Disclaimer: ,, Dragă bucureștean ce citești acum aceste rânduri — dacă așteptai un semn să vii la Cluj, să-ți iei o cămașă cu motive florale și să îți faci o trupă, ăsta e!’’.
La o analiză rapidă a scenei muzicale independente din ultimii ani, ai putea spune că lucrurile s-au îmbunătățit & crescut, în paralel cu multe inițiative corporate, care au început să se lege la cap cu artiști ce apar doar pe anumite radiouri de nișă, iar la TV din ani în Paști. Muzicienii au început ușor să se grupeze și să ducă DIY-ul la next level, în încercarea de a pătrunde și mai mult pe o piață locală în formare, iar de aici până la formarea unor label-uri proprii a mai fost doar un pas.
Labelul Cirkular a împlinit 2 ani în octombrie, iar Dan Vamanu e omul de pe marketing și events manager și în paralel stage manager Untold Festival & Smida Jazz Festival. Pentru trupele lor, Zimbru și Astro Générale, Cirkular se ocupă de tot ce înseamnă management & producție muzicală, design, distribuție, promovare, booking de concerte și stabilire de colaborări cu festivaluri, showcase-uri muzicale, locații de concerte din România și din străinătate.
"Cred că e nasol să fii label mare în 2020, că unele dintre acestea au devenit niște muzee ale unor modele de practici învechite, încă făcătoare de CD-uri. Dar e o perioadă minunată pentru labelurile indie, cele boutique ori cele de dormitor, având în vedere cât de mult s-a democratizat și dezvoltat mediul muzical.", Dan Vamanu.
Cu un ochi atent deschis spre underground-ul local, Dan ne-a spus că Cirkular a fost de la început orientat spre piața din Vest, pentru a pune și trupele românești în circuitul european. Ca să înțelegem povestea din spate și cum a ajuns muzica în viața lui, l-am luat la descusut pe larg.
Cluj, then & now
Aș putea zice că Clujul nu mai e ce a fost, să merg pe clasicul & confortabilul era mai bine înainte, unde înainte e mereu egal cu perioada când persoana chestionată studia la Babeș-Bolyai aici. Dar nu cred că e chiar așa, dimpotrivă. Ce apreciez însă la perioada respectivă e spiritul DIY al concertelor, curajul unora de a face chestii, pur și simplu (precum frații Tomi-Rus, spre exemplu). Îmi amintesc o seară nebună cu 2 scene diferite inserate în beciul labirintic de la Hotel Melody (unul dintre organizatori era Ed Lenarth, actualul booking manager de la Electric Castle). Faptul că din când în când se întâmpla să ajungă într-o hrubă beznoasă din Cluj niște cine știe ce punkeri obscuri din Israel sau eu știu de unde și că pentru undergroundul (firav al) Clujului era evenimentul săptămânii și că toată lumea se aduna fără să știe despre cine e vorba, fără pay-per-clicks, fără Stories după, mi se pare și acum wow. Cum din degringolada perioadei respective am ajuns în nici 10 ani să avem câteva festivaluri de rang internațional la Cluj — iată un subiect bun de documentar muzical.
Foto: Eszter Orban
Cum se făcea booking acum 10 ani
Poate că vine ca o surpriză, dar mi-era mult mai ușor. Dintr-o combinație de pasiune pură, lipsă de experiență și, pe undeva, inconștiență. Zilele acestea am primit neașteptat de la o prietenă câteva poze de la un concert Lights Out din Control, chiar după ce se mutaseră în locația actuală. Nu m-a lovit cu dulce nostalgie, ci mi-am amintit numai cum am stat în seara respectivă la lumini & proiecții, alături de un băiat extrem de răbdător din staff, după ce tot drumul spre București improvizasem idei într-un Resolume proaspăt instalat. Erau multe astfel de lucruri pe care le învățam împreună din mers și ne încăpățânam, concert după concert, să rămânem cumva în controlul situației și să livrăm de fiecare dată cel mai bun show de până atunci.
