carte mi se pare utilă sau importantă pentru momentul pe care-l trăim, dacă stârnește ceva în mine, dacă mă emoționează sau clarifică niște subiecte – atunci simt imboldul de-a le vorbi și altora despre ea", spune Andreea. 

Andreea simte uneori presiunea din online, influența algoritmului asupra postărilor, cu toate astea nu se bagă în jocul postărilor puerile de dragul trendului, pentru că trendurile vin și pleacă. Printre discuțiile minimizate în online se numără și cele legate de felul netransparent în care se acordă premiile literare în România sau despre lipsa unui preț fix al cărții și susținerea drepturilor autorilor români, spune Andreea. Ce ar recomanda cuiva care nu mai are chef de citit, afli doar dacă te duci cu lectura până spre finalul materialului.

Istoria personală în capitolele

Ocolul paginii albe în 49 de ani.

Olimpică la Limba Română, dar fiindcă trebuia să tocesc comentarii, m-am lăsat.

Olimpică națională la Limba Engleză – asta mi-a plăcut. Ulterior, cu bursă Soros, am reușit să frecventez un liceu din Statele Unite. Asta a fost experiența formativă numero uno, de asta îmi plac societățile deschise.

Mi-am dorit să fac Jurna, Psiho sau Foreign policy, dar trăind în tranziție, am studiat, ca tot omul, economie. Mai precis Relații Internaționale. Am continuat să mă perind pe două continente, am lucrat într-o bancă, în marketing și, în cele din urmă, în traduceri și consultanță interculturală. Am publicat câteva eseuri de călătorie și op-eds, în rest scriam pentru sertar.

La 40 de ani, cu doi copii, am simțit că fac implozie dacă nu mă apuc de Filologie engleză la Londra. Am absolvit în pandemie, am continuat cu un curs de perfecționare la Oxford. După un long Covid și un burnout, m-am apucat de scris cu normă întreagă: romane (până acum mi s-au publicat două: Crisalidă și Icoană-n urmărire generală), proze scurte și poezii (BEHOLD THE SEARING WIND : Sepi, Andreea: Amazon.de: Books).

Între timp, am încheiat și un masterat de Creative Writing and Wellbeing la Teesside, tot în Anglia.

Public în trei limbi (engleză, română, germană), în reviste românești și internaționale, precum și pe blogul propriu.

Posturi de literatură. Gândul inițial

Nu am propriu-zis un vlog de literatură. Am un blog clasic, un canal de YT incipient și conturi pe FB, Instagram și TikTok. Postez când am timp și numai cărți care îmi plac. Pe lângă asta, scriu pe diverse teme și vorbesc despre cărțile mele. Blogul de scriere creativă (andreeasepi.com) l-am început în anii 2000. Inițial se chema Ink4Thought. Scriam acolo în română și engleză pe subiecte legate de viață, emigrare, maternitate, comunicare, interculturalitate. M-a ajutat să gândesc, să îmi limpezesc opiniile și să simt că am o voce într-o perioadă în care încă nu stăpâneam limba țării mele adoptive, germana. Renunțasem la a mai ține jurnal și am simțit nevoia să mă apuc de blog, să pot comunica astfel.

Cum schimbă internetul relația noastră cu lectura

Depinde ce relație aveai cu ea înainte. S-au schimbat posibilitățile de acces la texte și a crescut mobilitatea cititului. Statistic vorbind, citim tot mai mult pe ecrane, dar nu neapărat cărți. Scade răbdarea cu textul scris. Se merge tot mai mult pe narațiuni în imagini, nu știu dacă e o evoluție firească sau un regres la vremurile anterioare alfabetizării în masă. Dacă te uiți la cărțile sau frescele medievale, sunt pline de ilustrații, miniaturi, meme înșiruite. Așa s-au transmis mult timp miturile esențiale ale unei culturi – și poate că așa s-au și deformat, pentru că o imagine e o interpretare gata făcută de altcineva, pe când cuvântul e abstract și cere o procesare mai complexă, o implicare personală.

