Am putea trăi fără cultură, dar ar fi o viață anostă și am fi mult mai abrutizați, crede Ioana Gonțea, care se află în cel mai aglomerat an pe care îl are din postura de manager cultural. Producător executiv pentru Pavilionul României la Bienala de Artă de la Veneția și manager de proiect la cea mai amplă expoziție a pictorului Ștefan Câlția - Transilvania | Extravaganza, Ioana Gonțea spune că în munca ei, cel mai mult se ghidează după instinct. După o experiență de 10 ani, Ioana măsoară acum succesul pe mai multe paliere.
"Un proiect este de succes în primul rând dacă am ajuns la final cu obiectivele îndeplinite. Și dacă membrii echipei sunt încă în relații bune. Nu de multe ori, la finalul unui proiect cultural, unii nu își mai vorbesc", povestește Ioana.
Ce înseamnă să fii manager cultural cu mapa, sapa și lopata, mai ales într-un domeniu subfinanțat, despre stereotipurile culturale românești și cum ar putea cultura să facă mai mulți pași către un public larg, povestește Ioana Gonțea în rândurile de mai jos:
Ce te face să spui DA unui proiect
2026 a fost cel mai aglomerat și în același timp cel mai fructuos an de până acum. După Capitala Culturală Europeană - Timișoara 2023, când am fost managerul operațional al Fundației Art Encounters (fundația a livrat cel mai mare program de artă din Capitală - expoziția Brauner, Brâncuși, Bienala Art Encounters, ediția a V-a), m-am întors la București și mi-a dorit să mă implic în proiecte din ce în ce mai importante. Așa am înființat Uzinele Creative, o companie care se ocupă de scrierea de proiecte, producția artistică și managementul cultural.
Eu obișnuiesc să lucrez prin deconstrucție - am nevoie să înțeleg viziunea de ansamblu a proiectului, „the big picture”, cum se spune, și apoi să-l organizez de la mare spre detaliu. Nu e o construcție, unde se poate adăuga un element oricând, ci e important să știu de la început toate elementele și amploarea proiectului. Mă provoacă mereu proiectele mari pentru că a gândi the big picture e în sine un proces și sunt mai multe elemente de gândit și de organizat. În plus, mi-a plăcut mereu să-mi împing limitele, să învăț ceva nou, să mă provoc să găsesc soluții la situații pe care nu le-am mai întâlnit. Și mă și entuziasmez la idei bune, deci așa am ajuns să colaborez cu ambele proiecte.
Manager nu doar cu mapa, ci cu sapa și lopata
În cadrul Transilvania | Extravaganza am avut un suport foarte important în persoana lui Matei Câlția, care a coordonat în general proiectul. Cu el m-am consultat la început, când făceam planuri, construiam bugetul, când adunam echipa de implementare. Și de-a lungul proiectului, a fost important să știu că la un telefon distanță este cineva care mă ascultă, cu care pot să fiu sinceră și care mă susține în ceea ce aleg. Cred că în acest moment este singurul manager cultural cu care lucrez de la care învăț ceva nou, ceea ce pentru mine este foarte important, pentru că sunt sigură că mai am de învățat. Pentru Transilvania | Extravaganza am făcut ceea ce fac de obicei: planificare, urmărirea echipei și a bugetului, ședințe, tasks, vizite la locație, suport pentru echipă, discuții cu sponsorii.
Dar dacă vine vorba de lucruri pe care am ajuns să le fac și care nu erau în fișa postului - la un moment dat mi-am dat seama că nu vom găsi la timp coordonatorul pentru echipa de mediatori. Așa că am preluat coordonarea lor și am investit mai mult timp în organizarea echipei până când am identificat un coordonator între ei. În prima zi de vizitare mă puteai găsi la casa de bilete: au venit atât de multe persoane, încât am hotărât să vând eu biletele. Pentru că știam sistemul și mă puteam mișca rapid ca să putem asigura un flux de vizitare constant. Sunt genul de persoană care o să lucreze cot la cot cu echipa. Chiar dacă nu e în fișa postului. Îmi place să spun că sunt genul de manager nu doar cu mapa, ci și cu sapa și lopata.
Credit foto: Vlad Cîndea
Aș putea scrie o carte despre toate peripețiile mele cu hazardul, poate o să o și scriu la un moment dat. Mereu apar situații neprevăzute, oricât de bine ai făcut un plan. Uneori e vremea rea care pică peste vernisaj sau poate se întâmplă un accident al mașinii care îți aducea materialele la Veneția. Alteori e un videoproiector care a cedat și trebuie să găsești în 30 de minute altul.
