Louis Chude-Sokei este una dintre acele figuri rare, la granița dintre cercetare și practică, arhivă și scenă, scris și evenimente live. Născut în Nigeria, crescut în Jamaica și educat în Statele Unite, Chude-Sokei este profesor, scriitor și artist.
Profesor de literatură engleză la Boston University, bursier Guggenheim în 2025, fost redactor-șef al revistei The Black Scholar timp de peste un deceniu, curator al festivalului Afrofuturism de la Carnegie Hall, Louis este și inițiatorul Echolocution: Sonic Arts and Archiving, un proiect care pune întrebarea: ce putem învăța dacă revenim, prin sunet și prin tehnici ale ascultării, în locuri marcate de traumă și violență?
Cărțile sale, de la The Last Darky la The Sound of Culture: Diaspora and Black Technopoetics, de la memoriile Floating in a Most Peculiar Way până la viitoarea Machines of Flesh and Blood: Race and the Making of Artificial Life, construiesc un corp de idei care refuză să separe muzica reggae de robotică, dub-ul de diaspora, tehnologia de textura cotidiană a experienței de a fi african într-o lume care redefinește permanent ce înseamnă acest lucru.
Munca sa a fost centrală pentru Pavilionul German de la Bienala de la Veneția din 2024, unde instalația sa sonoră Thresholds a dat numele întregului pavilion. A colaborat cu Mouse on Mars (inclusiv în spectacolele live pentru albumul Spatial, No Problem), David Grubbs, Jay Glass Dubs, Marina Rosenfeld, vocalista kurdă Hani Mojtahedy și Indigenous Resistance, în cadrul proiectului Searching For The Dub Sublime.
Pentru Louis Chude-Sokei, gândirea a avut întotdeauna nevoie de un sound system pentru amplificare. Povestim cu el în continuare despre cultură, dub, ecouri, granițe, rasă, istorie, aparteneță și forme de gândire necesare.
Cum privești etapele parcursului tău de până acum
Ca pe o căutare continuă de conexiuni, în special între elemente care par să nu se potrivească și chiar refuză să se privească reciproc ca făcând parte din același univers al posibilităților.
Mi s-a părut întotdeauna obligatoriu să vedem o necesitate chiar și în cele mai incongruente fenomene. Pentru mine, aceasta este treaba culturii, pe care unii o consideră ceva ce pur și simplu se întâmplă. Cultura presupune studiu, alegere și implicare deliberată, nu acceptare pasivă. Este ceva ce construim.
Dub-ul: arta ecoului
Ecoul este și o metaforă a relației dintre sunet și tăcere, dintre ascultător și trecut. Toate acestea au căpătat sens pentru mine în contextul sound system-urilor jamaicane, unde volumul îți făcea corpul să vibreze, iar tehnologia — ecoul și celelalte efecte — restructurau mintea.
De asemenea, observam cât de profund meditativi deveneau oamenii la evenimentele de sound system, nu doar rastafarienii, ci oricine intra în rezonanță cu monotonia bass-ului și cu schimbările bruște din mix. Citisem ani întregi despre jazz și mă întrebam de ce reggae-ul și dub-ul nu generaseră același tip de reflecție filosofică și critică disponibilă în cazul muzicii clasice occidentale.
Am decis că propria mea contribuție va începe de aici, pentru că fiecare sunet și fiecare stil provin din alegeri culturale, răspunsuri și istorii specifice. Să asculți dub înseamnă să întâlnești o formă de gândire exprimată prin aceste sunete și făcută posibilă de ele. Și ganja a ajutat.
Influența Dub poetry
În exact același mod în care generații de poeți și scriitori au lăsat jazzul să le modeleze și să le încadreze cuvintele, fie ele scrise sau rostite, dub-ul este prezent în scrisul meu până la nivelul propoziției. Prin asta înțeleg că scrisul meu este conștient de ritmul monoton, de tip dronă, și de groove-ul care este întrerupt brusc de texturi, repetiții și alte voci, doar pentru a reveni la groove. Figuri precum Linton Kwesi Johnson mi-au modelat cu siguranță proza, dar și o etapă timpurie a politicii și implicării mele culturale.
