[Regenerare urbana] Așa a apărut Lente: niște traducători căutau un loc în care să lucreze liniștiți

[Regenerare urbana] Așa a apărut Lente: niște traducători căutau un loc în care să lucreze liniștiți

Și pentru că, dacă îl găseau, erau zoriți de acolo, s-au hotărât să îl facă ei. Și uite așa apărea Lente în 2008, pe Praporgescu, nr. 31, o sufragerie urbană. Un loc liniștit, cu umbră și verdeață, ascuns chiar în mijlocul orașului agitat.

O casă tip vagon, unde ne-au plăcut foarte mult sobele vechi și curtea liniștită, cu viță de vie, își amintește Anca Pandrea. 

Prin design, mâncare și atmosferă, au încercat să păstreze ideea de casă, acasă. Au existat și hopuri și dileme:

Atunci când apari pe piață cu un concept struțo-cămilă, de cafenea-bar-restaurant-bistro-birou (acum îl denumim, cum altfel, sufragerie urbană), în care, inițial, nu am pus nici măcar un semn pe poartă și am lăsat publicul să-l crească organic, durează ceva până când identitatea locului se clarifică și se popularizează.

De abia la opt ani după ce au deschis, au pus și numele la poartă. Și asta doar pentru că, între timp, Lente devenise un brand și existau trei astfel de locuri.

Anca Pandrea povestește cum a apărut și s-a schimbat Lente, ce înseamnă ”urban” agățat în coada a orice, despre oameni și obiceiurile din București, istoriile purtate de casele vechi și, mai ales, cum le păstrezi în prezent sensul, fără să îl trădezi.

 

Povestea

Povestea Lente a început în 2008, când, traducători fiind, căutam un loc în care să lucrăm liniștiți în oraș. Eram de cele mai multe ori zoriți spre ieșire dacă stăteam prea mult și așa ne-am dat seama că opțiunea asta nu prea exista. Ne-am hotărât să facem noi una.

 

Numele

Am căutat un nume care să semene cu ceea ce ne caracterizează. Ceva care să ducă la idea de laid-back, de relaxare. Ne jucam pe vremea aia și spuneam că nu putem numi «procrastinare» un loc… așa că, fiind personalități lente, ne-am asumat-o și în nume (mulțumim, Andrei).

 

Locul

Acum, sincer, pe vremea aia am stat și am căutat cam jumătate de an și nu găseam chestii care să ne placă. Am găsit până la urmă prima locație, pe Praporgescu 31. O casă tip vagon, unde ne-au plăcut foarte mult sobele vechi și curtea liniștită, cu viță de vie.

Ne-a plăcut ideea că, în apropierea marelui oraș, exista un loc liniștit pentru noi. Iar în curtea de pe Praporgescu, asta descoperisem, liniște.

Fotografii de Alexandra Pandrea

 

Amenajarea

În Praporgescu 31 am stat cam 3, 4 luni pe amenajare. Neavând nici o idee înainte, ne-am făcut un buget și ne-am limitat la el. Aproape ne-a ieșit. După, în decursul anilor, a mai urmat încă o reamenajare, care ne-a costat cam la fel de mult ca cea inițială.

 

Ce știați despre istoria locului

Știam că e o casă a Bucureștiului vechi, de dinaintea primului război mondial. Știam povestea sobelor, făcute de un artist, celebru la vremea lui.

Am încercat să păstrăm cât de mult ideea de această „paranteză veche” în nebunia orașului. Așa că am încercat să avem intervenții minime în spațiu.

Am mers pe ideea de casă, de acasă. Inițial aveam chiar fotolii și canapele, cărți, ceasuri, tot felul de lucruri, cum ai acasă.

Era amuzant (și nu prea) că, atunci când am avut primele concerte de jazz (mulțumim, Luiza), tot mutam mobila prin casă!

 

Designul

Designul a fost o simbioză între nume și locație, ca o extensie a personalității noastre de trândavi, asumată. Am vrut să mergem într-o zonă informală, de confort și tabiet, de firesc și de natural. 

Între timp, a apărut în oraș conceptul de bistrot, dar prin 2008 nu găseai în București un loc de stat în tihnă. Toate renovările următoare au încercat să continue aceeași direcție.