Cert e că suntem bombardați cu informație și ne ia mai mult timp s-o filtrăm. E și o șansă, dar și un consum în plus, un overload uneori. Pe net e mult vacarm vizual. Mă distrage. Dar nu sunt anti-digitalizare, dimpotrivă. Îmi permite accesul la resurse fantastice, biblioteci online etc.. În plus, am trecut de ceva vreme pe e-books. Le pot descărca instantaneu după ce le cumpăr, de oriunde din lume, nu ocupă spațiu, iar pe device îmi pot configura mărimea caracterelor, dicționare, pot face marcaje și chiar notițe pe text. Mă ajută să preiau mai rapid informația pe blog. Pun o tabletă Kindle în bagaj și brusc am acces la sute de titluri, în funcție de starea de spirit. Dezavantajul e că mă îndepărtează de actul întrupat (embodied) al lecturii, al contactului cu mediul scris, cu cartea fizică. Nu mai pot mângâia coperți, adulmeca mirosul paginilor proaspete, savura obiectul ăla frumos și colorat care e cartea... Și e mai greu cu tablet-ul la soare. :) Dar mi se pare mișto că pot citi aceeași carte în paralel cu alți membri ai familiei, iar apoi putem vorbi despre ea. În ultima vreme, ca să-mi menajez ochii, ascult tot mai adesea cărți audio. Audiobook-urile îmi amintesc de copilărie, când îmi citea bunică-mea zilnic sau îmi punea povești pe discuri de vinil.

Peisajul literaturii pe net în 2026

Nu știu dacă sunt în măsură să fac o descriere a peisajului literaturii pe net, nu urmăresc obsesiv tema asta, sunt mai old school în privința timpului pe care-l permit rețelelor să mi-l fure din viața reală. Dar impresia mea e că există o explozie de titluri publicate și de influenceri de carte, de toate calibrele și preferințele, care se bat cumva pe același public, și puține inițiative care urmăresc să crească un public nou.

În mare, ecosistemul mi se pare viciat: autorii se citesc și se laudă între ei; influencerii primesc cărți să le promoveze. Cărți pe care, uneori, nu le citesc sau le citesc pe fugă și le recomandă superficial, ca să se achite de obligație, pentru că majoritatea au alte joburi, fără legătură cu literatura. Timpul mediu de vizualizare a unui reel a scăzut la câteva secunde. Ce lucruri profunde poți comunica în câteva secunde în oceanul de imagini mișcătoare? Deci nu știu dacă e ideal.

FOMO și cititul

În legătură cu cealaltă întrebare, cred, într-adevăr, că hiperconectarea ne-a adus în multe domenii ale vieții un FOMO, netul se joacă cu circuitele noastre dopaminergice și am de multe ori senzația că nu reușesc să țin pasul, că rămân în urmă. Dar în urmă față de ce? Cu cine concurez, în fond? Încerc mereu să-mi amintesc că am propriile criterii și că resursele fiecăruia sunt limitate. Nu le putem face pe toate, e imposibil să citești tot ce apare nou și poate că nici nu trebuie. Sper că o carte bună prinde pentru calitatea ei, nu doar pentru că e la modă.

Cum te-ai apucat de citit

M-am jucat cu cuvintele de când am început să le rostesc. În copilărie, eram înnebunită după rime – eram în stare să le torn într-una – și după povești cu tâlc. Povești nemuritoare din tot soiul de culturi, alea îmi plăceau. Și Păcală. Bunica mi-l citea în fiecare seară, în buclă continuă. Pe lângă asta, ascultam povești la pick-up. De la 5 ani am început să citesc singură. Mă străduiam să citesc chiar și lecturile obligatorii. Țin minte că mi-au plăcut Cireșarii, Jules Verne (așa călătoream, sunt generația care până la adolescență n-a putut să iasă din țară), apoi cărțile polițiste. În liceu m-am îndrăgostit de interbelici și de romanul psihologic. Dar și de cărțile de antropologie, istoria religiilor, teologie, filosofie. Literatura mă îmbogățește, mă dezvoltă, mă ajută să descopăr locuri fabuloase, să mă pun în pielea altor oameni, să experimentez lucruri aparte și să trăiesc mai multe vieți într-una singură. Fiecare carte bună e un univers fascinant care ți se deschide.