Despre piesa de fuziune dub poetry Decolonizing Decolonization
Mersi că ai apreciat-o. Am vorbit online cu Indigenous Resistance ceva vreme, până când unul dintre membrii lor și-a dat seama că eram autorul unui text pe care îl citise cu ani în urmă și pe care îl respecta foarte mult: eseul/broșura mea Dr. Satan’s Echo Chamber: Reggae, Technology and the Diaspora Process. Acest lucru a intensificat conexiunea dintre noi, iar ei mi-au trimis catalogul lor de înregistrări și publicații, ceea ce m-a dat complet peste cap. În cele din urmă, m-au invitat să colaborez la un proiect care inițial era literar, dar care s-a transformat rapid într-un proiect spoken/înregistrat, după ce m-au pus în legătură cu minunatul producător, artist și compozitor Herman „Soy Sos” Pearl.
Ne-am conectat atât de puternic încât piesa a apărut ca un semn și un sunet al ceea ce reprezintă Indigenous Resistance: radicalizarea sunetului, solidarității și al posibilităților culturale. Sperăm să lansăm câteva versiuni dub ale piesei pe vinil până la sfârșitul anului.
The Sound of Culture. Rasă, tehnologie, science-fiction și sunet
Așa cum arăt în carte, chiar și politica radicală africană și-a imaginat culoarea pielii prin asocieri cu natura, cu organicitatea sau cu autenticitatea. Asta în ciuda faptului că rasismul și colonialismul i-au asociat, la rândul lor, pe oamenii negri cu natura și fenomenele organice și în ciuda faptului că orice înțelegere reală a producțiilor culturale din diaspora Africii trebuie să recunoască faptul că sunt la fel de capabili să producă „inautenticitate” și au creat artă, cultură, politică bazate nu pe natură, ci pe imaginație, pe visare non-naturalistă.
Prin urmare, unul dintre obiectivele acelei cărți a fost să ofere o istorie a acestor tradiții de gândire anorganice, dar profund africane — de la suprarealismul din mișcarea Negritude, de la chiar politica tulburătoare a futurismului european, până la science-fiction, AI și, bineînțeles, la găsirea acestei tradiții prezentă în primul rând în dub și muzica electronică, dar mergând înapoi înainte de jazz-funk, la munca jazzistului Sun Ra și la primele experimente de înregistrare analogică.
Pan-africanismul și orice discurs africanist vor eșua complet dacă ignoră caracterul inautentic și posibilitățile la fel de eliberatoare ale relației noastre cu lucruri precum mașinile și tehnologiile.
Viitoarea ta carte, Machines of Flesh and Blood: rasa și creația artificială
Așa cum subliniază deja alții, AI moștenește toate prejudecățile și toate biasurile care au produs tradițiile occidentale ale cunoașterii, precum și violența materială a tehnologiei și dependența acesteia de extracție. Acest lucru este foarte important, dar cartea mea vrea să se asigure că nu reducem rasa la aceste înțelegeri importante, deși destul de convenționale.
Nu doar că rasa a fost implicată în viața artificială încă de la începuturile ambelor concepte — rasa și viața artificială — dar intimitatea dintre cele două este tocmai ceea ce permite în prezent nașterea unor forme complet noi de „viață”, sau a unor ființe agentice care sunt pe cale să remodeleze nu doar peisajul culturii și politicii, ci și intimitatea și societatea umană. Creația istorică a rasei este istoria viitorului.
Colaborarea cu Mouse on Mars pentru Anarchic Artificial Intelligence
Deși am performat, susținut lecturi și am cântat alături de muzicieni și DJ mult timp, nu mi-am ascultat niciodată cu adevărat propria voce. M-am concentrat în primul rând pe conținut — pe scris, pe cuvinte — și nu pe sunete sau pe ideile pe care sunetele le pot genera. Dar albumul a apărut după ce când Jan St. Werner, unul dintre fondatorii Mouse on Mars, m-a auzit susținând o prelegere la Berlin și a fost atras de vocea mea, pe care a descris-o drept „precum un peisaj”. Apropo, prelegerea era despre tehnologia ecoului. Vocea ca prezență, nu este deloc același lucru cu scrisul. Odată cu albumul, vocea a trecut în prim-planul gândirii mele, mai ales prin faptul că a fost distorsionată și procesată de algoritmi.
A cui este vocea? Toate înregistrările și performance-urile mele de atunci au continuat să exploreze această întrebare, mai ales în contextul actual al tehnologiilor, în care vocile noastre ne aparțin din ce în ce mai puțin în social media. Într-un mod amuzant, acest scenariu este ceva cu care africanii s-au confruntat încă de la nașterea industriei muzicale!
