[Hai cu votul] Ana Barton și o pancartă din Piața Victoriei: „Golan vechi, fără copii, sunt aici pentru ai voștri“

Așa e și cu votul, spune Ana Barton. E o dovadă că îți pasă de ceilalți, de comunitatea în care trăiești. Sunt multe motive pentru care oamenii nu votează, dar cel mai important, crede ea, este lipsa spiritului comunitar. 

Nu votează cei cărora nu le pasă. Dar să știi că nu le pasă de mai nimic. Sunt cei care aud prin pereți când un vecin este lovit și strigă după ajutor. Ori dau muzica mai tare, ori li se par firești plânsetele și urletele omului bătut și le ascultă imperturbabili. Este normalul lor. De fapt, totul este normal, orice oroare. 

Normalitatea are nevoie să fie apărată prin cât mai multe voturi, credem noi. Și am pornit alături de Geeks for Democracy, Funky Citizens, Expert Forum, Forum Apulum și Declic competiția de creație Convinge România ca Fiecare Vot Contează!, unde creativii sunt chemați să-i convingă pe cei mai nehotărâți la vot și pe cât mai mulți dintre noi la observarea procesului electoral. Brieful e aici, deadline-ul e 31 martie, juriul e nerăbdător.

Votez, deci exist, spune între timp Ana Barton:

Și exiști și tu, aproapele meu, fiindcă eu, când votez, mă gândesc și la tine. N-ai vrea să te gândești și tu la tine, la partenerul tău/partenera ta, la copiii voștri, la părinții tăi, la frați, la prietenii tăi și chiar și la mine, necunoscuta care se gândește și la tine? Căci mersul acestei societăți ne afectează pe toți. 

Cine nu votează în România

Nu votează cei care cred că votul n-are nicio importanță, nu votează dezamăgiții de treizeci de ani de tranziție spre purgatoriu, nu votează iubitorii teoriilor conspirației, lasă, dragă, că oricum marile puteri decid cine să câștige, nu votează cei dezinteresați de mersul societății, nu votează șoferul de Uber pe care l-am întâlnit duminica trecută, tânăr, cu barbă perfect îngrijită, care mi-a spus că el își vede de treaba lui, nu-l interesează pe el politica. Bine, dar, i-am răspuns, politicienii pot decide lucruri care ne afectează pe toți, domnule, când sunt la putere. A ridicat din umeri și, în consecință, din barbă.

Nu votează cei cărora nu le pasă. Dar să știi că nu le pasă de mai nimic. Sunt cei care aud prin pereți când un vecin este lovit și strigă după ajutor. Ori dau muzica mai tare, ori li se par firești plânsetele și urletele omului bătut și le ascultă imperturbabili. Nu le pasă că o femeie este bruscată pe stradă sau „gratulată“ cu porcării. Este normalul lor. De fapt, totul este normal, orice oroare. Nu votează cei care cred că n-o fi dracul așa de negru, las’că scăpăm noi și de data asta, nu contează cum anume va fi societatea în cazul în care scăpăm.

Nu votăm pentru că nu avem spirit comunitar. Vezi că n-am adus vorba despre conștiință de neam. Pur și simplu nu înțelegem ce este o comunitate, care-i este rostul, ce anume poate face ea pentru binele tuturor membrilor ei.

Contextul absenteismului

La alegerile parlamentare din 2016, prezența la vot a fost de 39,5%, iar la prezidențialele din 2014, în turul al doilea, prezența a fost de 62,04%. Se vede o diferență foarte mare între parlamentare și prezidențiale, în ce privește prezența la vot. La referendumul din toamna lui 2018, prezența la vot a fost de 20,41%, ceea ce este îngrijorător având în vedere că anul acesta avem alegeri europarlamentare și prezidențiale. În Ungaria, la alegerile parlamentare din 2018, s-a înregistrat o prezență-record, de 68%, iar în Bulgaria, în 2016, parlamentul a decis că prezența la vot este obligatorie.

M-aș bucura ca la noi să se observe o creștere semnificativă a prezenței la vot, la alegerile de anul acesta, dar mă tem să sper.

Efecte

Concentrarea puterii în mâinile unui grup ales de un procent foarte mic din populația cu drept de vot a țării. Practic, o lovitură exact în democrație, care asta înseamnă: poporul conduce prin reprezentanți. Dar reprezentanții să fie aleși după o prezență masivă la urne a populației, ca să fie o reprezentare fidelă a populației în parlament.

Cum se poate încuraja votul

Întâi, campanii de conștientizare, ca aia cu reducerea consumului de sare, zahăr și grăsimi. Apoi, discuțiile de la om la om, pentru că la noi rana cea mare, care nu face niciodată coajă, că tot zgârmăm în ea, este exact lipsa culturii dialogului. Noi țipăm unii la alții, ne insultăm, ne blestemăm, ne lovim, nu reușim să purtăm dialoguri sănătoase, bazate pe argumente. Ceea ce ne face nouă cel mai rău este molima disprețului, care ne seceră unul câte unul și, dacă n-o oprim, ne va termina pe toți.

Măsuri împotriva absenței la vot

În preajma alegerilor, am tot văzut la televiziuni campanii care încurajau oamenii să voteze. Senzația pe care am avut-o a fost că n-au funcționat cine știe ce. Dar poți să știi? Poate că fără ele prezența la vot ar fi fost și mai mică.

