Pe Constantin Vică, cugetările marilor gânditori și filosofi l-au transformat într-un cetățean al lumilor trecute și prezente, plecând spre cele viitoare. Una dintre experiențele formatoare a fost lucrarea sa de doctorat, ghidată de profesorul Mihail Radu Solcan și omul care l-a învățat să gândească ”mai realist, mai atent, mai sceptic”. Astăzi, teza ce tratează etica noilor tehnologii din perioada 2008-2011 reprezintă mai degrabă o istorie tehno-culturală a www-ului. Cu alte cuvinte, pentru lectorul și doctorul Constantin Vică, procesul de cercetare nu prea își întrevede vreun sfârșit.
Printre descoperiri, apar și întrebări la care urmează să aflăm răspunsurile. Una dintre cele mai importante: cât mai rămâne omului să înfăptuiască pe pământ? Pentru că își pierde abilitățile – și chiar cheful – de a face fără ajutorul tehnologiei. Putem spune că alunecăm pe o potecă a hipertehnologizării și a leneviei cronice. Iar la nivel macro:
Societatea este dominată prin tehnologie de către puteri care-și poartă logoul mai ceva decât purtau suveranii blazonul. Nici în timpul marilor bătălii medievale sau moderne nu s-au văzut atâtea steaguri și nu s-a auzit atâta zgomot ca-n lupta pentru supremația digitală.
Cu toate astea, pentru creativii industriei de comunicare avem soluția: dacă vin Inteligențele Artificiale să-i înlocuiască, le scoatem din priză. Despre frica de AI și alte fantome ale viitorului, Constantin va dezbate alături de speakeri precum Dragoș Stanca (ThinkDigital), Adrian Batista (Pro TV), Laura Nedelschi (Kubis Interactive), pe 17 aprilie, la Ziua Publicității.
Întâlnirea cu filosofia
Am început să citesc texte de filosofie când aveam vreo 13-14 ani, din curiozitate. Așa cum probabil începem toți. Nietzsche a fost printre autorii care mi-au stârnit pasiunea și nici astăzi nu știu dacă e bine sau rău sau dincolo de :) Am continuat pentru că întrebările au devenit mai serioase, problemele cu adevărat greu de elucidat. Seamănă cu un virus de care nu poți scăpa, pentru că nu vrei.
În felul ei, această activitate nu are sfârșit, chiar dacă poți construi argumente și face distincții care clarifică sau care pun lucrurile într-o nouă lumină, care dau rezultate, cum ar spune oamenii de știință. Aventura continuă cu fiecare nou rând citit și cu fiecare discuție. Filosofia m-a făcut să mă simt, așa cum propunea Kant, un „cetățean al lumii”, de aceea am încercat să călătoresc nu numai între diverse centre universitare, de la București la Paris sau Oxford, ci și între diversele tradiții de gândire, bucurându-mă de multiplicarea orizonturilor.
Doctoratul în etica noilor tehnologii
A fost o experiență formatoare, poate prea scurtă, de aceea nici acum nu simt că am ieșit din procesul descoperirii. Am ales în 2008 să fac o cercetare doctorală pentru că am avut șansa de a întâlni un profesor minunat, pe Mihail Radu Solcan, care m-a orientat spre ceea ce îmi doream, dar nu știam cum să pun în practică: să investighez tehnologia informației, de la computere la internet, web și aplicații, cu instrumentele filosofiei morale și politice. Să privesc altfel ceea ce trăim cu toții, adică tranziția spre noua societate informațională, cu noi instituții născute din tehnologii și care astfel dau formă acestei „vieți digitale”.
Am căutat să scriu o teză despre natura filosofică a world wide webului, care atunci putea fi privit ca model politic și epistemic mai larg. Cum gândim online și cum ne construim online ca subiecți cunoscători și agenți morali rămân preocupările mele și astăzi, chiar dacă teza terminată în 2011 a devenit mai degrabă una de istorie tehno-culturală a www-ului.
Perspectiva "mult mai realist, mai atent, mai sceptic"
Am fost unul dintre copiii care au crescut în același ritm cu computerele și unul dintre adolescenții care a navigat mai mult „pe internet” decât prin spațiul fizic. Dintotdeauna am știut că trăiesc vremuri revoluționare, dar mult mai târziu am înțeles prețul revoluției.