Lee Scratch Perry & albumul Spatial. No Problem
După cum îți poți imagina, a fost o provocare să găsim o modalitate de a prezenta proiectul publicului atunci când vocea principală — Lee „Scratch” Perry — nu mai era printre noi. Cel puțin nu în persoană: aveam vocea lui înregistrată, sample-uri și înregistrări de teren și ambianțe care erau declanșate live pentru a menține spiritul colaborativ al albumului.
Dar, pentru că nu era un tribut, provocarea a fost să păstrez accentul pe spiritul colaborării, pe limbajul creației interculturale, al modelării și groove-ului. Lee a fost întotdeauna un vizionar futurist, chiar dacă unele dintre cele mai emoționante momente ale albumului sunt cele în care își amintește lucruri din trecut.
Performance-urile au fost transformatoare pentru noi și pentru public. A fost cea mai extremă experiență de a-mi performa textele în dub — deși nu reggae — într-un ritual care a respectat și a onorat moștenirea lui Perry, dar care a dus-o mai departe. Și vocea mea a mers dincolo de tot ceea ce făcusem sau îmi imaginasem vreodată că pot face. Încă sunt tulburat de frumusețea și puterea celor două seri sold-out de la The Barbican.
Ai fondat Echolocution: Sonic Arts and Archiving. Ce ai descoperit despre traumă, sunet și ascultare?
Cred că atât de mult din răspunsul nostru la traumă, istorie și nedreptate se manifestă prin discurs, declarații, afirmații ideologice și argumente. Toate acestea sunt necesare, dar pot reduce la tăcere alte răspunsuri și ne pot împiedica să explorăm pe deplin ecourile istoriei și ale anumitor evenimente. Acest lucru este cu atât mai valabil atunci când suntem victimele acelei istorii sau când suntem siguri de propriile afirmații. Ascultarea poate fi o poziție mai umilă în fața timpului și a indiferenței istoriei.
Reducându-ți propria voce la tăcere, poți auzi alte texturi, voci și posibilități; iar dacă nu, îți poți confrunta și critica propriile certitudini în spații care sunt ele însele bântuite de evenimente.
Thresholds la Pavilionul German de la Bienala de la Veneția din 2024. Condiția diasporei
Aceasta este condiția diasporei, dar, așa cum au susținut atât de mulți scriitori din diferite diaspore, a devenit condiția modernității și, cu siguranță, a momentului nostru. De aceea, migranții, exilații, imigranții și refugiații sunt întotdeauna cele mai moderne dintre ființe. A defini Thresholds înseamnă a denumi tranziția și a o păstra ca pe un proces mobil și flexibil, nu ca pe un loc sau un spațiu.
Și trebuie să subliniez că nu este un spațiu utopic. Este și dureros, tragic, plin de durere și rușine. Dar este și modul în care noutatea intră în lume.
Afrofuturismul
Deși s-ar putea să te surprindă, eu nu sunt un afrofuturist. Deloc. Din cauza muncii mele cu Carnegie Hall, precum și a unei părți din activitatea mea academică, sunt adesea asociat cu el.
Dar munca mea — de exemplu, cartea The Sound of Culture — este în mare parte o critică a Afrofuturismului, iar eu am fost invitat să lucrez cu Carnegie Hall tocmai pentru că eram un outsider al mișcării. Pur și simplu se întâmplă să fi produs o muncă ce s-a dovedit influentă.
Nimeni din Afrofuturism nu mă consideră afrofuturist și, ca să fiu sincer, există oameni care sunt iritați de faptul că munca mea continuă să apară atunci când se vorbește despre acest fenomen.
Termenul pe care îl folosesc pentru ceea ce fac este „Black Techno-Poetics”, iar faptul că și alții încep să îl preia și să îl folosească mă bucură. Da, împărtășește multe cu Afrofuturismul, dar se diferențiază în moduri importante. De exemplu, mi-a fost întotdeauna clar că mișcarea se îndrepta către acceptarea mainstreamului, pe măsură ce o întreagă generație de „creativi” africani cu o mentalitate corporatistă aveau să o folosească drept metodă de mobilitate socială ascendentă.
Sunt liberi să facă acest lucru, pentru că eu nu am considerat niciodată Afrofuturismul în mod necesar „radical”, ci mai degrabă o oportunitate de a ne îndepărta de conformismele și convențiile producției culturale africane și de a le critica deschis. Acestea pot deveni adesea paralizate de focusul asupra istoriei, care uneori poate părea sanctimonios. A fost și este o modalitate utilă de a folosi viitorul pentru a critica obsesia față de trecut. Această posibilitate rămâne prezentă în munca mea, dar nu sunt sigur că mai există în ceea ce este sau a fost Afrofuturismul. În plus, sunt un Rasta: nu am niciun interes pentru „isme” și „schisme”.