Campanii care ți-au plăcut

Nu-mi amintesc să mă fi impresionat vreuna. Dar nu pentru că am memoria slabă, ci pentru că, din punctul meu de vedere, n-a fost nimic notabil. Mă refer la cele românești, pe cele internaționale nu le cunosc. Dar, repet, e foarte posibil ca fără ele să fi fost și mai puțini oameni la vot.

Demersuri necesare

O eficientă educație civică în școli ar putea face diferența. În fiecare zi, un om împlinește 18 ani și, deci, are drept de vot. Numai că pentru majoritatea celor foarte tineri rămâne un drept teoretic, ei neștiind de ce e foarte important să-l și exercite. Nu sunt învățați la școală despre cum îi „afectează“ politica. Ies din liceu fiind convinși că nimic nu depinde de ei. Cred că și dacă s-ar preda nepăsarea zilnic, n-am face un asemenea hal de „performanță“.

Când cei care nu votează sunt arătați cu degetul

Cred că depinde de fiecare. Pe unii îi poate înverșuna pentru încă mult timp de-acum înainte împotriva votului, poate pentru totdeauna – „Ce, bă, îmi zici tu mie ce să fac?!“ –, pe alții îi poate rușina, mai ales dacă sunt direct afectați de neprezentarea la vot sau e afectat cineva drag al lor, pe unii îi poate face conștienți. Nu cred în arătarea cu degetul, cred în dialog. Recunosc, am avut moment în care am răbufnit și eu, om sunt, dar nu cred că asta e calea pentru ca prezența la vot să crească.

Cum te raportezi tu la cei care nu votează

Aici o să-ți răspund cu o poveste. Astă-vară, pe 11 august, a venit la noi o tânără în vârstă de douăzeci de ani. Avea nevoie să rămână undeva peste noapte, venea la un festival. Era cam două după-amiaza când a ajuns la noi. Nu știa nimic despre ce se petrecuse în București cu doar câteva ore în urmă, absolut nimic. Mie îmi curgea sânge din nas și-aveam o migrenă cumplită, de la gazele lacrimogene. Ea s-a speriat, m-a întrebat ce am, i-am arătat ecranul televizorului. A fost șocată.

Am început să vorbim despre vot, politicieni, societate, drepturi, răspunderi etc. La un moment dat, mi-a zis că oamenii trecuți de șaizeci de ani n-ar mai trebui să aibă drept de vot. A fost rândul meu la șoc. Și dacă s-ar da o lege prin care tinerii până în patruzeci de ani n-ar avea drept de vot, cum ți s-ar părea, ar fi correct? Cum să limitezi accesul oamenilor la vot, draga mea? Societatea se educă, nu există progres prin nicio formă de segregare. Apoi am privit-o în ochi: Dar tu ai douăzeci de ani, erai majoră în decembrie 2016, la cele mai recente alegeri. Ai votat? A lăsat capul în jos și-a spus mic: Nu.

Quod erat demonstrandum. Eu nu votez, dar vreau să nu mai aibă drept de vot oamenii care au peste șaizeci de ani, că-s expirați.

Ah, stai, că mai am o poveste, o scurtez. În 2014, înainte de alegerile prezidențiale, i-am vorbit unui om apropiat, care nu votase niciodată, despre importanța votului. Mi-a luat două luni. În duminica alegerilor, la ora 20:30, s-a dus să voteze. Avea patruzeci de ani.

De ce e important pentru tine să votezi

Sunt femeie, mamă, scriitoare, iubită, prietenă, cetățeană. Fiecare dintre aceste roluri pe care le am presupune niște drepturi și niște obligații. Cetățeana votează. Alege să își exercite acest drept conferit prin lege fiindcă ea consideră că votul ei contează, alături de voturile tuturor celorlalți oameni. Îmi fac partea mea, cum zice prietena mea Criu. Să votezi e o datorie de conștiință. A, că n-am avut parte în toată viața mea de alegătoare decât de răul cel mai mic, aia e altă poveste, dar chiar și în aceste condiții – sau mai ales din cauza lor – am votat întotdeauna.

Nu a existat niciun an în care nu am votat.

Aveam nouăsprezece ani neîmpliniți în 1992. Îmi amintesc că am crezut că sunt foarte importantă pentru că pot vota, am simțit pentru prima dată că sunt majoră sau, dacă vrei, că m-am făcut mare, nu mai sunt copil.

Îndemn la vot

Descartes a zis „Dubito, ergo cogito, cogito, ergo sum“. Mă îndoiesc, deci gândesc, gândesc, deci exist. În ce privește calitatea de cetățean, aș simplifica nițel: Votez, deci exist. Și exiști și tu, aproapele meu, fiindcă eu, când votez, mă gândesc și la tine. N-ai vrea să te gândești și tu la tine, la partenerul tău/partenera ta, la copiii voștri, la părinții tăi, la frați, la prietenii tăi și chiar și la mine, necunoscuta care se gândește și la tine? Căci mersul acestei societăți ne afectează pe toți. Mi-amintesc pancarta lui Manole, l-am cunoscut în Piața Victoriei, scrisă pe un carton bej, de ambalaj: „Golan vechi, fără copii, sunt aici pentru ai voștri.“