Cum au evoluat obiceiurile tale de lectură

Depinde cu ce perioadă compar. În cei aproape 20 de ani cât am lucrat ca traducătoare, citeam relativ puțin după job, pentru că lucram cu texte până seara și eram prea epuizată să mai citesc de plăcere. Dar învățam și asimilam enorm din textele pe care le citeam pentru profesie, chiar dacă erau tehnice, financiare, jurnalistice, academice sau de marketing. Acum, pentru că mă dedic mai mult scrisului, citesc mai mult, însă sunt tot mai selectivă cu titlurile. În niciun caz nu vreau să-mi transform plăcerea cititului într-o goană accelerată după autooptimizare. Nu vreau ca cititul să devină o obligație, un job. Deci nu, în niciun caz nu-mi impun un număr de titluri sau ore. Am nevoie de spontaneitate, cititul și scrisul sunt pentru mine terapie, relaxare, joacă, savoare, o formă de meditație. Îmi place să cad pe gânduri atunci când citesc o carte, să mă bucur de ea, să o „rumeg”, nu să sar în grabă la următoarea. Pentru mine, cititul e despre calitate, nu despre cantitate. Nu urmăresc vreun plan cincinal. :) Acum, dacă îmi pui un deadline la citit, m-ai pierdut.

Citești mai multe cărți în același timp?

Cu cititul e ca în dragoste: triunghiurile și poliamoria sunt tentante, dar riscă să te epuizeze. :) Cum nu sunt o expertă a jonglatului, și am totuși nevoie de structură, în genere aleg monogamia în serie. Îmi place să mă dedic unei cărți, să-i fiu loială, să mă pot imersa cu totul în ea. Am pe pervaz mereu un snop de cărți. Dar rar citesc mai multe concomitent; sunt sătulă de multitasking. Eventual combin un text academic cu o proză scurtă sau cu poezie. Și am depășit de mult vârsta la care mă simțeam obligată să termin o carte. Acum, când realizez tot mai mult că timpul și energia mea sunt finite, dacă o carte nu mă convinge, o abandonez fără regrete. Cumpăr multe cărți, dar aproape exclusiv în format digital. Mi-ar da angoasă să văd cum crește turnul de cărți necitite lângă bibliotecă – pentru că pe raft n-ar mai avea loc. :)

Unde și cum se citește cel mai bine o carte

Asta depinde cu siguranță de la om la om, de la anotimp la anotimp, și de la mediu la mediu. Eu, personal, am un fotoliu comod lângă fereastră, cu un taburet pentru picioare, unde când pun cartea jos mă pot uita pe geam la viața de afară sau visa cu ochii deschiși. Dar uneori mă poate prinde o carte atât de tare chiar în librărie, încât mă așez acolo și citesc până mă satisfac. Îmi mai place să citesc pe bancă în parc, pe malul unui râu, pe o pajiște, în liniște. Deși acolo mă fură de multe ori spectacolul naturii.

Unii oameni preferă să citească în locuri publice. În Germania se citește mult în metrou, în tren, în parc, la ștrand, și asta nu ca oamenii să se expună, ci pentru că atunci și acolo au timp să o facă. Fiecare să citească unde are chef. Eu mă bucur dacă oamenii vor să se întâlnească să citească sau să vorbească despre cărți. Mă bucur că simt nevoia să fie împreună, să aibă o comunitate în jur, un anume vibe. Dar dacă doar te faci că citești ca să cultivi o imagine fără legătură cu realitatea, sincer, nu prea văd rostul. E un simulacru. Chiar trebuie să performăm tot timpul? Trebuie până și cititul pus în scenă? Poți mima erudiția? Nu știu. Eu mă concentrez mai bine dacă citesc în intimitate. Iar apoi, când ajung între oameni, caut schimbul de păreri. Mă aștept să continue și chiar să se intensifice și trendul de cluburi de lectură în persoană și chiar în aer liber, să se extindă mișcarea de revenire la întâlnirile nemijlocite.

