[BookFeed] Cristian Pistol: Internetul poate influența ce alegem să citim, dar nu ar trebui să ne dicteze și ce părere să avem după ce închidem cartea

Suntem în vacanța mare, trăim în post - postmodernism și mustățile, hainele largi și cititul sunt din nou la modă. Ne focusăm mai mult azi pe cea din urmă - lectura și cum este ea adusă în prim plan prin intermediul vloggerilor de literatură. Cristian Pistol cumpără mai multe cărți decât reușește să citească, dar crede că simplul fapt de a fi înconjurat de cărți interesante este, în sine, o sursă de motivație.

Crede că literatura are, printre altele, rolul de a te face mai greu de manipulat. O carte bună rareori îți spune direct ce să crezi, având mai degrabă rolul de a te face să accepți că realitatea este mai nuanțată decât pare la prima vedere.

"În 2021 aveam 14 ani și, odată ce mi-a venit ideea, m-am mobilizat foarte repede. Mi-am deschis conturi de Instagram și TikTok și le-am dat numele Cristian's Book Reviews. Recunosc că nu m-am gândit prea mult nici la nume, nici la identitatea vizuală", povestește Cristian. 

Una dintre discuțiile care i-au rămas în minte a fost cea despre prejudecata că literatura română contemporană ar fi, în general, slabă și că nu merită citită. Cristian nu e adeptul generalizărilor de genul ăsta și i s-a părut trist să vadă cât de răspândită este. Ultima carte pe care nu a reușit să o termine a fost „Cei cinci purceluși”, de Agatha Christie, aceasta fiind și una din autoarele pe care le-ar recomanda cuiva care spune că nu mai are răbdare să citească.

Istoria personală în câteva capitole

Mă consider un cititor notoriu. Cărțile au reprezentat mereu o parte importantă din viața mea și, odată cu ele, au venit și opinii puternice despre ceea ce citesc. La un moment dat, mi-am dat seama că vreau să împărtășesc și cu alte persoane aceste opinii, astfel a apărut ideea de a-mi crea un blog. Citesc destul de variat, de la istorie și politologie până la thrillere și ficțiune generală, iar interesul pentru istorie m-a apropiat firesc de relațiile internaționale și de studiile europene, domenii pe care le studiez în prezent. Sunt genul de persoană căreia îi place să se implice în cât mai multe proiecte și să profite de oportunitățile care apar. Încerc să construiesc ceva în fiecare domeniu care mă pasionează și să învăț din fiecare experiență.

Dacă ar fi să-mi împart parcursul de până acum în capitole, probabil că s-ar numi destul de generic „Prolog”, „Formare” și „To be continued”.

Vlogul de literatură. Început și gândul inițial

Gândul inițial a fost unul foarte simplu: chiar dacă poate părea puțin clișeic, îmi doream un spațiu în care să vorbesc despre cărțile pe care le citeam și să-mi exprim opiniile despre ele.

În 2021 aveam 14 ani și, odată ce mi-a venit ideea, m-am mobilizat foarte repede. Mi-am deschis conturi de Instagram și TikTok și le-am dat numele Cristian's Book Reviews. Recunosc că nu m-am gândit prea mult nici la nume, nici la identitatea vizuală. Dacă aș începe astăzi de la zero, probabil aș dedica mai mult timp acestor lucruri, însă atunci eram doar un copil și nu asta conta pentru mine.

Încă de la început mi-am dorit să am și un blog, doar că la vârsta aceea nu știam exact cum să îl construiesc. Ideea a rămas cu mine și, doi ani mai târziu, în 2023, am reușit să o transform în realitate. De atunci, proiectul a crescut odată cu mine și cred că păstrează exact scopul pe care l-a avut de la început, anume să creeze un spațiu sincer pentru discuții despre cărți.

Cum schimbă internetul relația noastră cu lectura

Cred că internetul a devenit principalul loc în care descoperim cărți noi. Inclusiv eu îmi iau

recomandări de acolo. Îi urmăresc pe Ruxandra de la @4fara15, pe Ramona Boldijar, dar și pe Răzvan Petri și Vlad Adamescu de la Politică la minut, chiar dacă ei nu fac conținut exclusiv despre cărți.

Există și o explicație care ține de natura umană. Suntem influențați de oamenii din jurul nostru și avem nevoie să simțim că facem parte dintr-o comunitate. Când vezi că o carte este citită și apreciată, se întâmplă să apară curiozitatea de a o citi și tu, de a înțelege de ce toată lumea vorbește despre ea și, într-un fel, de a lua parte la conversație.

