Publicis Romania a fost desemnata castigatoarea pitch-ului pentru contul Romprest, leader de piata in domeniul serviciilor integrate, de tip "facility management".
Romprest Service actioneaza in trei mari domenii: curatenie profesionala si intretinere de complexe industriale si civile, servicii de salubritate stradala si menajera, constructie, intretinere si reparatii drumuri.
Imaginea unei companii este esentiala in exprimarea identitatii si, mai ales, a pastrarii ei la standardele pe care statutul le imprima. De aceea, in sprijinul sustinerii imaginii Romprest, am organizat un pitch pe care Publicis Romania l-a castigat, prin creatie si profesionalism, reusind sa respecte tema propusa spre participare. Este inceputul unei colaborari pe care ne-o dorim plina de realizari si rezultate conform asteptarilor, spune Adriana Calcan, Marketing Manager Romprest.
Un brief care are ca idee centrala reciclarea naste, la prima mana, in mintea unor creativi, o abordare de campanie sociala. Echipa Publicis a rezistat acestei tentatii si a gandit totul ca pe un exercitiu relevant care sa atraga atentia intr-o situatie de zi cu zi.
Ne-am eliberat de fite, mofturi si nazuri publicitare si ne-am dat seama ca acest brand ne pune la incercare in adevaratul sens al cuvantului. Trebuia sa gasim zona in care niste gunoaie dau bine pe ecran si curatenia nu plictiseste, spune Carmen Dobrescu, Copywriter la Publicis Romania.




















