[Viața la țară] Dez Chincișan: E bine să vii cu speranțe modeste spre viața de sat, pentru că e izbitor de simplă, dar și trebuie ceva efort fizic să ai grijă de toate

Inițial, Dez Chincișan și soțul ei Vali, oameni crescuți la țară, s-au gândit ce frumos ar fi să aibă o casă de vacanță la sat. Au strâns bani, au cumpărat una bătrânească la Frasinu, în Giurgiu, și au stat acolo vara trecută împreună cu cei doi copii ai lor. Odată cu pandemia, s-au mutat din București, iar acum Dez practică un soi de mindfulness privind apusul și face terapie lucrând prin grădină.

Nu le lipsește nimic în noua viața, zilele curg mai liniștite decât la oraș, iar pe ulița satului stresul virusului nu este atât de mare ca pe străzile de la oraș.

”Nu prea separ zilele săptămânii de week-end, deși sâmbăta e cam zi de grătar. Ce mi se pare fain e că eu, care mă trezeam mereu pe la prânz, am și zile în care mă scol la 8. Mai ales dacă au chef de concert cocoșii lui nea Iancu, vecinul”

Cu mult umor, Dez Chincișan povestește despre cum trăiește viața la sat, cu ponturi utile pentru cei care se gândesc să își schimbe viața.

Zile din viața ta la sat

Hello, eu sunt Dez, muzician, copywriter și o familistă înrăită, ca să zic așa, dar e de fapt îmbunată. Îmi place mâncarea bună, berea multă și liniștea și-mi petrec zilele birdwatching și catpeting, asta când nu trebuie să fac teme cu fi-miu ăl mare, un adevărat deliciu, de altfel, și lui îi place școala cum mi-a plăcut și mie, foarte puțin spre deloc.

Cum era la oraș

Sunt un om care iubește Bucureștiul, ador Cișmigiul unde am și locuit o perioadă, iubesc oamenii atât de diverși pe care i-am cunoscut și am o droaie de prieteni. Mi-a plăcut o bună bucată de vreme să trăiesc wild, dar am început să nu mai înțeleg mare lucru din ieșirile prin urbe. Prea mult zgomot, prea mari prețurile pentru calitate îndoielnică, prea mulți taximetriști bădărani.

Găsirea casei

Am stat într-o vară la casa de vacanță a unui prieten, la Gostinu, undeva la Dunăre, în Giurgiu și a fost prima oară când ne-am zis, băi, trebuie să avem și noi așa ceva. De atunci a răsărit gândul că am vrea să ne luăm și noi o căsuță prin zonă și am tot început să căutăm. Banii încă nu erau, dar în timp am reușit să adunăm o sumă care deja semăna a fi suficientă pentru o casă la țară.
În 2019 la sfârșit, am și început căutările serioase și din prima am nimerit aici, la Frasinu, care e tot în Giurgiu și când am văzut casa am zis gata, asta e. Am negociat un pic cu tipa care ne-a vândut-o și am pus-o de acte.

Documentarea și detaliile logistice

Locul deja îl cam alesesem din sesiunea cu Gostinu, ne-a plăcut mult că e aproape de București, adică la o oră, zonă de sate autentică, liniștită și deși e teoretic la câmpie, satele de aici sunt pe niște coline. Am investigat un pic zona de la Frasinu, am văzut că la un sat distanță e supermarket, nu e nevoie să facem cumpărăturile la Giurgiu și satul e unul cu oameni pe treaba lor, gospodari și nu e nimeni deranjat nervos, să facă scandaluri sau să fure.

Casa este bătrânească, am renovat-o un picuț, am tras și apa în casă și am pus o centrală pe lemne, să putem avea tot ce e necesar.

Primele zile la sat

La început eram like nu știam cu ce naiba să ne apucăm, casa și terenul nemaifiind locuite de vreo doi ani, o mizerie de nedescris, așa că am luat-o xerox, venind week-endurile aici și făcând cât putem de mult. Noi am venit cu ideea că e casă de vacanță, vara trecută am stat aici cu spălat la lighean și rufe la mână, dar și eu și Vali suntem crescuți la țară și nu ne speriem ușor de disconfort, atunci când faptul că a locui pe pământ și în natură e atâta de minunat.