7 ani în Atelier
Perioada Atelier a fost esențială în dezvoltarea mea. Încă sunt uimit de câtă încredere am primit din partea băieților — Dan Paul, Marius Bocan, Vlad Paul — spre a-mi face, practic, damblaua muzicală timp de aproape 7 ani. Pentru mine, a fost undeva între laborator de experimente perfect și crash course intens pe organizare, design și promovare pentru sute și sute de concerte. Acolo am dat primele gherle, atât ca buget, cât și ca selecție muzicală. Acum, privind retrospectiv, îmi pare c-au avut un rol profund eliberator. Tot acolo am fost norocos să prind live trupe uimitoare venite din altă parte a lumii pe sume modice ținând show-uri neîntrerupte de 3-4 ore, cu sala în liniște perfectă, hipnotizată.
N-a fost niciodată despre a face un super venue sau o afacere de sute de mii de euro, nici vorbă, ci despre a pune pe scenă săptămânal muzica ce te agită la inimă, acolo, adânc, unde contează. Poate sună siropos, dar fuck it, asta m-a ținut acolo atâta timp. Și de aceea încă mai există Atelierul după 10 ani. Cred că oamenii (sau, cum îi alintam, fratelierii) au simțit asta. Nu degeaba au umplut barul joi după joi. Cred că n-a fost un concept anume al locului în spate, un anume Master Plan pe care să îl arăți cu degetul. Afară de ideea inițială de a construi totul din carton: scaune, mese, lămpi.
Observ întâmplându-se acest fenomen la Cluj în ultimii ani: apar constant cafenele care sunt copii ale altor cafenele din oraș care copiază locante din afară care sunt varianta comercializată, filtrată Pinterest, a unor locații mișto din trecut. Cu bune, cu rele, Atelier era the real thing. Pe măsură ce au trecut anii, cafeneaua și comunitatea din juru-i a crescut organic, dincolo de așteptările noastre. Veneau oameni de toate felurile: studenți, arhitecți, muzicieni, ingineri, polițiști, experți în psihologie, tâmplărie sau economie. Un dialog constant între aceștia — idei, culori și sunet. Confirmarea că eram pe drumul cel bun ne-a venit, cred, când am strâns peste 1000 de oameni la prima ediție Atelier Panorama, petrecerea ce aniversa 6 ani de Atelier Cafe sus, deasupra Clujului, pe dealul Feleacului, în livada Palocsay. Ediție după ediție, de la apus până la răsărit, am trecut de 1800, apoi de 2100 și tot așa.
Prin țară alături de caravana Street Food
Colaborarea cu Street Food Festival a venit de nicăieri. M-am trezit călare pe booking & management de scenă pentru un festival care a crescut incredibil de repede (4 ediții dacă țin bine minte în primul an și 12 în al doilea). Perioada respectivă mi-a testat limitele. La final eram în plin burnout. Am ajuns și în localități pe care nu le vezi în acele articole trendy cu topul orașelor după calitatea vieții. Și-am fost plăcut surprins în multe locuri. Stând aproape o săptămână în fiecare locație, am ajuns să cunosc și să apreciez detalii subtile care disting un oraș de altul. După toate, am rămas cu senzația că se vrea și se poate mai mult în țărișoara asta decât mici, bere și Dănuț SRL.
Pe de altă parte, pentru numeroase trupe cred că a fost o oportunitate de a interacționa cu un public care-i cunoaște prea puțin (spre deloc), uneori până și-n orașul natal. Și apoi să lucreze cu o echipă de festival (Why Not) și una tehnică (Arena Events), angrenată în evenimente mari și bine sudată în 2 ani de lucru împreună. Am încercat să implic cât mai mulți artiști locali care să se potrivească pe profilul unei ediții Street Food Festival, să creez niște legături faine în timp. Nu știu cât de mult mi-a ieșit, pentru asta cred că trebuie întrebați artiștii. Mă consider norocos că am colindat toată țara alături de trupe precum JazzyBIT și Soul Serenade, care-s niște dragi. Și am prins câteva momente absolut superbe, irepetabile în cele peste 200 de concerte bifate în cei 2 ani jumătate de colaborare (precum hora generală ad hoc de la Arad, la concertul sârbilor de la Naked). Și unele amuzante rău. N-o să uit niciodată un concert Dimitri’s Bats de la Baia Mare, când Osaciuc, vocalul, a anunțat între piese că urmează Bottom of the Ocean, la care, niște băieți confuzi și veseli, bine abțiguiți, au exclamat din mijlocul publicului: BATIE-MĂ DE UȘĂĂĂ!
