[Pasionat de bunătățuri] Un filosof al vinurilor adaptat la contemporaneitate. George Mitea (Lucruri Bune): Aş zice că publicul meu este partea cea mai bună a “afacerii”

"Pasionatii de vinuri sunt oameni interesanti, sunt cautatori de gusturi si idei", continua George Mitea povestind despre publicul care il viziteaza pe Lucruri Bune, blogul pe care l-a creat in 2009. Un blog cat o carte (sau mai multe), am putea spune, si n-am fi departe de un demers concret din viitor.

Dar sa incepem cu George, un absolvent de Filosofie, prizonier de voie in Galati (cum se autodescrie), care isi petrecea serile de proaspat parinte debutant, de obicei, in compania cate unui pahar de vin. Experimentand cu varii soiuri de vinuri romanesti, s-a hotarat ca demersul merita consemnat. Fara ganduri de afacere sau dorinte de branding personal, George voia mai degraba sa cunoasca alti pasionati cu care sa schimbe impresii. A inceput initial cu vinurile romanesti, apoi s-a extins. Atat cu granitele, dar si cu abordarea.

Lucruri Bune este astazi un index cultural al vinurilor (clasificate dupa pret si dupa punctajul primit), cu articole "grele", studiate, recenzii detaliate si extensive, dar si cu doze de infotainment, recomandari de muzici si filme, fiecare langa un vin potrivit si, sa nu va mirati, recenzii la vin realizate in ton de atlas botanic, in paralel cu review-uri la telefoane sau, atentie, sub forma unui interogatoriu la care sunt supusi doi crapi. Acestea fiind numai trei exemple de neconventional dintr-o colectie de peste 1.500 de postari pe care va incurajam sa le parcurgeti.

George e un cunoscator accesibil al universului vinului, un filosof pamantean cu simtul umorului bine dezvoltat si cu o scriitura surprinzatoare. Dar, in primul rand, vorbim de un pasionat de cursa lunga, care pune constiincios fondul mai presus de forma. Motiv pentru care continuam seria editoriala Pasionat de bunătățuri, dezvoltata alaturi de Selgros Romania, avandu-l ca protagonist in randurile urmatoare.   

Devenirea filosofului nepracticant

De ce filosofia? Simplu, din pricina unui lucru marunt: doream sa schimb lumea! Numai ca am uitat s-o intreb si pe ea daca vrea. Serios vorbind, a fost o alegere fireasca pentru un tanar care citea intruna.

Privind inapoi, am un sentiment de recunostinta fata de Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti. Era o oaza de normalitate, bine, normalitate care trebuia luata cu putina sare, dar fata de imaginea invatamantului romanesc la inceput de mileniu, acea facultate era (si sper ca mai este) o minune. Filosofia e ca un ochi bionic care, daca a fost grefat intelept, il poate ajuta pe “pacient” sa vada lumea mai de sus. Cat de sus depinde de talentul de alpinist al fiecaruia. Nu il va ajuta insa sa-si gaseasca un loc comod de munca sau alte asemenea, credeti-ma. Pe mine m-a dus spre o a doua facultate :) si spre o existenta castigata datorita acesteia. Desi ca filosof nepracticant, imi amintesc ca e o diferenta intre existenta si esenta.

Daca as alege acelasi lucru din nou? O intrebare interesanta; din pacate nu am timp sa raspund pentru ca trebuie sa-mi “ridic” fiica de la ora de balet. Copil care, urmand o cunoscuta trama SF, s-ar putea sa nu se fi nascut daca as raspunde la intrebare intr-un sens. De fapt, cred ca asta raspunde la intrebare:)

Pasiunea pentru vin

Cred ca intr-un fel e vorba tot de fiica mea. Era mica, primul copil, iar noi cu toate noutatile si buimacelile de parinti “debutanti”. Zilele erau foarte lungi. Iar dupa inchiderea editiei, incercam sa ma relaxez cu un pahar de vin. Probabil acea stare, oarecum contemplativa, m-a facut sa privesc obiectul cu mai multa atentie critica. Dar filosoful din mine avea nevoie de un proiect, hai sa-i zicem cultural. La un moment dat, m-am hotarat sa-mi fac un jurnal al descoperirilor mele de seara tarzie. Mi-am propus sa gust, pentru inceput, vinuri din varietatile autohtone de vita de vie. De aici n-a durat mult pana sa intru in hora blogosferei si a publicatiilor de profil.    

