Premiile industriei de publicitate au incetat de mult sa mai fie doar un joc de orgolii mangaiate sau ranite si au devenit un instrument de pozitionare translat in business si de ce nu, in ultima instanta in bani. Asistand la Effie 2006 am mai mult un sentiment de normalitate, dar si de aplatizare a asteptarilor. Publicitatea romaneasca a devenit atat de previzibila incat competitiile isi pierd adrenalina, in ceea ce-i priveste pe spectatori. E ca un meci de fotbal la care toata lumea cam stie rezultatul si devine fara miza sa te mai duci in tribuna. Aceleasi rezultate vin pe diverse canale, fie ca ele se cheama AdMarket, fie ca se cheama Effie, atunci cand vorbim de Romania. Cand vorbim de premii internationale lucrurile se schimba, lucrarile unor agentii specializate in tone-of-voice local nefiind relevante pentru juriile internationale. Dar tragand linie, sunt aceiasi trei-patru-cinci jucatori care isi disputa premiile. Desigur, pentru jucatori lucrurile stau altfel. Pentru ei marele premiu inseamna un vis implinit si o noua granita depasita.
Intai de toate, acesti jucatori merita felicitarile noastre pentru perseverenta lor, pentru constanta lor in business, pentru dorinta de a castiga. Bogdan Naumovici este un model de succes, care are atata dorinta de a castiga meciurile pe care le joaca incat a ajuns sa-si regizeze propriile spot-uri si sa ia premii cu ele. Este probabil cel mai premiat regizor roman de publicitate, ceea ce este o ironie a sortii care da o imensa lectie despre ce inseamna sa fii campion. Bogdan isi doreste atat de mult sa fie campion incat cred ar fi in stare sa ia de la zero munca de art si sa faca print-uri cu care sa castige Cannes-ul. De altfel, sunt gata sa pariez ca primul Cannes castigat de Romania va apartine Leo Burnett pentru simplul fapt ca este singurul obiectiv ramas. Evident, orice joc se castiga atat prin ceea ce faci in teren cat si prin ceea ce faci in afara lui, se castiga stiind cateodata sa ocolesti un teren minat, se castiga folosind regulile jocului in favoarea ta.