De la Neversea și Untold la tocănița de la Smida Jazz
Untold (și fratele mai mic, Neversea) sunt uimitoare ca producție, s-au dezvoltat de la an la an exponențial. Având colegi de departament uimitori, fiecare zi de pre-producție și, mai apoi, de festival o simt ca pe o ucenicie, învăț constant lucruri noi. E frenetic ritmul, e impresionant, parcă sunt toate concertele de peste an condensate în 4 zile, iar complexitatea acestora e dublată, triplată. Și când credeai că le-ai văzut pe toate și că ești finally on top of things, vine la probele de sunet o trupă mare cu propria filosofie de lucru și 54 de pagini de cerințe tehnice speciale și te simți ca CJ în GTA San Andreas: ah shit, here we go again. Și-apoi te-apuci iar de treabă.
La polul opus, Smida Jazz Festival e proiect de corazón. Am crescut cu el de la prima ediție, e cireașa de pe final de sezon de festivaluri. Nu-i nimic la fel cu o dimineață răcoroasă de vară începută în mijloc de Apuseni, cu o tocăniță făcută din ciuperci culese din pădurea de la doi pași de scenă, la umbra podinei, printre probele de sunet.
Cirkular, label & incubator de artiști
Cirkular a apărut în poveste în toamna lui 2017 când, la inițiativa lui Andrei Bobiș (ex-Lights Out), am aplicat pentru fonduri în cadrul Start-Up Nation. Inițial era vorba de o colaborare simplă între doi buni prieteni (eu eram încă angajat la Atelier Cafe), iar apoi, din vorbă în vorbă, bere după bere (evident), am hotărât să ducem mai departe ideea unui simplu studio și să o apropiem de un vis mai vechi de-al nostru din perioada Lights Out — acela de a avea un label propriu. Lucrurile au început să se lege frumos după ce a intrat în echipă și Lazăr Ometiță, care vine din zona de coaching și project management — a venit cu numeroase inputuri utile care ne-au ajutat să ne așezăm mai repede pe o orbită sănătoasă.
În epoca VST-urilor gratis, a Spotify, CD Baby și Instagram e perfect legitim să te întrebi dacă o trupă mai are cu adevărat nevoie de un label care s-o reprezinte. Ne-am tot întrebat asta de la bun început. Cred că e nasol să fii label mare în 2020, că unele dintre acestea au devenit niște muzee ale unor modele de practici învechite, încă făcătoare de CD-uri. Dar și că e o perioadă minunată pentru labelurile indie, cele boutique ori cele de dormitor, având în vedere cât de mult s-a democratizat și dezvoltat mediul muzical.
La Cirkular lucrăm mai mult ca un colectiv decât un label, în pura tradiție a termenului, ca un (și-o să regret mai târziu că m-am exprimat așa) incubator pentru artiști. Avem în jur o rețea tânără, mereu în expansiune de specialiști entuziaști. Așa că, cel puțin pentru trupele noastre, Zimbru și Astro Générale, ne ocupăm împreună de tot: de la management & producție muzicală până la design, distribuție, promovare, booking de concerte și stabilire de colaborări cu festivaluri, showcase-uri muzicale, locații de concerte din România și din străinătate.
Cred că un artist are acum la îndemână pârghiile necesare pentru a se ocupa singur de toate aceste aspecte și că, pentru unii, acest mod de lucru funcționează. Dar există mereu riscul de a orbecăi prin oceanul de posibilități și direcții și de a pierde din focus ce e cel mai important: muzica. Or, un label poate lua din această greutate și, în teorie, să fie busola. Și apoi, cum e în cazul nostru, sper să fie acel loc ideal unde minți creative să interacționeze fără limite și să împingă artistul, astfel, spre potențialul artistic maxim.