Încântat peste măsură de „minunata lume nouă” nu am conștientizat ce implicații are trecerea la noul mod de producție și reproducție socială pe care l-au adus computerele conectate într-o rețea globală. Am fost vrăjit, așa cum sunt încă mulți astăzi, de (aparentele) posibilități nenumărate, de maleabilitatea logico-informațională a mașinilor pe care de multă vreme nu le mai controlăm. Trezirea din dogmatismul și totalismul vieții online, din „cântecul de sirene”, s-a petrecut prin critică.
Cele mai mari îngrijorări în ce privește 'asaltul noilor tehnologii'
Nu știu care ar fi, dar e una de care sunt sigur că nu ne putem feri: cât mai rămâne omului să înfăptuiască pe pământ? În această mișcare spre un viitor luminos, aproape psihedelic, promis de tehnologiile noi și emergente, de la cele informaționale la cele neuronale și genetice, uităm că nu e posibil să fim pur și simplu, ca niște amibe, pe lume, ci că doar noi dăm sens lumii, ea nu există independent de mințile și acțiunile noastre. Cu cât delegăm mai mult mașinăriilor, cu atât pierdem din capacitatea noastră de a face, de a înfăptui – pentru că pierdem abilități, pierdem mizele, pierdem cheful descoperirii prin efortul propriu.
Desigur, tehnologia e esențială pentru o viață bună, dar concepțiile despre ce ar însemna o viață bună rămân treaba omului sau post-omului. Cyborgul cu simțuri și capacități cognitive augmentate nu va fi altceva radical diferit de țăranul medieval, care trăia într-o lume magică controlată de o altă inteligență, superioară, dacă nu va înțelege că și ea sau el trebuie să omoare Inteligența Artificială fără a mai spera să fie mântuit/ă de aceasta.
Efectele tehnologizării accelerate asupra oamenilor
Efectele le putem observa anecdotic cu toții, dar științific doar foarte puțini dintre noi :) Rezultatele cercetătorilor din științele umane și sociale nu sunt neapărat pline de speranță, dar nici nu anunță dezastrul, apocalipsa omului hipertehnologizat – nu devenim nici extrem de idioți, dar nici reflectivi și conștienți. Cercetările din științele viului și mediului, în schimb, par să spună că tehnologizarea (prin industrializare) din secolul trecut și din acesta au produs aproape ireversibilul, adică schimbarea climatică.
Aceasta este problema noastră colectivă fundamentală, a omenirii. Automatizarea ar trebui, în primul rând, să reducă aceste efecte nefaste ale tehnologiei, să reducă rapid consumul resurselor, risipa, distrugerea. Și să-i elibereze pe oameni de presiunea unei subzistențe înțeleasă ca luptă de dominație a naturii. Dar nu o va face.
Rolul brandurilor și companiilor în contextul ăsta
În fruntea acestei mișcări pentru control și dominație se află de fapt companii – ele dețin tehnologiile, ele au brevete și minți luminate care să le pună în practică. Puține tehnologii mai sunt rezultatul asocierii libere dintre oameni, așa cum sunt programele libere, cu sursă deschisă, sau diverse acțiuni de design participativ.
Societatea este dominată prin tehnologie de către puteri care-și poartă logoul mai ceva decât purtau suveranii blazonul. Nici în timpul marilor bătălii medievale sau moderne nu s-au văzut atâtea steaguri și nu s-a auzit atâta zgomot ca-n lupta pentru supremația digitală.
Ne lepădăm de creativi și ne luăm Inteligență Artificială?
Nu. Dar ca să fim siguri, mai bine o scoatem din priză.
La Ziua Publicității
Probabil se va vorbi mult despre viitor și fantomele sale, despre cum practica omoară teoria, despre viteză și viziune, despre frica de Inteligența Artificială și dragostea pentru Big Data (oricât de paradoxal ar suna), se vor face profeții, lor li se vor opune statistici realiste, se va discuta despre ce e posibil, ce e probabil și ce e alternativ, va exista dezacord, va exista și acord.
Nu în ultimul rând, se vor căuta oportunități și soluții, pentru că e vorba de soarta unei industrii, nu o discuție academică.
Celor care consideră filosofia un domeniu "învechit"
Filosofia e la fel de „învechită” ca matematica, istoria sau retorica, ultima fiind bunica din Lesbos a publicității de azi. Cine consideră filosofia doar o colecție de idei, teze și argumente ale trecutului merită felicitat: își permite luxul de a nu gândi fix în secolul în care munca și lupta se duc aproape exclusiv pe teritoriul minții.
