Dupa ce, in 2008, a reprezentat Romania la festivalul Eurobest, anul acesta, Razvan Capanescu va participa in calitate de jurat la sectiunea TV/Cinema, din cadrul competitiei New York Festivals.
"Este probabil cel mai democrat dintre festivalurile de publicitate. Chiar reprezinta vointa majoritatii. Are juriul cel mai mare si mai bine reprezentat international. Asta face ca rezultatele competitiei sa reprezinte cel mai bine publicul planetei. Festivalul asta iti da o idee foarte buna despre ce se intampla la scara mondiala si are un buton de "scam alert" pentru jurati. Toate acestea au facut sa imi placa foarte mult aceasta competitie de ceva vreme incoace. Am pregatit popcorn-ul, sa inceapa competitia", spune Razvan.
New York Festivals este una dintre cele mai importante competitii de profil din lume care premiaza, de 53 de ani, excelenta in comunicarea creativa si eficienta globala in comunicare prin categoriile: TV/Cinema, Print, Design, Outdoor, Mixed Media, Radio, Digital & Interactive, Art & Technique sau Student. Cu peste 250 de jurati reprezentand 60 de tari, New York Festivals Advertising Awards detine cel mai mare juriu international.
De mai bine de 4 ani, Capanescu a reusit sa stranga in jurul sau, in Publicis, o super-gasca de creativi, lucru care il face mandru si il obliga sa se duca cu chef dimineata la birou. Anii petrecuti in industrie i-au adus numeroase premii si nominalizari: New York Festivals, Cresta, Epica, Effie, Golden Hammer, AdPrint Festival, ADOR, AdSpot Award, Golden Drum, London International Awards si Cannes Lions. Nascut in 1974, Razvan a absolvit Facultatea de Drept in 1997. Nu a urmat o cariera de avocat, ci de 11 ani incoace, "pledeaza" pentru branduri dintre cele mai faimoase, precum: Carrefour, HP, Nestle, Nissan, Orange, Renault, Ursus.





















