[U-Talks] Robbie Douek (RFRSH): Lumea a făcut un mare deserviciu comunității de gameri, punându-i într-o cutie

[U-Talks] Robbie Douek (RFRSH): Lumea a făcut un mare deserviciu comunității de gameri, punându-i într-o cutie

Robbie Douek a făcut o pasiune din a avea joburi pe care familia lui să nu le înțeleagă. Și când cei din jur încep să priceapă cu ce se ocupă, se mută într-un alt domeniu și tot așa. A spus-o chiar el la conferința Creativity 4 Better, organizată de IAA la începutul lui octombrie. Robbie s-a ocupat de parteneriatele digitale pentru Walt Disney, a lucrat la Google (în Paris și Londra) și la Euronews. Acum este președintele RFRSH Entertainment și se ocupă de seriile Global Tournament. În prezentarea lui de la TNB a încercat să facă publicul să înțeleagă puțin lumea E Sports.

La Ursus Talks am vorbit despre divertisment și cum s-a schimbat el în ultimii ani, despre consumatori, gameri, de ce sunt jocurile pe calculator o lume a bărbaților și cum se schimbă asta în 2018.

 

 Divertismentul în 2018

Când mă gândesc la toate companiile prin care am trecut, cred că cel mai important e abilitatea de a face consumatorul să simtă angrenat. Când construiești un business de orice fel, cel mai important lucru e să te gândești la punctele de enagement și jumătate din treabă e gata. 

Consumatorii de azi nu au timp. Sar dintr-un lucru în altul la o nivel pe care nu l-am mai văzut până acum. Iar divertismentul trebuie să fie nemaipomenit ca să le atragă atenția; altfel, îi pierzi. Trebuie să le întâlnești dorințele din prima. 

Tinerii consumatori se așteaptă să primească fix produsul pe care îl doresc. Și dacă nu îți împlinești promisiunea de brand, au plecat înainte să ai șansa să îi cunoști.

Bizuirea lor pe tehnologie este uimitoare. Și felul creativ în care o folosesc. Vărul meu are 14 ani și comunică doar prin Snapchat. Nu trimite nici măcar mesaje. Și trebuie să fii capabil să comunici cu astfel de audiențe. 

 

Gamerii

 Cred că lumea a făcut un mare deserviciu comunității de gameri, punându-i într-o cutie: băieții ăia captivi în dormitor, care se joacă la 2 noaptea. Nu e deloc așa. Tipii ăștia sunt super inteligenți, se antrenează continuu și joacă serios, în timp ce se mențin în formă fizică deosebită. Un gamer în 2018 înseamnă o persoană complet diferită de ceea ce însemna acum 3, 4 ani. Toți suntem gameri acum, asta e ideea pe care vreau să o transmit. 

 Am și eu câteva jocuri downloadate pe telefon, bineînțeles. Joc Angry Birds și Candy Crush. Cel mai mult m-am jucat vre 4 luni. Dar apoi am sărit la altulSunt câteva jocuri, cum ar fi Counter Strike, care există dintotdeauna. . Ceea ce e interesant e că au o componentă creativă care le face să reziste și să țină audiența aproape. 

 

 O lume a bărbaților

E un subiect de care sunt foarte interesant. Nu cred că ar trebui să existe niciun motiv pentru care femeile și bărbații să nu concureze în mod egal. Dar da, în mod tradițional e o audiență masculină, pentru că bărbații sunt cei care joacă primii un joc. Cred că e nevoie și de mai multe investiții în echipele de femei. Totul depinde și de nivelul cultural al societății: dacă e acceptabil, vor juca toți. Se poate vedea asta pe anumite piețe, cum ar fi Scandinavia, un exemplu fantastic. Acolo femeile joacă alături de bărbați și nu există nicio diferență. Sper că restul lumii îi va prinde ușor din urmă. 

 

URSUS Talks a avut loc în cadrul Creativity4Better, conferință organizată de IAA România pe 2-3 octombrie la București.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Companii

Campanii

Oameni

Sectiune



Branded


Related