Cu ochii și urechile spre Vest
Cred că, atât pentru trupele noastre, cât și pentru noi, din interiorul echipei de bază, Cirkular e mai mult un simbol. Căutarea eternă a echilibrului între pasiune arzătoare pentru muzică și un mod de lucru profesionist. Am fost încă de la început foarte atenți la ce se întâmplă la noi, în underground, dar mereu cu ambițiile orientate spre Vest. Ne-am dorit să creăm în timp contextul potrivit pentru a racorda mesajul muzical al unei trupe locale la circuitul european. Zimbru e prima noastră trupă, iar noi suntem primul lor label, și dansăm împreună de 2 ani. Între timp, Astro Générale s-a strecurat natural în poveste. Și, împreună, toți, navigăm prin globul acesta de zăpadă uriaș care e industria muzicală, scuturat bine, bine de tot în 2020.
Modele de afară
Suntem fani Warp și, în caz că nu era suficient de evident, superfani Deewee, labelul Soulwax. Ce am luat de acolo, cred eu, e o aplecare pentru a face lucrurile diferit și multă, multă grijă. Sau cel puțin ne străduim într-acolo. Suntem migăloși până la obsesie cu fiecare track adăugat în Pro Tools, fiecare alineat nou scris pe site, fiecare postare de pe contul nostru de Instagram. Eu unul mi-am dorit mereu ca, într-o bună zi, Cirkular să fi ajuns un label suficient de awesome încât, dacă liceanul Dan ar fi dat de el, să fi fost obsedat din cale-afară să ajungă odată naibii la Cluj să vadă cum se poate implica și el în toată nebunia. Lucrez la asta.
Disciplină, persistență, mai mult curaj
Încă nu avem suficiente legături în afară pe cât ne dorim, dar lucrăm asiduu la asta. Zimbru trebuia să cânte în 2020 atât la festivaluri faine din Vest (precum Sziget sau Europavox), cât și la showcase-uri de muzică (Waves Vienna, Liveurope Festival Prague, Budapest Showcase Hub). Cu o excepție (și aceea, online), aceste concerte nu s-au mai întâmplat. Îmi pare rău că, pe fondul pandemiei, statutul de INES#talent 2020 al trupei nu a putut fi fructificat la maximum. Asta nu înseamnă decât că trebuie să lucrăm și mai tare la anul.
Muzica s-a democratizat într-un ritm amețitor în ultimele 2 decade. Internetul a explodat, găsești instrumente și software-uri din ce în ce mai performante, ridicol de ieftine, o pleiadă de cursuri și de forumuri specializate și servere de Discord și de conexiuni posibile ș.a.m.d. Și e minunat. Oricine iubește muzica poate deveni muzician. Că va deveni un muzician bun, asta e altă chestiune. Competiția în domeniu e acerbă. Și uneori incorectă. Nu mai e de mult suficient să ai o piesă ori un album bun. Ce e bun, de fapt, în 2020? Trebuie disciplină, persistență, mai mult curaj. Și mna, ăsta nu e chiar visul rock’n’roll. Ce ține o trupă unită când nu se întâmplă nimic? Îmi pare că singurul lucru e chiar să vrei să faci asta. Trebuie să fie o chestie viscerală, să o simți adânc în tine. Astfel, n-o să-ți pese când nu-i pasă nimănui. Ci doar să vezi cât de departe poți ajunge.
Clujul e noul București... sau invers
Cred că o scenă muzicală e definită de diversitate. Regăsită în genuri muzicale abordate de artiști, în locații de cântat de diferite capacități și orientări muzicale, în locuri unde se ascultă și se cumpără muzică, în oameni scriind și citind avid reviste și site-uri dedicate, în oameni ascultând și susținând anumiți artiști, în școli moderne de muzică etc. Toate interacționând fluid, neașteptat, uneori în contra politicilor publice locale. Cred că, la pretențiile afișate ale Clujului, această “scenă” nu există cu adevărat. E încă timidă și disparată. Spre bucuria mea, inițiative apar tot mai multe, treptat, pe mai toate eșaloanele. Venind, de regulă, din eforturi (obsesii?) personale. În parte, Cirkular s-a născut tot ca răspuns la anumite lipsuri pe care le-am resimțit. Uite, un bun exemplu e crew-ul Vitamine, care a adus suflu creativ proaspăt la Cluj prin toate petrecerile inspirate și locațiile diferite pe care au încercat (și reușit) să le activeze.