Redactor-șef The Black Scholar timp de peste un deceniu
Revista fusese concepută inițial pentru a „uni academia cu strada”, dar până când am preluat-o, academia avea deja o prezență africană semnificativă, care avea nevoie de un spațiu specific pentru discurs critic și academic. Un spațiu care nu era „strada”, dar care putea contribui la crearea unui dialog mai amplu despre rasă, sex și cultură, într-o varietate de registre. În ciuda succesului nostru extraordinar ca revistă academică, cei care rămăseseră atașați de cultura și politica cunoașterii străzii — generația mai veche — erau nemulțumiți de direcția noastră.
Dar ceea ce am învățat a fost cât de mult se extinsese și înflorise conversația academică și intelectuală africană dincolo de capacitatea oricărui spațiu de a o cuprinde în întregime. Asta înseamnă că cei dezamăgiți de direcția revistei erau, în esență, nostalgici după o perioadă în care întreaga experiență putea exista într-un singur loc; în timp ce entuziasmații de noua direcție nu cunoșteau celelalte spații care dispăruseră, pentru că presupuneau în mod eronat că vorbeau de la sine.
Este unul dintre lucrurile pe care munca mea le urmărește încă de la prima mea carte, realitatea dureroasă, că noi, africanii am inovat cu mult dincolo de orice încercare de a reprezenta asta. Și astfel, în performance și în sunet, auzim africanismul ca pe o nostalgie după coerență, comunitate și singularitate. Problema este că prea mulți dintre noi nu realizeazăm că aceasta este o ficțiune și continuăm să acționăm ca și cum un întreg organic ar putea exista pur și simplu pentru ca noi îl reprezentăm sau să îl invocăm.
Cum predai subiecte precum diaspora, dub-ul și tehnopoezia
În ultimii zece ani am făcut în principal muncă administrativă, construind și extinzând un program de studii African Americane și Black Diaspora la Boston University. Activitatea mea didactică a fost minimă, astfel încât cursurile despre science-fiction au devenit principalul meu spațiu de exprimare atunci când nu predau cursuri mai mainstream despre rasă, migrație și diaspora. Asta înseamnă că, pe măsură ce munca mea de scriitor, cercetător și performer/artist a ajuns să conteste din ce în ce mai mult gândirea mainstream, activitatea mea didactică nu a reflectat cu adevărat această evoluție.
Se întâmplă, de asemenea, să fiu la o universitate unde aceste subiecte și probleme sunt percepute ca fiind atât de departe de mainstream, încât predarea lor s-ar putea să nu genereze suficient interes. În afara campusului meu însă, prin prelegerile, lecturile și performance-urile pe care le susțin în întreaga țară și în lume, am reușit să mă conectez cu oameni care răspund intens la acest material.
Sunt în dialog continuu cu studenți care văd munca mea ca pe o alternativă la o mare parte din ceea ce există. Și am învățat de la ei cât de mare este dorința pentru alternative la formele convenționale de cunoaștere academică sau intelectuală, chiar și la cele produse de gânditori africani celebri.
Această experiență m-a făcut mai puțin egoist, pentru că întotdeauna am fost dedicat muncii mele. Am învățat cât de importantă este ea și pentru alți oameni, în special pentru grupuri, comunități și culturi cu care nu mă așteptam niciodată să mă conectez.
Autobiografia ta, Floating in a Most Peculiar Way. Percepția asupra eu-ului
Desigur, pentru generația mea folosirea lui „eu” în cercetarea academică era întotdeauna privită cu dezaprobare! Acum este din ce în ce mai comună, pe măsură ce „obiectivitatea” este respinsă ca fiind o ficțiune rasistă, colonialistă sau patriarhală. Din păcate, nici „eu”-l nu este mai liber de astfel de probleme și am căzut cultural într-o groapă a narcisismului — după cum spune clișeul, „me-search”, nu „research”.
Dar ceea ce a făcut cartea a fost să mă facă dependent de ceva ce cercetarea academică doar pretinde că oferă: adevărul brut, nefiltrat și lipsit de complezență. Genul de adevăr despre rasă, cultură, migrație și sex care poate să nu se potrivească în cadrele ideologice ce ghidează și limitează politica. De ani de zile îmi apropiam cercetarea de experiența mea personală, dar după autobiografie am devenit mai sincer în privința complexelor eschive, promisiunilor goale și multor forme de teoretizare din jurul meu.
