Eșecul poate fi un arhitect foarte creativ în transformarea unui business sau a unei cariere din ruină în atracție pentru public. Fuckup Nights Bucharest Vol. V dezvăluie 4 noi astfel de povești

Eșecul poate fi un arhitect foarte creativ în transformarea unui business sau a unei cariere din ruină în atracție pentru public. Fuckup Nights Bucharest Vol. V dezvăluie 4 noi astfel de povești

Proiectarea unei structuri arhitectonice are nevoie de viziune și disciplină. Toți știm să construim o casă pe hârtie. O cărămidă se pune lângă alta, apoi un nou rând și așa mai departe. La fel de bine știm că nu prea putem să le punem din doi în doi și unde ne aducem aminte. O cărămidă luată din fundație poate avea o consecință la fel de dură ca adoptarea unei decizii care aduce sfârșitul carierei cuiva sau a unui business. Suntem arhitecți ai propriilor noastre vieți, dar, uneori, planul de pe hârtie nu seamănă cu ce găsim pe șantierul profesional. Așa că multe cărămizi nu se așază cum trebuie. Unii numesc asta eșec. Dar, chiar dacă, la un moment dat, facem o ușă prea înaltă sau prea strâmtă, o putem zidi și construi alta cu vedere poate mai bună către lume.  Avem nevoie să ne construim câte o astfel de “structură”, chiar dacă nu strălucim ca arhitecți. Așa că dacă e să pice vreo cărămidă, important este să te gândești că nici Roma nu a fost construită într-o zi.

Carierele de succes se clădesc având în minte fiecare eroare și defectele din planul profesional. Aceasta este povestea instructivă a eșecului, iar dacă și tu ai pus strâmb o cărămidă, te califici pentru evenimentul inspirațional Fuckup Nights București Vol. V, de pe 18 iunie, desfășurat online, live pe platforma ZOOM.

 

Orice cultură poate fi creată cu măiestrie, atunci când există o viziune. Fuckup Nights București propune adoptarea unui stil de viață profesională care presupune învățarea prin eșec. Greu de crezut, dar, uneori, cele mai dureroase eșecuri ne pot propulsa mai tare decât orice mic succes. A nu încerca este mai descurajant decât a încerca și a eșua. Dovada vie sunt cei care au înțeles că un lucru durabil presupune multe experimente, îndoieli, dezamăgiri, care, în cele din urmă, s-au transformat în amprente personale și în experiențe profesionale.

Cum au proiectat “arhitecții” invitați la această ediție sute de mii de texte care s-au concretizat în bloguri de succes, tehnologia într-o nouă companie IT sau viața de corporație în competiții de raliu sportiv, ne vor spune online, unde vor împărtăși cu toți internauții tainele acestei culturi, prea puțin explorate până acum.

Planul celei de a doua ediții digitale Fuckup Nights București, Vol. V va prinde contur prin aportul talentaților arhitecți: Ioana Frîncu – expert în tehnologie, antreprenor și COO Creative Tim; Cristian China-Birta – blogger și antreprenor, fondatorul agenției digitale Kooperativa 2.0, trainer și speaker; Alex Filip – corporatist, pilot de raliuri cu 17 ani experiență și dublu campion național și Cristian Șimonca aka Blogu lu’ Otravă –  blogger entuziast în domenii precum teatru, film, sport & more. 

 

Cultura eșecului constructiv nu e ceva ce poți învăța peste noapte. Personal, am avut nevoie de mulți ani pentru a o asimila și apoi pune în practică. Cheia este, bineînțeles, comunicarea. Iar pentru a-i încuraja pe alții să-și atingă potențialul maxim, de multe ori, e nevoie să faci un pas în spate și să asculți și poveștile altora. Invitații acestei ediții și-au însușit eșecul pe plan profesional, ca pe câte un episod inevitabil din viețile lor și ne vor arăta live cum au trecut peste el și ce lecții au învățat din asta”, afirmă Diana Iosu, organizator Fuckup Nights București.

 

Fuckup Nights București, parte a seriei de evenimente care au loc la nivel global, se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber profesioniștilor și studenților. Această mișcare globală care ia amploare cu rapiditate promovează, prin puterea exemplului vorbitorilor, concluziile constructive trase în urma nereușitelor profesionale.

Evenimentele au loc acum în peste 300 de orașe din 90 de țări din toată lumea, iar în România se organizează independent în alte 5 orașe (Brașov, Cluj, Iași, Oradea și Timișoara). La fiecare ediție sunt invitați vorbitori din diferite zone de interes precum business, cultură, divertisment, sport etc..

Fuckup Nights Bucharest Vol. V va avea loc virtual, pe platforma Zoom, în data de 18 iunie, începând cu ora 19:00. Înregistrarea la eveniment se face online.

Parteneri ai evenimentului sunt Virgin Radio, Groupama, More Networking, Complice, Fonduri Structurale, Kooperativa Fru Fru, IQads, SMARK și Manager Express.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related