Lucruri Bune, din 2009

Cred ca am amintit deja care a fost fermentul. Am vrut sa-mi consemnez descoperirile varietatilor romanesti si eventual sa le fac discutabile, sa intru in dialog cu alti pasionati. Nu am avut niciun gand de branding personal sau de vreo afacere. Doream doar sa scriu despre preocuparile mele. Nu s-a schimbat mare lucru de atunci.

Primul post de pe blog s-a intitulat Manifest: vinurile romanesti. Ideea era de sustinere si de descoperire a vinurilor din soiuri autohtone. Periplul n-a durat prea mult. Din pacate, nu mai avem in cultura foarte multe soiuri. Insa abia ce mi se deschisese apetitul. De la cele neaose am trecut apoi la cele multe, din lumea larga. 

Imi place sa asociez vinul cu alte exponate culturale. Un vin, o carte, o muzica, un film, o idee… Somela culturala, sa-i zicem. Istoria vinului, cel romanesc in special, e alt subiect pe care il abordez cu placere, desi cere timp de studiu, inspiratie si noroc in gasirea surselor bibliografice.

"The Sunset Limited" merge cu un Incantation  din 2008, produs de Domeniile Urlati // Sursa

Am articole de filosofia vinului, am ascuns note de degustare in mici povestiri, intr-o falsa definitie dintr-un atlas botanic, am publicat o “nota” de degustare doar cu poze, fara niciun cuvant, odata am utilizat o voce de robot pentru un audio-review si alte pozne, de care nici nu imi aduc aminte acum (am 1.500 de posturi doar pe blogul personal). In scrisul pe blog, ma lupt cel mai acerb cu propria plictiseala si lipsa de timp, iar o metoda eficienta este “jocul” cu forme de exprimare.

Lucruri Bune este un blog de vinuri  “generalist”, oricat de amuzant ar suna. E o nisa si asa ingusta, mai ales in limba romana. Sa scrii doar despre vinuri de desert sau spumante ar fi culmea nisei, cu un public foarte, foarte restrans. Insa directia ulterioara a blogului e ilustrata bine de doua articole: Un strop de arta si Vin de Romania. Ca evolutie, am invatat, citit si gustat multe de atunci, dar n-as zice ca am schimbat directia. De ce sa schimbi ceva bun, nu? :) 

Despre nuantele, particularitatile, notele unui vin

Cel mai important lucru este sa-ti setezi critic experienta pe care urmeaza s-o ai in compania unui pahar de vin. Adica sa-ti propui sa-i descoperi nuantele, nu doar sa-l bei convivial. E bine sa fii initiat de un specialist, exista cursuri de initiere, insa se poate si de unul singur, cu conditia sa te tii de treaba, glumind un pic.

Un fost mare wine vlogger american, Gary Vaynerchuk, actualmente autor de literatura de antreprenoriat si motivationala, spunea ca pentru a ajunge expert in vin e de ajuns sa bei cate un vin diferit pe zi, vreme de un an de zile. La sfarsitul anului poti sa-ti dai singur diploma de expert.

Fiecare etapa a degustarii -vizuala, aromatica, gustativa - indica ceva si, impreuna, ofera imaginea de ansamblu, o parere care trece dincolo de impresia hedonica si devine mai degraba o judecata de valoare decat o judecata de gust, ca sa discutam in termeni estetici.   

Sigur, sunt anumite cutume si deprinderi pe care e bine sa ti le insusesti in prealabil, un anumit ritual al degustarii, dar sunt lucruri de bun simt, nimic iesit din comun, cum ar fi sa ai papilele la tine (sa nu fi mancat 20 de chili inainte) si un pahar cat de cat potrivit.