Nu înseamnă neapărat că vei avea aceeași părere. Mi s-a întâmplat să termin o carte foarte lăudată și să nu rezonez cu entuziasmul general. Și cred că este un lucru sănătos până la urmă. Internetul poate influența ce alegem să citim, dar nu ar trebui să ne dicteze și ce părere să avem după ce închidem cartea.

Peisajul literaturii pe net în 2026

Divers și în continuă schimbare. Mi se pare că, spre deosebire de acum câțiva ani, nu mai există doar câteva voci foarte cunoscute. Apar constant creatori noi, fiecare cu propriul stil și cu propriul mod de a vorbi despre cărți. Cred că asta face comunitatea mai vie, pentru că ajungi să descoperi perspective diferite asupra aceleiași lecturi și, implicit, cărți pe care altfel poate nu le-ai fi observat.

La capitolul minusuri, aș spune că nu sunt un mare fan al fotografiilor generate integral cu inteligență artificială. Prefer conținutul real. Cu toate acestea, de când am început să scriu și eu, am devenit mult mai puțin critic, în general. Când treci prin procesul de a scrie o carte, îți dai seama câtă muncă există în spatele unui proiect creativ și începi să privești cu mai multă înțelegere orice fel de muncă de creație (poate este doar cazul meu).

Există un FOMO al cititului online?

Da, cred că există. Mi s-a întâmplat chiar mie. La un moment dat am cumpărat câteva romane fantasy foarte populare doar pentru că le vedeam peste tot în online. Un an mai târziu mi-am dat seama că, de fapt, nu aveam niciun interes real să le citesc și le-am listat pe Vinted.

Cum te-ai apucat de citit

Cred că am avut norocul să cresc într-un mediu care m-a împins, într-un mod foarte firesc, spre citit. Acasă, părinții mei citeau, astfel prezența cărților mi s-a părut întotdeauna ceva normal. La școală am avut o doamnă dirigintă foarte implicată, care ne-a dus la târguri de carte și ne-a încurajat constant să citim. În plus, școala avea un parteneriat cu o editură care venea periodic cu titluri noi. Și acest lucru a contribuit la apropierea mea de lectură.

De acolo, lucrurile au venit de la sine. Nu a existat un moment în care să-mi spun „de astăzi sunt cititor”, ci pur și simplu cititul a devenit parte din rutina mea. Și acum citesc constant, chiar dacă, la fel ca oricine, am perioade în care îmi este mai greu să mă concentrez sau citesc mai puțin. Important este că nu am simțit niciodată nevoia să renunț la obiceiul acesta, ci doar să-mi găsesc ritmul.

Cum au evoluat obiceiurile tale de lectură

Pot spune că obiceiurile mele de lectură s-au schimbat de-a lungul timpului, dar nu a existat o evoluție clară în sensul că aș fi citit din ce în ce mai mult sau din ce în ce mai puțin. A fost, mai degrabă, vorba despre perioade în care am fost mai activ sau mai puțin activ.

Totodată, nu îmi organizez lectura în jurul unor obiective și nu îmi impun un număr de cărți sau de ore. Am încercat să privesc cititul mai degrabă ca pe o pasiune decât ca pe o obligație. Citesc când pot și când simt că este momentul potrivit.

Cu toate acestea, trebuie să menționez că îmi place să îmi urmăresc retrospectiv activitatea. De aceea, pe blog am o pagină dedicată statisticilor, unde notez și centralizez diverse informații despre cărțile pe care le citesc.

Citești mai multe cărți în același timp?

De mulți ani citesc mai multe cărți în paralel, iar în ultima perioadă aproape întotdeauna am o carte de non-ficțiune alături de una de ficțiune. Îmi place alternanța dintre ele și aleg ce citesc în funcție de starea de spirit și respectiv de ceea ce simt că am nevoie în momentul acela. În schimb, relația mea cu abandonatul cărților s-a schimbat complet. Acum câțiva ani nici nu-mi imaginam că aș putea lăsa o carte neterminată. Astăzi nu mai simt că trebuie să termin orice citesc.

Dacă o carte nu reușește să mă captiveze, prefer să merg mai departe.

Iar când vine vorba de cumpărat cărți, răspunsul este, fără îndoială, da. Cumpăr mai multe decât reușesc să citesc, însă cred că simplul fapt de a fi înconjurat de cărți interesante este, în sine, o sursă de motivație.

Unde și cum se citește cel mai bine o carte

Ideea unui loc corect pentru citit și conceptul de performative reading mi se par discutabile. Cred că s-a creat o mică stigmatizare în jurul simplului gest de a citi într-un loc public, mai ales când ai timp mort. Practic, dacă ești văzut cu o carte, trebuie să existe o intenție de a-ți creea o imagine în spate.