Ne-am asumat și mobilierul, nu de horeca - confortabil doar scurt timp - ci am ales mereu un mobilier mai degrabă de casă, primitor și comod.

 

Hopuri

Ha! Păi na, bugetul e mereu un impediment. Dar, în același timp, trece pe planul 3 sau 4, din punctul nostru de vedere. Pentru că, mai întâi pleci de la un concept, iar bugetul este o consecință a conceptului.

Pentru noi, partea dificilă a fost că nu am ales lucruri gata făcute, pe un șablon de aplicat, să zicem. Am vrut ca orice lucru pe care îl facem să aibă o notă a personalului și a personalităților noastre.

Al doilea lucru ar fi că, atunci când apari pe piață cu un concept struțo-cămilă, de cafenea-bar-restaurant-bistro-birou (acum îl denumim, cum altfel, sufragerie urbană), în care, inițial, nu am pus nici măcar un semn pe poartă și am lăsat publicul să-l crească organic, durează ceva până când identitatea locului se clarifică și se popularizează.

Marea dificultate, însă, a fost să gândim lucrurile atent, astfel încât să construim un public care să fie și el o continuare a conceptului Lente.

Ne-am pus întrebarea dacă valorile care ne plac nouă sunt destul de puternice încât să existe destulă lume care să răspundă la ele și să formeze o clientelă care să țină locul în viață. Continuăm să ne punem întrebarea asta.

 

Identitatea

Identitatea locului se construiește prin spațiu (vizual), dar și prin alte elemente: modalitatea în care construiești meniul, oamenii care interacționează cu tine plăcut, relaxat (ne-am dori noi) etc.

Am avut contacte cu tot felul publicații advertoriale de-a lungul timpului și am ales să nu plătim pentru publicitate, să lăsăm locul spre descoperire, să lăsăm oamenii să vorbească despre noi.

La început a fost amuzant, chiar apăreau tot felul de recenzii scrise despre noi, dar despre care noi habar n-aveam că se publicaseră.

Altfel, de exemplu, nu am avut niciodată, până de curând, numele la poartă. Am făcut-o abia la opt ani după ce am deschis și am făcut-o doar din cauză că devenise un brand, existau trei locații.

După 4-5 ani, din ceva personal, Lente devenise un adevărat business. Dar, dacă ne scriau 10 oameni, cu 10 idei de evenimente, îl alegeam pe acela care mergea în linia conceptului nostru.

 

Oamenii

Praporgescu 31 a rămas o locație liniștită, intimă, unde vin oameni cu tabieturi, unde revin oameni pentru istorii personale.

Arcului 8 s-a conturat ca o zonă de freelanceri, mulți oameni din industriile creative, cei care vin să ia prânzul și să lucreze în liniște sau chiar în grup.

În Dionisie Lupu 78 s-a mutat vechiul Lente & șotron, așa că e în continuare foarte atractiv pentru grupuri de prieteni ori familii care vin să joace o mulțime de board game-uri.

Fotografii de Alexandra Pandrea

Oricum, e greu de răspuns la întrebarea asta. Odată devenită o afacere în toată regula, cu trei locații, am pierdut, inevitabil, capacitatea de a avea o legătură personală cu marea majoritate a clienților.

Într-un București care se schimbă rapid, oamenii spun că Lente a intrat pe high-roll-ul locurilor cool, unde merge lume de tot felul… unii se retrag de soare, alții vor să lucreze, cei mai mulți vor să se bucure de intimitate, de oaza de verde și de liniște.

 

Obiceiurile

Acum 15 ani, ieșeai pentru a mânca  la ocazii. Nu exista mare diversitate de stil, marea majoritate a localurilor erau românești, cvasi la fel, cu o tendință de a încorpora preparate din bucătăria italienească.

După 2008 au început să se diversifice și a apărut ideea de a ieși nu doar pentru a mânca. Oamenii au început să iasă ca să se întâlnească și, mai nou, ca să lucreze.

Prin 2008 încă se contura ce înseamnă să ieși în oraș, în București. De exemplu, noi locuiam în Pantelimon și traduceam mult, mult pe vremea aia. Am ieșit la un restaurant din cartier, să termin ce aveam de predat. Când ospătarul a văzut că sunt cu laptopul și stick-ul de net la mine (încă nu era wifi peste tot), s-a speriat că o să petrec o eternitate la masă și mi-a adus imediat nota.