Sursa

Pana la urma, insa, vorbim de o evaluare de produs. Review-ul de vin e mai aproape de ce se intampla pe blogurile sau pe canalele YouTube de review IT decat de blogurile culinare. Bloggerul de vin are ca obiect al evaluarii un produs finit. Sigur ca si pe mine ma plictiseste un review de 7 pagini la un telefon mobil. Dar… daca ma intereseaza o parere simplu de inteles caut partea de impresie generala. Daca insa vreau sa stiu exact cat de bune sunt fotografiile facute de telefon in lumina scazuta, atunci trebuie sa sap adanc in textul acela, nu-i asa? Asa e si cu review-ul de vin.

Pana la urma, pe langa o avalansa de descriptori care pot contraria cititorul neavizat, este undeva in text si o evaluare generala, fie ea exprimata prin vorbe sau printr-o forma de punctaj.

Sursa

Subiectivitatea unei analize/recenzii la vin

Trecand peste detaliile privind descrierea aromelor etc, cel mai sensibil punct este impresia lasata degustatorului, care trebuie transmisa cititorului. E un vin bun, este extraordinar sau mai bine ma lipsesc?

Pe de alta parte, astazi e usor sa te exprimi public. Oricine poate deveni blogger peste noapte. Astazi cade in sarcina consumatorului sa discearna cine are repere si cine e habarnist. Insa e posibil ca cineva sa inceapa cu naivitatea habarnistului, dar sa se specializeze in campul muncii. Pana la urma asta se intampla in online. Cei care fac review de produse IT, ca tot m-am referit la ei, nu stiu cat de electronisti sunt. La auto sunt toti ingineri de constructii masini?

Dar…ca sa lasam teoria. Practica ne invata ca in lumea pasionatilor gusturile se calibreaza cumva. Daca eu citesc pe alt blog sau intr-o revista ca vinul x are arome de fructe rosii, e de corpolenta usoara si face 84 pct la 50 de lei, deja mi se formeaza o impresie destul de clara asupra vinului. Daca voi bea acel vin si voi ajunge la concluzii similare, si asta se va intampla de mai multe ori in timp, blogul acela a castigat un cititor.

"Incidente"

Fiind in principal o activitate de recenzie de produs, apar probleme usor de inteles. Mai ales din partea producatorului care e nemultumit de evaluare, sau crede ca ai ceva cu el, sau ca il “lucreaza” concurenta prin tine etc. Din fericire, aceste abordari rudimentare s-au rarefiat. Au fost insa destule in primii ani, cand nici piata, nici oamenii din ea nu erau suficient de asezati. Sau erau prea asezati :)

Situatiile erau cu atat mai ridicole cu cat in multe cazuri era vorba de vinuri cumparate din fonduri proprii. Adica aveai sentimentul ca esti si nesatisfacut de vin si cu banii aruncati si blamat de producator pentru ca iti exprimai opinia. Dar asa e-n tenis, ce sa facem.

Au fost cateva experiente antologice, de care imi amintesc si acum. Cum ar fi cand un director de marketing iti spune ca vinul lui e extraordinar (nu doar ok, cum ai scris tu) doar baut dintr-un anumit tip de pahar de la un anume producator de vesela si musai la temperatura de 16,5 grade Celsius, de ca si cum noi toti avem zeci de forme de pahare de vin prin casa si stam cu ochii pe termometre ca sa fie fix la o anumita temperatura…

Sau momentul cand unul din cei mai mari producatori de la noi m-a acuzat (printre multe altele) ca dau “dovada de nesimtire si lipsa de respect fata de istorie si fata de memoria Domnitorului Stefan cel Mare”. Ca sa nu mai amintesc de nenumarate comentarii anonime… Dar a trecut multa apa pe sub pod de atunci.

Excursii de degustare prin cramele romanesti

Merg cu placere unde sunt chemat. Fiecare zona are specificul ei. E o vorba intre pasionati: la crama vinul e intotdeauna mai bun. Poate si pentru ca i se grefeaza locul, peisajul, povestile si accentual oamenilor de acolo. E drept ca statistic am fost la destule crame din Dealu Mare; e o concentratie mare acolo. Locuri frumoase sunt si la Dragasani sau peste Olt, la Bolovanu. Nici dealurile din Odobesti nu sunt urate deloc, sau cele din jurul Iasiului.

