Publicis este agentia aleasa de Ursus Breweries pentru gestionarea contului de creatie a brandului Stejar. Selectia s-a facut in urma organizarii unui pitch, care a avut drept obiectiv definirea strategiei de comunicare a brandului.
Toate prezentarile agentiilor prezente la pitch au fost excelente, insa Publicis s-a detasat prin alegerea unui mesaj creativ mai puternic, integrat intr-o propunere strategica in linie cu promisiunea de brand a marcii Stejar.
Ursus Breweries, subsidiara a SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producatori de bere din Romania. Compania are sediul central in Bucuresti si detine patru fabrici de bere in Cluj-Napoca, Timisoara, Buzau si Brasov, avand peste 1.700 de angajati. Marcile Ursus Breweries sunt: URSUS, Timisoreana, Ciucas, Azuga, Stejar, Redd's, Peroni Nastro Azzurro, Pilsner Urquell si Miller.
SABMiller plc este una dintre cele mai mari companii de bere din lume, cu participatii in societati producatoare de bere sau acorduri de distributie pe 6 continente. Marcile Grupului includ beri premium internationale, cum ar fi Grolsch, Miller Genuine Draft, Peroni Nastro Azzurro si Pilsner Urquell, precum si o gama exceptionala de marci locale cu pozitii de lider, precum Aguila, Castle, Miller Lite, Snow si Tyskie. SABMiller plc este, de asemenea, una dintre cele mai mari companii din lume care imbuteliaza produse Coca-Cola.


