Cum diferă selecția pentru conținutul online

Postez ce-mi place, când pot. Singurul criteriu este să miște ceva în mine. Să îmi spună ceva, să-mi dea un Aha moment. Să fie o carte care mă atinge fie prin tematică, fie prin frumusețea limbajului, prin emoție și suspans, prin poezia ei hipnotică sau prin profunzimea și rigoarea științifică. Să descopăr ceva într-un fel sau dintr-un unghi sub care nu mă mai gândisem la aia. Dacă e ficțiune, îmi place să simt că transmite ceva adânc și atemporal, dar să aibă și un arc narativ, emoție, idei, o anumită estetică a limbajului. Dacă o carte mi se pare utilă sau importantă pentru momentul pe care-l trăim, dacă stârnește ceva în mine, dacă mă emoționează sau clarifică niște subiecte – atunci simt imboldul de-a le vorbi și altora despre ea.

Există cărți pe care le-ai apreciat ca cititor, dar care nu funcționează ca recomandare online?

Nu cred. Cred doar că există cărți care funcționează mai greu. :) Cele foarte dense din punct de vedere al informației științifice sau academice, de exemplu. Cele cu teme foarte controversate – sau foarte politizate. Sau... cele scrise de autori români. Se pare că există un soi de snobism care preferă autorii străini. Deși cred că începe să se inverseze puțin trendul ăsta. Cel puțin așa sper. Iar cele mai greu de promovat sunt întotdeauna cărțile proprii. :)

Presiunea online-ului

De când cu internetul, care ne pune lumea la picioare, cred că simțim foarte mulți dintre noi presiunea asta. O simt și eu uneori, nevoia de a posta cât de cât regulat, ca să nu mă împingă algoritmul în irelevanță. Nu mai pun mare preț pe ea, pe principiul: ce-am avut și ce-am pierdut. Tendințele vin și dispar. Încerc să înțeleg cum funcționează fiecare platformă, dar nu-mi vine să fac tot soiul de videoclipuri puerile doar ca să mă înscriu într-un trend pe care îl promovează la un moment dat algoritmul. Încă testez, experimentez, analizez ce conținut „prinde”. Dar nu țin neapărat cont de asta. Nu sunt convinsă că voi putea sau vrea să mă adaptez. Cineva trebuie să mai și iasă din tipare. :) Îmi văd deci de lecturile mele, de romanele, povestirile și poeziile mele, în ritmul meu, și postez când am ce și când pot.

Subiecte legate de lectură discutate prea puțin

Subiectul cărților care circulă ilegal ca PDF-uri, văduvind autorii și editurile de venituri legitime. A scrie – mai ales a scrie la un nivel publicabil – e o muncă serioasă. N-o poți face pe stomacul gol sau cu grija că nu-ți poți achita chiria. Realitatea tristă este că toți scriitorii pe care-i cunosc au alte joburi ca să se întrețină, ceea ce uneori îi împiedică să își atingă potențialul maxim. O carte e o călătorie, un spațiu pe care îl locuiești o vreme. Dacă pentru o excursie sau o cameră de hotel plătești, de ce nu și pentru o carte?

Se vorbește foarte puțin și despre felul netransparent în care se acordă premiile literare în România... Despre lipsa unui preț fix al cărții și despre susținerea drepturilor autorilor români. Ce instituții se ocupă de asta și în ce fel? Pentru scriitori cine face lobby serios?

Și despre faptul că scopul principal al lecturii – după mine – este dezvoltarea capacității de interpretare critică a textului (și a texturii complexe) care e lumea înconjurătoare. Iar asta presupune răbdare, relevanță, timp. Revin la Germania (Bavaria), unde pe parcursul fiecărui an școlar se citesc poate 2-3 cărți la clasă – dar alea 2-3 sunt interpretate și chestionate în detaliu, ceea ce îi permite unui absolvent să analizeze critic și să interpreteze competent realitatea din jurul lui.

Cea mai interesantă conversație pe care ai generat-o

Din păcate, de multe ori, conținutul legat de cărți nu generează la fel de mult engagement ca cel personal. Poate că e și un soi de voyeurism la mijloc. Sau poate e firesc ca oamenii să vrea să cunoască mai îndeaproape autoarea. Controversa, politicul, personalul, umorul, astea stârnesc de regulă conversații. Trăind în diaspora, povestesc mult despre sistemul educațional de aici. Am postat conținuturi despre educația sexuală, migrație, diversitate. Asta de obicei declanșează discuții, comparații, uneori și prejudecăți.