Insa problema este de infrastructura turistica. Putine crame au si capacitate de cazare sau pensiuni in apropiere. Poate de aceea, zona Dragasani si Urlati-Mizil sunt favorizate, existand mai multe posibilitati de cazare in zona.

Domeniile Anastasia, langa Urlati // Sursa

"Merlotul 2009 este inca foarte, foarte bun, un vin pe care l-as evalua aproape de 90 pct [...]" // Sursa

Va povestesc detaliat doar de doua, care se leaga oarecum. Eram la o crama din zona Minis-Maderat si am fost dusi la un han dintr-o localitate din apropiere, unde urma sa luam cina. N-am fost atent exact unde, nu conduceam eu. Cobor din masina si citesc pe frontispiciu “Moara cu Noroc”. Bine, cate din astea nu-s in tara? Abia dupa ceva vreme m-a lovit relevatia si imediat am deschis Maps ca sa-mi confirm banuiala: Ineu, Slavici, Moara cu noroc. Cum ar veni, de multe ori cultura vitei de vie e cultura de-a dreptul.

Tot asa, propria ignoranta a mai primit o lovitura pe dealurile Odobestiului. Merg sa vad niste vii, condus de proprietara unei crame. Trecem pe langa casa scriitorului Duiliu Zamfirescu, acum in paragina, anexa de CAP. Inauntru cresc boscheti si prin geam ne priveste gales o vaca, rezidenta de azi a casei.

Mai mergem un pic prin dealuri si vai, iar amfitrioana imi zice “hai sa cunosti pe cineva”, trecem de o poarta mare, un gard vechi, dar solid din piatra, usor din alt film fata de localitatea in care ne aflam, discutam amabilitati cu cei de acolo dupa care imi dau seama ca ma aflu pe mosia lui Tanase Scatiu din Bontesti si ca domnul din fata mea este urmasul lui (pe cat de urmas poti fi al unui personaj literar). Asa aflu (tarziu, stiu) ca modelul lui Zamfirescu a fost boierul Ramniceanu-Simionescu si ca o parte a actiunii romanului arhicunoscut a fost imaginata de autor chiar in curtea in care ma aflam.

In continuare, as vrea sa vizitez cramele din nord-vestul tarii, din Salaj si Satu Mare. Pentru ca exista o traditie neintrerupta acolo, iar specificul zonei poate produce vinuri interesante, pe care, in mare parte, nu le poti gusta decat la sursa.

Specificul vinurilor romanesti 

Vinurile romanesti din prezent sunt realizate intr-un stil mai degraba new-world. Asta inseamna o maniera de a vinifica care conduce spre vinuri expansive, evidente, cu mult fruct, cu densitate si un caracter dulceag de fruct supracopt si un nivel mai ridicat de alcool. Asta e bine, pana la un punct, deoarece sunt vinuri amabile, care castiga consumatori.

Apoi, as zice, cum am si inceput in 2009, ca soiurile romanesti sunt pasaportul catre o recunoastere externa. Un critic de vinuri din Statele Unite sau Marea Britanie nu va fi extrem de entuziasmat sa guste inca un Chardonnay din Romania, realizat cam la fel cu cele din Chile, Australia etc. Insa o Feteasca alba, o Grasa de Cotnari, o Feteasca neagra sau un Negru de Dragasani il pot interesa, fie si datorita unicitatii. O Sarba sau o Busuioaca ori Tamaioasa vinificate in sec pot surprinde degustatorul strain sau chiar pe cel roman obisnuit cu vinificarea cu rest de zahar a celor din urma.

Dar in afara de acestea, cum sa va zic, unicitatea la vinuri e ceva care joaca intre subtil si aproape iluzoriu. De exemplu, dupa canon, o Feteasca neagra este un rosu de corpolenta medie, care maturat in stejar, aduce pe langa arome de pruna si fructe de padure, condimente cum sunt scortisoara si piperul. Pana la urma, in lumea larga sunt multe vinuri cu profil asemanator. Insa nicunul nu se numeste Feteasca neagra si nu vine din Romania :)

Aici trebuie insistat, iar producatorii romani ar trebui sa exploateze mai intens varietatile autohtone si (mai ales!) sa le promoveze.