Fără rețete
Nu există o rețetă pe care să o aplici fiecărui proiect. Cred că eu mă ghidez foarte tare după instinctul meu, oricât de ciudat ar suna. Inteligența mea primară este emoțională și mă ajută mult în lucrul cu artiștii. Îmi dau seama când e important pentru ei ceva și când am putea negocia unele lucruri. Și mai am un defect sau o calitate, depinde cum o iei: nu prea știu să zic nu. Dacă știu că e important pentru proiect să facem ceva, o să găsesc o soluție. În general, zic: doar pentru moarte nu avem soluție; pentru restul ne descurcăm.
Depinde și cu cine lucrezi - sunt și oameni care sunt foarte creativi cu puțini bani, sunt oameni care vor depăși bugetul oricât ar avea. Unii sunt foarte fragili și au nevoie de foarte mult suport; alții sunt foarte practici și au nevoie doar de discuții foarte scurte și la obiect. Deci, întâi înțeleg cum e structura celor cu care lucrez și apoi îmi dau seama cum voi aborda proiectul.
De ce să mai faci management cultural într-un sector subfinanțat
Mă bucur să pot să construiesc infrastructură pentru artă, mă simt împlinită că îi ajut pe artiști să-și îndeplinească ideile, că-i ghidez într-o lume care uneori le este străină - bugete, calendare, logistică. Eu mă simt un om împlinit; simt că fac ceea ce îmi place și de multe ori exagerez cu munca, tocmai pentru că îmi place.
Și mă motivează să văd și că oamenii pleacă de la evenimentele pe care le coordonez cu întrebări, fericiți, chiar și contrariați. Cred că acesta e rolul culturii - să nască în oameni niște reacții. Cred că am putea trăi fără cultură, dar ar fi o viață anostă și am fi mult mai abrutizați. Pe de altă parte, e plăcut să auzi că oamenii vorbesc despre munca ta, chiar dacă nu-i cunoști. Cred că nu sunt mulți care se pot bucura de recunoașterea asta.
Uneori, când obosesc, zic că mă duc să fac management la anvelope, că tot management e, apoi mă odihnesc și revin. Iar alteori le spun colegelor mele de la Uzine, Georgia Țidorescu și Martha Ciurea, să se pregătească pentru că vreau să lucrez până la 80 de ani. Cam atât de tare îmi place ce fac.
Credit foto: Ovidiu Matiu
Cum calculezi impactul unui proiect
E important să ai o echipă performantă lângă tine. Și o idee sau un act artistic de calitate. De aici începe totul. Apoi, e un efort comun de lungă durată. Ceea ce am învățat din expoziția aceasta a fost să aduc resurse suficiente, astfel încât să nu supraîncarc unele departamente. Cred că așa se păstrează limpezimea asupra proiectului și poți să dai ce e mai bun. E important să ai și parteneri de drum, cum sunt sponsorii sau finanțatorii.
În cadrul Transilvania | Extravaganza au fost peste 250 de persoane care au lucrat pentru expoziție de la momentul 0 - adică acum mai bine de un an până în prezent.
Impactul îl creează și publicul, el vine și oglindește munca bună pe care o face o echipă.
Credit foto: YAP studio
Datele care indică succesul unui proiect cultural
Dacă am ajuns la final cu obiectivele îndeplinite, așa îl măsor. Și dacă membrii echipei sunt încă în relații bune. Nu de multe ori, la finalul unui proiect cultural, unii nu își mai vorbesc. Stresul, presiunea expunerii publice, receptarea operei pot crea tensiuni și situații peste care nu se mai trece. Măsor și dacă are un impact pozitiv, dacă presa discută despre proiect și dacă oamenii călătoresc special pentru o expoziție. De exemplu, la Sibiu mulți vizitatori ne-au spus că au venit special pentru expoziție. Ăsta e turism cultural: înseamnă și dezvoltare locală - cazări, restaurante activate, locuri de muncă întreținute. Și atunci cultura e și un motor de dezvoltare.
E un succes și dacă există un program amplu care însoțește expoziția. Tot în cadrul Transilvania | Extravaganza avem un grup de seniori care vin săptămânal la ateliere prin artă. Într-o săptămână, când am deschis ușa ca să las vizitatorii să intre, au dat buzna seniorii grăbiți și au început să alerge pe coridor, ca să nu întârzie la atelier - pentru mine și asta e succesul. Sau când oamenii vor să vină la muncă, să spună că le place să medieze expoziția sau să se înghesuie să ocupe tura de la librăria din curtea expoziției.
Manager Cultural. Cum te vede lumea vs ce implică jobul IRL
Întrebarea asta îmi aduce aminte de un bancher care mi-a spus în urma unei vizite într-o expoziție că trebuie să am un job foarte frumos, să stau toată ziua printre tablouri. Și i-am răspuns râzând că jobul meu seamănă mai mult cu al lui - fac contracte, exceluri, plăți. Cred că există o idee romanțată despre lucrătorii culturali, o aud destul de des - călătorim mult, ne trezim târziu, alcoolul este parte constantă din viața noastră, trebuie să fii depresiv și trist ca să iasă artă etc.