Care sunt autorii tăi preferați

Mă plec în fața lui Dostoievski. Interbelicii români, după cum am mai spus. Modernii: Virginia Woolf, Faulkner, Tennessee Williams, Thomas Wolfe, Hemingway. În tinerețe eram înnebunită după Hemingway. Și după Eliade. Camus mi-a plăcut mult. Realismul magic al lui Marquez cred că m-a influențat iarăși destul de tare. Recent, mi-au plăcut Mary Oliver, Margaret Atwood, Andre Aciman, Irene Sola. În cărțile mele fac mereu trimiteri la autorii care îmi plac.

Ce cărți nu ai reușit să termini

Am un tom fabulos de neuroștiințe – extrem de riguros documentat, niște volume cât niște bolțari – de Iain McGilchrist, cu care mă spetesc de vreo doi ani. Îl admir mult pe omul ăsta. Nu le-am citit încă pe ambele din scoarță în scoarță, dar am parcurs concluziile fiecărui capitol și voi mai reveni la ele peste iarnă. În rest, doar cărțile proaste nu le termin – dar ălora de regulă nu le țin minte nici titlul. :)

Cea mai virală carte în 2026

Fac parte din generația care se ferește de viruși. :) Glumesc, dar nu prea-mi place să mă înregimentez, nici măcar în trenduri. Nu mă pricep la pronosticuri. Poate The Correspondent de Virginia Evans să ajungă în top?

În ce privește autorii români, una din cărțile de top pe care le-am citit și despre care pot să zic clar că merită citite în 2026 este Rebarbor, de Alexandru Monciu-Sudinski, o ediție de recuperare culturală scoasă de Editura Datagroup. Dintre balcanici, recomand Fumul mort de Nebojsa Jevric. Cărțile astea m-au făcut să reconsider tot meșteșugul și tot rostul scrisului.

Iar dacă mi-e permisă o recomandare în interes personal, atunci trilogia Crisalidă. E de actualitate, deși astăzi a scrie filosofic despre iubire, libertate, acceptare poate părea anacronic. Eu le consider indispensabile. Oamenii au încă nevoie unii de alții, și poate azi mai mult ca oricând.

Cartea care te-a surprins cel mai mult în 2026. Sau cea care te-a frustrat

Anul abia a început... Foarte mult m-a surprins The Book of the City of Ladies de Christine de Pizan, un text protofeminist de secol XIV. Apoi o culegere de texte ale lui Antonin Artaud. Și Tales of Love, eseurile Juliei Kristeva.

Ce ai descoperit despre literatură și oameni

Că uneori nu mă regăsesc deloc, sufletește vorbind, în lumea vanităților literare. Că agresivitatea anumitor comentarii încă mă tulbură. Dar și că mulți dintre urmăritorii mei internaționali de pe blog rezonează foarte frumos cu poezia. M-a surprins să descopăr că pentru conținutul în limba engleză am followeri taman din India.

Cine este publicul tău

Cred că publicul meu este majoritar feminin și de vârstă medie. Dar nu e o majoritate covârșitoare. Mă urmăresc și mulți bărbați. Chiar m-a distrat să observ recent pe TikTok că, la un conținut promovat, toți followerii dintr-o zi au fost bărbați. Mi-am pus niște întrebări. :)

Cum sunt discuțiile din subsol

Amicale. Până se atinge vreun nerv și atunci oamenii se grăbesc să-și exprime frustrările și chiar să se cenzureze unii pe alții (mai rar pe ei înșiși), pe principiul unui zero-sum game: dacă „ăia” primesc drepturi, înseamnă că le pierd eu. Se prăbușește lumea, pică de pe axă. Or, nu e chiar așa. „Normalitatea” e în mare măsură un construct social.