Cultura vinului in Romania

Evident, la nivel de masa, inca traim cu spritul, vinul demisec si cultul vinului de tara, dupa care nu te doare capul de la al doilea litru incolo, spre deosebire de cel din comert care “e facut din pastile, dom’le”.

Insa in mod cert a aparut o clasa noua de consumatori, tineri sau intre doua varste, cu resursele necesare consumului de vin, fie ele financiare, culturale, etc. Sunt oameni pentru care cautarea de informatii nu mai reprezinta un efort si care trateaza cu moderatie consumul, alegand calitatea in fata cantitatii. Si industria in sine a progresat. Retehnologizarile si importul de know-how au facut ca procentul de vinuri proaste din rafturi sa scada simtitor. Se observa si o scadere a vinurilor demidulci sau cu rest mai mare de zahar, ceea ce indica faptul ca incet (ca mai toate schimbarile in bine din Romania) ne alaturam obiceiurilor de consum din tarile cu traditie mai bine intelenita.

 
Sursa

Combinatii vin-mancare

De departe cele mai naturale sunt cele regionale. E logic ca intr-o anumita regiune exista un specific gastronomic si ca cel oenologic n-a facut decat se se adapteze la cel general, culinar.  Ce e mai natural decat Carciofi alla giudia cu un Frascati? Sau Foie gras cu Sauternes? O Zghihara de Husi cu pui la ceaun? Nu toate asocierile pot fi (si nici nu trebuie) sa fie atat de precise. Eu unul marturisesc ca fara un vin rosu sec, “musculos” si maturat corespunzator, n-as infige cutitul intr-o friptura buna de vita facuta medium rare. Ca vinul e din Dealu Mare, din Toscana sau Bordeaux, asta ramane a fi stabilit la o data ulterioara.

Combinatii neconventionale? Imi amintesc de o plachie de crap cu mult sos de rosii care a mers bine alaturi de o Babeasca neagra, desi nu e o asociere des recomandata. Si un mousse de ciocolata alaturi de un Malbec Argentinian, un vin pe care l-ai vedea mai des langa carne la gratar, de exemplu, si nu la desert. In acest caz, insa….

O Babeasca neagra // Sursa

Blogosfera oenologica de la noi

Pff, dureros subiect :) A fost un numar respectabil de bloguri la un moment dat, sa zic intre 2009 si 2013-2014. Cred ca mai mult de 10, la un moment dat. Acum ca ma intrebati, ma uit in jur si se cam aude ecoul. Cred ca mai sunt vreo 3 care adauga continut cat de cat constant.

Multa vreme a fost o comunitate unita, de pasionati fara interese comerciale. Schimbam opinii, incercam vinurile recomandate de ceilalti etc. Dar fie unii si-au pierdut elanul, fie au trecut granita in industrie, fie…cine stie, poate ca blogul e o forma perimata de comunicare? Azi e mai simplu sa urci o poza pe Facebook, scrii o propozitie despre vin si esti si tu acolo. Un umar frumos dezgolit pe Instagram are mai multe like-uri decat panseurile unui castigator de Nobel.

Rolul blogosferei sau vinosferei ar putea fi important pe piata comunicarii de vin. Exista o singura revista lunara care se refera printre altele la vinuri. Alte doua apar cand si cand, uneori trecand ani intre numere. Pentru un cautator de pareri, blogurile pot fi un reper serios. Cand cauti pareri, vrei sa dai peste cineva care (dupa toate aparentele) iti ofera o opinie sincera, nu vrei sa dai peste 20 de pagini cu acelasi advertorial copy-paste.

Publicul pe care l-ai format

As zice ca publicul meu este partea cea mai buna a “afacerii”. Pasionatii de vinuri sunt oameni interesanti, sunt cautatori de gusturi si idei. Mi s-a intamplat de multe ori ca prin interactiunea cu ei sa gasesc alte subiecte, alte puncte de vedere si informatii care m-au ajutat. Insa fiind o nisa ingusta, nu e un public foarte numeros. Insa ei insisi, chiar daca nu se manifesta prea activ in online in sensul vorbei despre vin, pot fi “influenceri” in cercul lor de prieteni din offline, care e partea aceea mai insalubra a onlineului, numita uneori viata.