„Eu”-l a devenit mai bogat și mai încăpător, dar și mai periculos, pentru că este lipsit de inocență.
Colaborarea cu Jay Glass Dubs
Am o mare afecțiune pentru Dimitris și pentru munca lui. Ne-am întâlnit prin minunata echipă creativă din Atena, DETACH, care gestionează și Stegi.Radio prin Fundația Onassis. Trebuia să susțin o prelegere pentru unul dintre festivalurile lor din Atena, în 2020, iar ei mi-au propus să colaborez cu Jay Glass Dubs pe tema respectivă. Am realizat o piesă foarte interesantă numită The Color of Echo, sub numele Echo Bros. În mod amuzant, înainte ca DETACH să mă contacteze, eram deja interesat de muzica lui Dimitris, pe care o admiram pentru curajul de a fi o mutație asumată a dub-ul din Atlanticul Negru în Mediterana Neagră!
Jay Glass Dubs a mers sonic într-un spațiu modelat de migrație, de forme diferite de filtrare și de texturi atât de profunde, glaciare. Munca lui cu legendara poetă și artistă spoken word Leslie Winer era foarte prezentă în audițiile mele atunci când ne-am întâlnit pentru prima dată și, în mod surprinzător, am început să comunic cu ea cam în aceeași perioadă. Am ajuns să colaborăm printr-un eseu pentru compilația ei din 2021, care acoperă întreaga sa carieră, When I Hit You, You’ll Feel It, unde apare, printre alții, și producția lui Dimitris. Dub poetry, dar și beat poetry și hip-hop, sunt influențe importante pentru ce face Leslie și, astfel, ea și Dimitris, separat și împreună, sunt exemple extraordinare ale acelei glorioase „inautenticități” despre care vorbeam mai devreme.
Acea bastardizare a sunetului și colaborare interculturală pe care am auzit-o întotdeauna în dub ca pe o formă care ne amintește că migrăm pentru a supraviețui și a crește.
Eseul pentru Fight Fire With Fire: Nigerian Reggae & Dub
M-au contactat datorită eseului/broșurii mele din 1997, Dr. Satan’s Echo Chamber: Reggae, Technology and the Diaspora Process. Nu știu dacă știau că sunt nigerian/jamaican, dar am fost extrem de bucuros de oportunitatea de a scrie despre ambele părți ale moștenirii mele prin intermediul dub-ului! Totuși, nu am vrut să transform proiectul într-o poveste despre mine, deoarece compilația spune o poveste globală extrem de importantă: ce se întâmplă atunci când fanteziile și visurile jamaicane despre Africa sunt consumate, imitate și reproduse de africani reali, care, la rândul lor, visează și își imaginează Jamaica! Este, de fapt, povestea diasporei care funcționează ca o cameră de ecou, în care ne ascultăm fanteziile unii despre ceilalți și ne reconstruim pe noi înșine după imaginea sonică a acelor fantezii. Toate acestea în timp ce suntem absolut dedicați credinței în autenticitatea noastră comună.
Acest lucru este crucial, pentru că momentul dub-ului nigerian este terenul fertil din care vor apărea Afrobeats-ul contemporan și alte forme de muzică electronică de pe continent, precum și o politică pan-africană mai nouă, construită pe migrații și forme culturale diferite de cele din prima parte a secolului XX.
Colaborarea ta cu Marina Rosenfeld
Știi acea prelegere/performance pe care am susținut-o și care i-a atras atenția lui Jan St. Werner de la Mouse on Mars? A fost realizată în colaborare cu Marina, care îmi manipula vocea în timp real. Am rămas în legătură după aceea și am fost profund onorat să colaborez cu ea în Coreea de Sud și în Statele Unite pentru premierele respective ale incredibilei sale lucrări µ (mu). Să lucrez cu ea a fost o experiență extraordinară, pentru că abordează sunetul cu o deschidere incredibilă și o bucurie neobosită.
M-a flatat faptul că a trecut dincolo de identitatea mea de cercetător și m-a auzit ca artist. După cum știi, Marina este și ea un produs al virusului dub, la fel ca tine, motiv pentru care munca voastră este o contaminare crucială. Este ceea ce ne aduce împreună — nu puritatea, ci confortul de a amesteca, de a combina și de a face greșeli care intră în ritm.