Lectură și followeri

Nu știu dacă părerea mea e reprezentativă, dar am impresia că în România s-au mai diversificat obiceiurile de lectură. Se citesc mai multe genuri comerciale decât cu câteva decenii în urmă, și cu mai puțin sentiment de vinovăție, pentru că nu e cazul să le considerăm inferioare. A scrie un thriller bun e incredibil de greu. La fel o poveste de dragoste. Pentru că romanul de dragoste trăiește din neîmplinirea dorinței, iar în epoca gratificării instantanee, e tot mai greu să concepi în mod realist iubiri interzise, periculoase sau care nu se pot împlini. Cred că de asta s-a și ajuns la romantasy sau dark romance. Pe de altă parte, începe să prindă și feminismul, tematicile queer, subiectele mai hard core sau tabu. Adolescenții citesc tot mai mult direct în engleză. Corporatiștii tot mai mult digital. Asta e percepția mea.

Cele mai mari mituri vizavi de cititori în 2026

Că mai mult înseamnă neapărat mai bine. Că dacă citești numai autori de Nobel sau un anumit număr de cărți pe an ești automat mai evoluat. Că oamenii care nu citesc foarte mult sunt automat lipsiți de valoare sau de înțelepciune. Eu nu cred în chestiile astea, deși evident că cititul ajută la lărgirea orizonturilor. Depinde însă și dacă citești doar ca să evadezi, ca să bifezi sau ca să îți pui niște întrebări mai profunde.

Cum vezi cultura listelor de tip „50 de cărți pe an” 

Cu scepticism. O evit. Transformă un act intim, ceva inefabil, într-o presiune de ordin cantitativ. O carte e o relație profundă, nu un task de bifat. Te dăruiești ei, nu știi dacă vei fi același la final. Eu, personal, aș cultiva plăcerea, nu obligația lecturii. Curiozitatea, farmecul, asocierile și conexiunile pe care ți le facilitează. Dar uneori poate că e nevoie să-ți impui să începi o carte ca să-i dai șansa să te prindă în vraja ei. Iar dacă e un obiectiv autoasumat, cred că funcționează.

Literatura română contemporană: ce titlu de vlog i-ai da

E complicat de rezumat întreaga literatură română contemporană într-un titlu catchy. Despre ce vorbim? Ficțiunea literară? Memorialistica? Ficțiunea comercială – și dacă da, ce gen? Non-ficțiunea? Poezia? Cred că imaginea începe să devină complexă pe măsură ce începem să avem tot mai mulți autori români (buni!) de fantasy, mystery, SF, romance...

Ce ai citit până acum din aceasta zonă

În ultimii ani mi-au plăcut mult romanele Ioșca de Cristi Fulaș, Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic și cartea de scurte povestiri Stații de Ramona Gabăr. Mi-au plăcut mult și cărțile Adrianei Moroianu. Am rămas cu ceva frumos și intens din fiecare. Pe lângă asta, poezie. Vântureasa de plastic de Marius Chivu mi-a adus lacrimi în ochi. Îmi place și Svetlana Cârstean, Anca Chimoiu, Liviu Chifane și mulți alții, chiar, uite, mi s-a făcut poftă să citesc mai mulți poeți și poete contemporane de limbă română.

Ce carte ai recomanda cuiva care spune că nu mai are răbdare să citească

Să știi că i-aș recomanda tot un volum de poezie. Eventual, ceva frumos ilustrat. Pe mine, când sunt în reading slump, poezia bună mă resetează de fiecare dată. E scurtă, intensă, emoțională, îți rescrie sinapsele cu metafore proaspete. E ca a învăța să vezi din nou, dar să vezi altfel. Să vezi cu urechile, să auzi cu pielea, să pipăi cu mirosul și să guști cu ochii. Și sună ca o incantație, te vrăjește prin ceea ce face cu limbajul. Cineva spunea la un moment dat, apropo de investiția de timp pentru scris, că un roman e ca o căsnicie, o proză scurtă ca o iubire de-o vară, iar o poezie ca un frumos one-night stand. La fel și cu cititul. Dacă nu ai răbdare, o poezie nu îți răpește mult timp, dar te poate răpi din prozaicul cotidian. Te lasă cu niște imagini și întrebări uluitoare. Îți spală sufletul. Sau te zguduie și te izbește de asfalt. Depinde ce ai nevoie.