Cred și că uneori eticheta aceasta îi împinge pe oameni să evite lectura în momentele de felul acesta și să ajungă, din reflex, pe rețelele de socializare, unde nu există neapărat aceeași interpretare socială a gestului.

Pentru mine, lucrurile sunt mult mai simple, aș zice. Dacă am o carte, o citesc unde sunt. Evident, există contexte și contexte, nu vorbesc de situații nepotrivite. Mă refer mai ales la locuri banale, cum ar fi o bancă în parc. Iar uneori, audiobook-urile rezolvă foarte natural „problema” aceasta.

Cum diferă selecția pentru conținutul online

În mod natural, au prioritate cărțile care mi-au plăcut. Și în parte și pentru că, sincer, nu mai duc prea des la capăt lecturi care nu îmi plac, deci filtrul se realizează aproape singur.

În rest, nu am o regulă clară pentru ce ajunge sau nu pe blog. De multe ori îmi dau seama că am vorbit despre anumite cărți pe TikTok, dar nu există o recenzie completă pe blog (dintr-un motiv care îmi scapă și mie).

Presiunea online-ului

Din fericire, nu resimt neapărat presiune din partea algoritmilor sau a cifrelor. Evident că există și partea aceasta în online, ar fi naiv să spun că nu contează deloc, dar pentru mine nu a fost niciodată un punct de referință.

În schimb, chiar dacă poate suna clișeic, simt că am o responsabilitate față de oamenii care mă urmăresc. În timp, s-a format o comunitate în jurul discuțiilor despre cărți, iar acest lucru schimbă oarecum felul în care privești lucrurile. Încerc să fiu consecvent, să nu dispar perioade lungi și să păstrez firul de conversație care s-a format în timp.

Cea mai interesantă conversație pe care ai generat-o

Mi-ar fi greu să aleg o singură conversație, pentru că, până la urmă, aproape orice schimb de idei care îi face pe oameni să vorbească despre lectură este, din punctul meu de vedere, un câștig.

Cu toate acestea, una dintre discuțiile care mi-au rămas în minte a fost cea despre prejudecata că literatura română contemporană ar fi, în general, slabă și că nu merită citită. Nu sunt de acord cu generalizarea respectivă și mi s-a părut trist să văd cât de răspândită este. Cred că există foarte mulți autori contemporani care merită descoperiți și judecați pentru ceea ce scriu, nu prin prisma unor etichete.

Autorii tăi preferați

În ceea ce privește ficțiunea, sunt un mare fan Agatha Christie. Îmi place foarte mult și Freida McFadden, chiar dacă nu toate romanele ei sunt la fel de reușite. Trebuie să menționez, totodată, și Franz Kafka și Mary Shelley.

În ultima perioadă citesc tot mai multe cărți din zona politologiei și istoriei, deși, de multe ori, mă interesează anumite capitole sau subiecte, nu neapărat volumele integral.

Dacă ar fi să aleg o carte care și-a pus amprenta asupra mea, aceea ar fi „Frankenstein”.

Dialogurile dintre Victor și creația sa au fost, pentru mine, pur și simplu zdrobitoare.

Ultima carte pe care nu ai reușit să o termini

Ultima carte pe care nu am reușit să o termin a fost „Cei cinci purceluși”, de Agatha Christie.

Paradoxal, deși este unul dintre autorii mei preferați, pur și simplu mi s-a părut prea lentă pentru starea pe care o aveam în acel moment și nu am reușit să rezonez cu povestea. Totuși, sper să o reîncep la un moment dat.

Cea mai virală carte în 2026

Foarte greu de spus, pentru că, atunci când vorbim despre adevărate fenomene editoriale, bookstagram-ul/ booktok-ul românesc gravitează, în mare parte, în jurul genurilor fantasy și romance, pe care eu nu le abordez.

Dacă ne uităm însă la zona de thriller, cred că fenomenul Freida McFadden este evident. Aproape fiecare roman pe care îl publică ajunge rapid în recomandările din online și generează foarte multe discuții, indiferent că vorbim despre cititori ocazionali sau împătimiți. Pot spune că își merită succesul.

Cartea care te-a surprins cel mai mult în 2026. Sau cea care te-a frustrat

Cea mai mare surpriză a anului 2026 a fost „Inginerii haosului”, de Giuliano da Empoli. M-a făcut să realizez cât de naivă este ideea că politica este realizată doar de politicieni. Înțelegi că, în spatele multor evenimente pe care le considerăm spontane, stau algoritmi, date și oameni care știu, în definitiv, să transforme emoțiile în instrumente de influență.

La capitolul dezamăgiri, pot spune că am avut noroc până acum. Nu am citit nicio carte pe care să o evaluez sub trei stele, ceea ce înseamnă că, cel puțin până în acest moment, 2026 a fost un an foarte bun din perspectiva calității lecturilor. Mă bucur!