Pentru mine, o zi obișnuită de muncă înseamnă că mă duc la birou, unde îmi petrec ziua printre telefoane, hârtii și tabele. Asta este partea not so sexy a artei, așa cum o numesc eu. Când e perioada de aplicat la finanțări, scriem cu colegele mele proiecte, adunăm documente administrative, iar partea foarte fun este când ieșim pe teren - să montăm o expoziție, să ne pregătim de o deschidere sau de un eveniment. Dar, în general, e multă muncă de organizare și de programare în avans. Dacă nu îți place administrația, un job de manager cultural poate să fie destul de boring.
Credit foto: YAP studio
Ce poate învăța industria de comunicare de la sectorul cultural
Nu știu dacă aș zice că industria de comunicare are ceva de învățat de la sectorul cultural, dar mi-ar plăcea să văd mai multe colaborări între branduri și artiști. Cred că există o resursă creativă încă neexplorată de industria comunicării. Am putea vedea mai multe campanii creative. Dar trebuie să existe o deschidere din partea mediului cultural, să nu mai existe această distanță față de produsele comerciale. Cultura trebuie să facă mai mulți pași către un public larg; ne-ar face bine tuturor.
Credit foto: YAP studio
Sectorul cultural și nevoia de predictibilitate
Lipsește în primul rând un sistem de finanțare constant. În prezent sunt prea puține fonduri - există un singur fond cultural național și câteva primării care investesc în call-uri culturale, plus Ministerul Culturii, care, din punctul meu de vedere, nu are o strategie de dezvoltare pe termen mediu, ce să mai vorbim pe termen lung. Pe de altă parte, e nevoie și de actori privați care să susțină cultura. Mă uitam la pavilioanele de la Veneția ale unor țări din Vest: exista acolo o listă de sponsori destul de mare, cu un istoric de contribuție în artă.
Pe de altă parte, e nevoie de o infrastructură care să funcționeze: spații de reprezentare, dar și de lucru. Cred că cel mai rău stăm în zona asta. De găsit să expui, mai găsești, dar ateliere sau spații de lucru la prețuri decente, destul de puțin, așa că mulți ajung să lucreze de acasă. Chiar și eu am muncit foarte mulți ani de acasă și din cafenele; de-abia de doi ani îmi permit un birou. Cred că e nevoie ca societatea să înțeleagă că pentru a ieși artă de calitate trebuie și investiție atât în oameni, cât și în infrastructură.
Nu în ultimul rând, cred că e nevoie și ca noi, românii, să ieșim din optica „lasă că fac eu de toate”, adică să ajutăm să crească următoarea generație de manageri, de producători, de tehnicieni. Sunt mulți artiști care încă privesc meseriile de suport cu scepticism sau chiar cu aroganță. E un ecosistem care va funcționa din ce în ce mai bine dacă fiecare își va face partea pentru care a fost antrenat și nu extra joburi care să-l frusteze.
Fără stereotipuri în promovarea culturii românești
Suntem o cultură minoritară, dar cred că fiecare cultură minoritară are bogăția ei influențată de spațiul unde s-a dezvoltat. Mi-ar plăcea să fim văzuți așa cum suntem, fără nicio exagerare: avem o cultură gastronomică interesantă, am comis și fapte de vitejie, dar și crime, avem o relație traumatică cu trecutul comunist, dar există tot mai multe voci creative și îndrăznețe în România de azi. Nu cred nici în elogii naționaliste, nici în plâsul de milă pe care-l găsești peste tot în România. Mi-ar plăcea în schimb să existe un sistem mai bun de promovare a culturii românești în străinătate, care să nu se axeze pe stereotipuri.
Credit foto: Ovidiu Matiu
Sfaturi pentru temerarii care aspiră la jobul de manager cultural
I-aș spune că trebuie să se înarmeze cu răbdare, să aibă disciplină și să muncească constant. E important să fie empatic, să poată să-i înțeleagă pe artiști, dar să fie și cerebral și axat pe soluții. Și uneori a fi manager nu e poziția cea mai confortabilă - iei decizii care nu îi mulțumesc pe toți, dai feedback care poate fi negativ, deci e important să vezi the big picture și nu să vrei să fii pe placul tuturor.
Și mai e ceva ce mi-a spus acum câțiva ani cineva din Serbia: după 10 ani de activitate au început să vadă rezultatele. A avut dreptate: după 10 ani de activitate, munca ta susținută se vede și ajungi să ai proiecte tot mai mari. Așa că e un drum lung, nu e ușor, dar e și plăcut.
