Atata timp cat nu intrerup pe nimeni, atata timp cat nu creeaza o bresa memorabila in banalul cotidian, atata timp cat se intampla intr-un loc unde oricum nu trece nimeni niciodata pe jos, deci nu au pe cine sa surprinda, atata timp cat sunt anuntate dinainte, promovate ca niste concerte in aer liber, iar pasii de dans sunt pusi pe net, pe site-ul oficial al organizatorului, sa-i repete toata lumea acasa si sa-i invete ca pentru serbare, atata timp cat se creeaza evenimente pe Facebook in care lumea e invitata la flash mob, atata timp cat participantii sunt imbracati toti in costume identice, in culorile brandului (ba chiar cu logo), deci nimeni nu mai e surprins ca nebunul de langa a inceput sa danseze din senin si ca din ce in ce mai multi oameni din jur sunt contaminati subit cu acelasi virus si incep sa faca si ei la fel, atata timp cat spectatorii flash mob-ului, oamenii obisnuiti care se presupune ca se aflau intamplator acolo, simuleaza atat de prost surpriza incat iti spui “deci astia sunt cu ei” inainte sa-i vezi ca intra in joc, normal ca nu o sa vrea nimeni sa dea mai departe link-ul cu flash mob-urile romanesti pentru branduri.
Impresia ca i-au contaminat pe cei din jur cu microbul dansului au lasat-o cei 8 dansatori profesionisti care au inceput flash mob-ul pentru Outspoken din octombrie 2010, in Parcul Coltea de la Piata Universitatii. Cei 8 au prestat o rutina complicata in primele 90 de secunde, pe melodia „Fergalicious”, pentru ca apoi sa li se alature, in mai multe serii, ca atinsi de o epidemie care se raspandeste treptatat, zeci de oameni, pana s-a ajuns la 200. Product placementul a fost discret: la un moment dat, a fost ridicata in aer o fata tinand in mana sticluta cu parfum, ca pe un trofeu.