Decizia de a vă schimba domiciliul

Am decis să ne mutăm aici de tot în vara asta, după ce am văzut ce jale e cu pandemia și aici fiind o comunitate foarte protejată de virus, plus că toată comuna arată foarte bine, avem străzi beton și școală excelentă în Băneasa, satul de lângă, care e și reședință de comună. Lumea e mai drăguță, nefiind stresul din București și este muuuuuultă liniște.

Ne adaptăm treptat, e mult de muncă la țară cu curtea, grădina, tot, dar este terapeutic. Plus că fiecare zi e diferită, atât de multe se schimbă de la o zi la alta în aer, în copaci, în tot, la țară nu te plictisești.

O viața cu totul nouă

Viața noastră s-a schimbat doar în bine, cu joburile e mai nasol, dar asta pentru că pe felia noastră, de evenimente, suntem cei mai afectați de Covid. Cu prietenii mă văd dacă vor să vină la noi, dar nu pot spune că mă simt izolată, nu simt nevoia prea mult de oameni, mi-e suficient Facebookul.

Am început să fim mai grounded, mai atenți un pic cu mediul, cu tot. Poate aș putea spune că suntem mai calzi, mai puțin indiferenți, mai atenți. Io mă simt uneori cam ca o babă, vorba memei ăleia cu “într-o zi ești tânăr, dup-aia începi să spui opașa când te așezi”. Îmi place totuși senzația de șoșoni în picioare și trei ilice, e drăguț. Și seara când se face mai frig, trag două pisici pe mine și pun un lemn pe foc.

Cum curg zilele

Nu prea separ zilele săptămânii de week-end, deși sâmbăta e cam zi de grătar. Ce mi se pare fain e că eu, care mă trezeam mereu pe la prânz, am și zile în care mă scol la 8. Mai ales dacă au chef de concert cocoșii lui nea Iancu, vecinul.

Traiul într-o comunitate mică

Viața într-un sat e foarte firească, dar tre’ să faci un pic de plămân să poți striga la vecinu’ să-ți dea și ție o sapă că a ta s-a rupt. Regulile comunității sunt destul de clare, dar ce e foarte deranjant e că pe-aici la sat oamenii consideră femeile un soi de ființe inferioare, slabe și numa bune de fraierit, la asta am învățat să fiu foarte atentă, am avut ceva altercație cu un vecin, dar nu neapărat o ceartă, doar l-am pus în banca lui. Oricum, pe aici mai bine să te știe lumea de nebun, decât de prost. :)

Pe termen lung

Ar fi un vis să putem face o școală de week-end pentru copii, cu diverse activități, muzică, desen, să citim. Dar mai e până acolo.

Ce îți lipsește din București

Aș putea spune că nu-mi lipsește nimic, deși mi-e dor de o bere cu golanii la Argentin și de un pic de plimbat aiurea pe Magheru, dar nu atât de tare încât să vin prin București. Nu știu dacă gata, aici am să stau forever, dar momentan, 4 ani cât e băiatul cel mare, Domi, aici la școală, e clar că nu mai plecăm.

Provocările

Cheltuielile cu casa sunt destul de zdravene, nu e ca la bloc, că nu-s două camere și gata. Plus că și grădina ia mult timp și ceva bani, dar o ceapă verde, un ardei, o roșie, sunt de neprețuit. Anul ăsta grădina a fost mai în glumă, că avem multe de învățat, dar la anul va fi ceva mai serioasă.

Revelațiile

Reușesc să-mi adun gândurile, să stau mai mult să contemplez, e un soi de mindfulness să stai și pur și simplu să te uiți la frunze, la flori, la apus, am cel mai frumos apus în curte și mi-am făcut un ritual din a sta să-l privesc. E ca în copilărie, când fugeam în casă că începe Sandy Bell. Apusul de acum e Sandy Bell.

Povețe, pentru cine vrea să se mute la sat

Să nu se sperie de praf și noroi și să fie sigur că nu are nevoie de socializare prea multă. E bine să vii cu speranțe modeste spre viața de sat, pentru că e izbitor de simplă, dar și trebuie ceva efort fizic să ai grijă de toate.

Pandemia, de pe ulița satului

Suntem o comunitate ferită de coronavirus, tot județul Giurgiu stă bine, oamenii chiar respectă regulile și nu sunt deloc stresați cu virusul.

Te mai întorci la oraș

Poate. Însă nu în viitorul apropiat.