În 2017, ultimul trend observat la noi e faptul că am început să primim cereri de la companii care vor să petreacă timp în Lente, unde să-și țină ședințele, să socializeze, să mănânce prânzul.

Ieșitul la restaurant a devenit un soi de extensie a multor ocupații. Conceptul de restaurant a devenit mai degrabă un hibrid care integrează nevoile oamenilor. Acum se iese la restaurant, dar se și lucrează la un nou album, în căști, pe laptop.

 

Terase urbane în București. Trenduri

Extensia asta de urban a devenit o modă așa că acum există mai orice și în varianta „urban”: atelier de reparat biciclete urban, frizerie urbană. Nu știu care supermarket advertiza până și mezeluri urbane, iar pe un site de livrări de mâncare, am găsit până și meniu de prânz urban.

S-au încercat niște definiții mai serioase, dar un loc urban se conturează în principiu ca un loc cu concept, dar care, pe lângă concept, oferă și altceva, independent de activitatea de bază.

Dacă ai o frizerie, nu e doar frizerie. Nu mai e suficient să te ocupi de obiectul de activitate propriu, e importantă și implicarea în lucruri de interes public/social al orașului.

Oamenii au devenit din ce în ce mai interesați de lumea în care trăiesc, de problemele orașului, de evoluția vieții culturale.

 

Cât de aplecate spre concept sunt localurile românești

Ideile se preiau foarte ușor, dar foarte puține localuri parcurg drumul de la idee la concept. De multe ori, lucrurile se întâmplă superficial și fără asumare.

De multe ori își asumă designul, dar nu merg mai departe. Astfel, doar de dragul de a fi în pas cu moda, conceptele suferă în favoarea brandingului neasumat.

Dar, desigur, ideea de cultură urbană are potențial și are de ce să existe. Pentru noi, locurile „urbane” sunt cele care într-adevăr reușesc să influențeze cumva viața orașului.

 

Filosofia

Filosofia unui local este, de fapt, un proces dinamic, iar semnele distincte sunt vizibile în alegeri, în alegerile consistente, asumate pe care le facem.

Încercăm să dăm o notă personală fiecărui preparat sau lucru pe care îl facem, încercăm să dăm sens, culoare și stare fiecărui centimetru de farfurie, de perete sau fiecărui minut pe care cineva îl petrece la noi. Am numit asta 60% mood - 40% food.

 

Promovare

Pentru că acum avem trei locații, adică trei sufragerii cu identități diferite (de poveste - Praporgescu 31, de joc - Dionisie Lupu 78 și de artă - Arcului 8), strategia de promovare este foarte mult legată despre evenimentele care conturează conceptele ce susțin fiecare sufragerie în parte.

În Praporgescu, unde mizăm în continuare pe intimitatea locului și pe capacitatea lui de a oferi tabiet și taifas, facem doar evenimente care inspiră asta. În fiecare miercuri, la Freestyle Dinner, chef-ul nostru Felix discută și construiește împreună cu pacienți meniul de cină personalizat.

În Arcului 8 se întâmplă concerte ori proiecții de film (i.e Filmul din Mansardă). Iar Dionisie Lupu 78, unde s-a mutat Lente & șotron (adică fostul din Pache Protopopescu), e atât un spațiu grozav de joc și joacă, cât și un spațiu unde am construit o nouă colecție de artă murală.

Mediul în care comunicăm cel mai ușor este, evident, online-ul. Dar mizăm în continuare mult pe calitatea comunicării offline, cea din viața reală a Bucureștiului.

Acestea sunt colaborările pe care le considerăm ca aducând un plus de valoare pentru oraș (i.e. Outernational Days, Festivalul George Enescu, Pictăm Pereți).

Continuăm să nu plusăm cu publicitate cumpărată, ne bazăm pe aceeași strategie de diseminare de la prieten la prieten cu care ne-am lansat.

Lente este gândit ca un loc care să comunice prin implicarea lui în viața orașului, nu doar ca restaurant. Așa că hashtagul nostru preferat este despre a fi #proudpartnerofeverythingnice.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Sectiune



Related