Ce ai descoperit despre literatură și scris după ce ai dat drumul vlogului

Începând de la o vârstă destul de fragedă, majoritatea lucrurilor pe care le-am descoperit despre literatură și scris s-au întâmplat după ce am început efectiv activitatea online. Faptul că am fost pus constant în situația de a vorbi despre cărți m-a obligat, într-un fel, să înțeleg mai bine nu doar ce citesc, ci și de ce citesc.

Cred că literatura are, printre altele, rolul de a te face mai greu de manipulat. O carte bună rareori îți spune direct ce să crezi, mai degrabă te pune în situația de a cântări argumente, de a înțelege motivațiile unor personaje foarte diferite și de a accepta că realitatea este, de multe ori, mai nuanțată decât pare la prima vedere.

Despre oameni, am descoperit ceva destul de simplu: sunt mult mai multe persoane care citesc decât pare la prima vedere.

Cine este publicul tău

Comunitatea mea este formată, în principal, din cititori de thrillere, ceea ce vine destul de natural, având în vedere că acesta este genul pe care îl abordez cel mai des. Deși majoritatea sunt de vârsta mea, mă bucur să văd că există și mulți cititori mai mari care îmi urmăresc conținutul și se implică frecvent în conversațiile din comentarii.

Lectură și followeri

Din ce observ, există tot mai multă curiozitate pentru genuri noi, audiobookurile sunt din ce în ce mai populare, iar oamenii nu mai vor doar să citească, ci și să vorbească despre ce au citit. Există tot mai multe cluburi de carte, atât online, cât și fizic, dar și evenimente culturale, precum târguri și lansări, care ajută la realizarea acestor de discuții.

Cele mai mari mituri vizavi de cititori în 2026

Un mit pe care îl întâlnesc des este că trebuie să citești mult ca să poți spune că ești cititor. Nu cred că această pasiune se măsoară în numărul de cărți citite într-un an. La finalul zilei, contează mai mult ce rămâne cu tine după ce închizi o carte decât câte titluri ai bifat.

Totodată, un alt mit ar fi acela că trebuie să citești doar pe hârtie. În realitate, fiecare își găsește propriul ritm și propriul mod de a relaționa cu o poveste/ un subiect.

Cultura listelor de tip „50 de cărți pe an”

Cred că depinde foarte mult de felul în care ne raportăm. Pentru unele persoane, un reading challenge sau o statistică sunt o sursă de motivație și de satisfacție, iar eu înțeleg perfect acest lucru. După cum am spus, chiar și pe blogul meu am o pagină dedicată statisticilor de lectură, pentru că îmi place să văd retrospectiv ce am citit. Problema apare, cred eu, atunci când aceste cifre devin mai importante decât cititul în sine, în momentul în care alegi un roman doar pentru că este scurt sau te grăbești să termini o carte ca să-ți atingi obiectivul anual. Sper că acestea sunt doar cazuri izolate, dar trebuie totuși menționate.

Literatura română contemporană: ce titlu de vlog i-ai da?

„Dincolo de Bac”. Cred că multe persoane încă privesc literatura română doar prin filtrul lecturilor obligatorii din școală și este păcat. Literatura contemporană are și ea foarte multe voci mari și povești care merită auzite. Tot ce trebuie să faci este să îi dai o șansă.

Dacă ar fi să rămân în registrul cărților mai alerte, aș recomanda cu siguranță romanele Rodicăi Ojog-Brașoveanu, căci reușesc realmente să îmbine atmosfera cu umorul și dialogurile savuroase.

Dintr-o cu totul altă zonă, mi-au plăcut foarte mult „Tot ce i-am promis tatălui meu” și „Tăcerea vine prima”, de Ioana Maria Stăncescu, două romane care mizează pe profunzimea personajelor, a emoțiilor și trăirilor.

Iar pentru cei care caută ceva diferit, aș recomanda „Ultima carte” și „Omulețul din perete”, de Marian Coman, două cărți neconvenționale, care surprind.

Ce carte ai recomanda cuiva care spune că nu mai are răbdare să citească

Dacă ar fi să mă limitez la ficțiune, aș recomanda aproape orice roman scris de Agatha Christie. Îmi amintesc că, acum câțiva ani, am trecut printr-o perioadă în care nu mai aveam deloc răbdare să citesc, iar cărțile autoarei au fost cele care m-au făcut să mă întorc la lectură. În general, au un ritm excelent. Aș începe cu „Moarte pe Nil”, „Din zece n-a mai rămas niciunul”, „Cei patru mari” sau „Calul bălan”.