Consider că o comparație între București și Cluj e inegală și, deci, inutilă. Nu poate decât adânci un anume clivaj general care există între. Ori cel puțin e căutat cu sete de presă. Îmi pare c-ar trebui să ne gândim mai mult la cum să le legăm mai bine, mai strâns, alături de multe alte orașe din țară. A le găsi un sens împreună, o circularitate (wink-wink) care să ne identifice mai bine în context european. Revenind pe pământ, aș zice că, tocmai în ciuda celor menționate anterior, e un moment oportun să vii la Cluj: e spațiu propice pentru joacă, pentru inovație. Dragă bucureștean ce citești acum aceste rânduri — dacă așteptai un semn să vii la Cluj, să-ți iei o cămașă cu motive florale și să îți faci o trupă, ăsta e!
Labelul, artiștii și pandemia
Văzând evoluția lucrurilor în lume anul acesta, cred că ne-am mișcat destul de repede în a muta parte din producția muzicală pentru trupe în online. Un bun exemplu e albumul lui Kirmaier, lucrat într-o mare măsură în perioada stării de urgență și lansat în miez de vară. Cred că Gabriel a avut un curaj nebun să ne lase în grijă cele 8 piese fără să ne fi văzut vreodată pe viu, fără să ne fi dat măcar cap în cap while headbanging la un concert fain din Control. Mai ales într-un an așa de imprevizibil ca ăsta. A făcut însă pereche bună cu Andrei din prima și au reușit să producă împreună un album minunat.
Pe lângă a face mai mult remote work (avem acum până și cont de SoundBetter, am început să ne orientăm și mai tare spre a ne diversifica serviciile de studio. La Cirkular se realizează acum de la voice overe până la compoziție de coloane sonore pentru reclame și podcasturi. Chiar acum se lucrează la un proiect mai amplu, un concept de reclamă ambițios inițiat de M13visuals și care implică o sumedenie de artiști și creativi mișto din Cluj și nu numai. Și abia ce-am început o faină colaborare cu prietenul nostru, Flaviu Petean, pentru a dezvolta AltCluj, podcastul său pe sociologie urbană, micro-comunități, ecologie și mișcări sociale.
Credem că avem prețuri corecte, raportate la piață. Știm că nu a fost cel mai strălucit an pentru artă, așa că am fost și suntem mai mult decât deschiși în a găsi oferte potrivite pentru fiecare buget. Firește, în măsura în care nu se face vreun rabat de la calitatea produsului muzical final ori de la grija cu care obișnuim să tratăm fiecare proiect nou.
Cirkular Fest 2025
Cu ocazia aniversării noastre, am ținut o sesiune Q&A pe contul nostru de Instagram, în care, printre beri și glumițe împărțite cu prietenii Cirkular, s-a strecurat și ideea unui festival doar al nostru în 2025. Anul cred că a fost ales la plesneală, arăta bine pe story. De săptămâna trecută încoace mă tot gândesc la asta, în momentele libere. Îmi imaginez ceva restrâns, boutique, ascuns, mult, mult natural, un line-up hiper-curatoriat. Muzical, ca să îl parafrazez pe Andrei, cred că ar fi în 3 viteze. Dacă s-ar fi întâmplat săptămâna asta, ar fi cântat Julien Baker, Squid și Cristopher Port. Săptămâna viitoare s-ar putea să răspund cu totul altfel la aceeași întrebare. De verificat playlistul nostru, Cirkular Weekly, zic, pentru obsesiile noastre muzicale la zi.
What next?
Nu intenționăm să lipim trupe noi în 2021, nu cred că e înțelept. În formula actuală nu ne permitem să ne angajăm la mai mult fără a face o concesie pe undeva. Mai ales având în vedere că, la cât de bruiată a fost industria muzicală în 2020, trăim cu toții în cicluri de predictibilitate de câteva luni. Avem însă un EP Astro Générale gata, abia așteptăm zile mai liniștite pentru a-l lansa. Ce e sigur, însă, e că la Cirkular vom continua să oferim ce știm noi mai bine — ceea ce numeam cu Andrei, mai în glumă, mai în serios, sunetul puternic și amărui.