Cresterea a fost organica. Nu am investit vreun ban in promovare. Nu sunt prea bun la “self-promotion”. Dar au fost momente cand s-a vazut o extindere a audientei. Primul dintre ele a fost impactul retelelor de socializare. Apoi diverse subiecte care s-au dovedit foarte discutabile. Nimic nu mareste audienta ca un scandal mic.

Cele mai populare articole de pe blog

Nu prea scriu gandindu-ma la cifre; altfel, as scrie numai top 10 vinuri rosii romanesti, mituri despre vin si altele din tipologia asta.

Cel mai citit este un articol in care imi imaginez ca m-as fi trezit in orasul Galati intr-o anumita zi din 1901. A fost necesar destul de mult studiu ca sa-l scriu. Primul impact a fost moderat, bine citit, dar nimic uimitor. Deja m-am obisnuit ca articolele “grele” sa nu fie citite pe masura efortului. Dar mie imi place acest efort; e ca mersul la sala in folosul altor alte parti anatomice. Intorcandu-ma la articol, vreo 8 luni mai tarziu a explodat in statistici. O explozie minuscula daca o comparam cu lumea mare a "blogeritului", insa foarte mare pentru vinosfera. E si singurul articol in care audienta a fost preponderent locala.

Apoi urmeaza un post despre substantele care pot fi adaugate in vin, care starneste curiozitatea (toti stim ca se pot pune niste lucruri, dar care anume nu prea. E putin horror, va previn!), respectiv unul scurt despre cele mai plantate soiuri de vita de vie, ceva simplu, usurel, infotainment in 15 secunde.

In top 5 e si un review de vin, dar sa nu facem reclama:)

Monetizare

Vinul este pentru mine un hobby, iar blogul este consecinta acestui hobby. Imi place sa scriu, sa cercetez, sa citesc. Nu vand vin, nu fac reclama platita de producatorii de vin. De aceea sintagma “formula de monetizare” mi se pare putin straina. A nu se intelege ca banii sunt absolut neinteresanti pentru mine. Insa mi-am ales cu grija colaborarile de-a lungul timpului.

De exemplu, colaborarea din prezent cu Selgros. Am spus da, pentru ca mi s-a garantat libertatea editoriala asupra subiectului abordat. Sa fii platit ca sa scrii despre pasiunile tale, fara sa ti se sugereze o anume directie, e un lucru foarte bun si onorant pentru partener. Bunaoara, sper ca articolele mele din proiectul Selgros cauta pasiunea sa fie de folos atat lumii vinului cat si publicului larg.

Planuri cu blogul si dincolo de el

Pe termen scurt, imi propun sa livrez texte de calitate pentru colaborarile “externe”, nu ca as fi produs vreodata altceva decat calitate :) Dar orisicum…sa gasesc inspiratia si timpul necesar. Apoi, in the long run, desi suna putin retrograd, in zilele astea cand click-ul bate ISBN-ul, marturisesc cu sfiala ca lucrez la o carte. Va contine contributiile mele cele mai importante de pe blog, precum si altele, inedite. E ca un back-up pentru posteritate :)

Daca te numeri printre putin sau deloc cunoscatorii domeniului oenologic, procesul de a degusta si analiza un vin te poate coplesi. Soiuri de struguri, tehnici de productie, gradul de invechire, nuantele, aromele, buchetul, notele subtile ale unei mirodenii sau unui ingredient, toate formeaza o experienta de ansamblu pe care ti-o poate oferi un anumit vin. Dar, cum am vazut din povestea de mai sus, aprecierea vinurilor e o abilitate accesibila. Pentru a stapani maiestria degustarii vinului, se cer numai doze (indestulatoare) de pasiune, exercitiu si perseverenta. 

Intr-o serie editoriala realizata alaturi de Selgros Romania, ii cunoastem indeaproape pe (o parte din) membrii clubului pentru profesionisti si pasionati. De bunataturi.