Oana Bulexa face parte din juriul EMEA Sabre Awards 2015

Oana Bulexa face parte din juriul EMEA Sabre Awards 2015

Oana Bulexa (managing director MSLGROUP The Practice), cea mai premiata agentie de PR din Romania, va face parte din juriul international al EMEA Sabre Awards 2015, cotat ca unul dintre cele mai importante festivaluri de PR din lume.

Este pentru a doua oara cand MSLGROUP The Practice are un membru in juriul EMEA Sabre Awards, dupa ce, in 2009, Gabriela Lungu a fost primul jurat din partea agentiei si totodata primul reprezentant al Romaniei.

"Sunt extrem de onorata sa fac parte din juriul EMEA Sabre Awards, o competitie care nu doar masoara, ci in primul rand seteaza standarde extrem de inalte in industria de PR. Juriul EMEA SABRE Awards este alcatuit in fiecare an din profesionisti consacrati ai relatiilor publice din lumea intreaga. Daca pana acum am cunoscut si impartasit viziunea Sabre Awards asupra relatiilor publice din calitate de castigator impreuna cu echipa agentiei, de data aceasta ma voi implica activ in cautarea si recunoasterea celor mai creative si eficiente campanii de PR", declara Oana Bulexa.

Oana Bulexa are peste 13 ani de experienta in mass media si comunicare, dintre care ultimii 8 ani petrecuti in MLSGROUP The Practice. A fost coordonator de proiect pentru unele dintre cele mai premiate campanii realizate de agentie si are deja experienta de jurat in numeroase competitii locale si internationale, printre care Romanian PR Award, ADC*Ro Awards, Stevie Awards sau Eurobest International Festival of Creativity.

EMEA Sabre Awards a ajuns la a unsprezecea editie si atrage anual peste 2000 de inscrieri. Agentii din 40 de tari concureaza an de an in aceasta competitie, care evalueaza si rasplateste cele mai strategice, creative si eficiente campanii.

Anul acesta, juriul reuneste 34 de experti in comunicare si relatii publice de la companii si agentii precum Cohn & Wolfe, Weber Shandwick Benelux, Good Relations Group, Inter IKEA Group, Hill+Knowlton Strategies Norway, Telefonica, Turk Telekom Group, Lenovo EMEA, PwC, Burson- Marsteller i&e, McDonald's UK, Kellogg's, Volvo Cars, Jung Relations, PayPal, MSLGROUP Warsaw, Ketchum Publico, Edelman UK etc.

Inscrierile la editia 2015 a SABRE Awards EMEA se incheie pe 30 ianuarie, in aprilie urmeaza sa fie anuntati finalistii, iar in luna mai va avea loc ceremonia de premiere.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


ADC*RO

Art Directors Club Romania (ADC*RO) a fost infiintat in 2008 si reprezinta o asociatie non-profit, al carei obiectiv este acela de a promova si de a recunoaste excelenta in creativitate. Art Directors Club Romania... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related