In ’84, Steaua pierdea in Cupa Cupelor la AS Roma cu scorul general de 0-1. Baietii lui Halagian au scos un 0-0 pe Ghencea, insa pe Olimpico, Francesco Graziani ne trimitea acasa cu un gol in minutul 73. Au trecut peste trei decenii de atunci, dar iata frumusetea fotbalului: si-un veac de s-ar prelinge peste noi, si tot ne vom aminti marile meciuri.
Poftiti la opiniile celui de-al doilea titular al celor de Friends\TBWA, trupa ce activeaza in Liga 1 romaneasca de publicitate. Adrian Preda este unul din capitanii echipei creative. Vorbim despre imaginea Nationalei Romaniei si despre Hagi, eternul rege, ajuns pe nesimtite la 51 de ani.
Dam mingea la Predu, dar nu inainte de a va atrage atentia ca, atunci cand vine vorba de Nationala, nu e nimic special la dumnealui: sufera la fel ca noi toti.
Voi descrie relatia mea cu fotbalul, pentru ca se poate generaliza usor. Totul a inceput in 1984, intr-o zi frumoasa de toamna, cand tatal meu m-a intrebat daca nu vreau sa vad un meci al Stelei. Nu ma pasiona prea mult fotbalul, dar imi placea sa petrec timp cu taica-miu, asa ca am zis ok.
Nu mai erau bilete, asa ca am luat de la bisnitari cu 100 de lei, suma ce mi s-a parut enorma. Am urcat scarile din Ghencea si, cand am vazut terenul, m-am indragostit iremediabil de fotbal.























