”Părinții transmit copiilor multe frici și frustrări pe care și le-au format la rândul lor când erau copii, fiind în relație cu timpurile de atunci”, considera Radu Savin, iar asta a fost una din motivatiile pentru care a inceput proiectul scurt-metrajului "N-a fost, este si va fi", aflat momentan in faza de finantare. Asta si faptul ca are o satisfactie - pe care nu si-o poate explica - cand asculta povesti din acea perioada. Plotul suna cam asa:
“Din biroul directorului unei fabrici din Timișoara se fură portretul lui Ceaușescu chiar la începutul Revoluției. Acesta, speriat de un eventual control al Securității, trimite doi muncitori să fure portretul din școala de vis-a-vis.”
Radu a absolvit UNATC-ul si in proiectele in care s-a implicat, a fost curios sa experimenteze cate putin din fiecare departament, asa ca a fost de la asistent lumini la gaffer. I-au placut anii de studentie, dar nu ar putea sa recomande un traseu clar in Romania, pentru cineva care ar vrea sa devina regizor. Desi, poate ca ceea ce face el, e cel mai bun sfat - un proiect independent. Cei care doresc sa il sustina, o pot face pe pagina de crowdfunding
Noi povestim in continuare cu el despre cum a gandit productia, cu ce echipa lucreaza si cum percepe el ceea ce s-a intamplat la Revolutie.
Scoala de film in Romania
La 2 ani după experiența UNATC, încă nu știu ce să le răspund copiilor care termină liceul și mă întrebă dacă e o idee bună să înceapă o carieră în film. Însă pentru mine să urmez Facultatea de Film, a fost alegerea ideală. După 3 ani de studiu, pot spune că atmosfera de acolo te pregătește foarte bine pentru viață. Îți dă speranțe mari la început, iar cu cât trece timpul, te dezamăgește din ce în ce mai mult.
Deși sună prăpăstios, toate experiențele acestea m-au ajutat enorm. E foarte ușor să visezi la camera de filmat, la decoruri, la cum stai tu în scaunul de regizor și toată lumea îți urmează direcțiile, însă prea puțin ți se zice la început prin câte trebuie să faci ca să reușești să faci chiar și un singur scurtmetraj.
Cu toate astea, ce îmi place cel mai mult la domeniul ăsta e că mereu ai o relație directă cu ceea ce produci: montezi, dai play și vezi rezultatul; regizezi, filmezi, vezi un playback și instant poți aprecia dacă a fost bine sau nu. Asta cred că e printre primele lucruri de care mi-am dat seama în școală și pe care îl apreciez mult și acum.
După părerea mea, deși Facultatea de Film e foarte departe de idealul în pregătirea cinematografică, este una dintre puținele șanse ca un regizor să învețe să facă film în România. Desigur, fiecare persoană care își dorește să facă film va avea propria abordare și chiar asta sfătuiesc pe toată lumea să facă în general, însă UNATC e o opțiune solidă.
Anii de studentie
Studenția în UNATC e mișto. Am locuit în cămin și în perioada aia niciodată nu m-am simțit singur sau plictisit. Mai mult decât atât, am învățat o grămadă de lucruri, inclusiv cum să-mi gestionez emoțiile în nemulțumirile/conflictele inevitabile pe care le-am avut cu oamenii cu care împărțeam cel puțin 12 ore pe zi cei câțiva metri pătrați în care viețuiam la comun. Din fericire, am avut în jurul meu numai oameni toleranți și buni și așa am încercat să fiu și eu. Sper că mi-a și ieșit
Proiectele in care te-ai implicat
Domeniul filmului e foarte complex și la început mi s-a părut obscur. Pe mine asta m-a incitat și m-a făcut curios să mă bag ”până la gât” în tot felul de proiecte. De la filme studențești făcute pe genunchi, până la producții cu echipe de 120 de oameni la Castel Film, reclame și videoclipuri.
”Boșii” domeniului spun că un regizor trebuie să cunoască fiecare detaliu care compune un film. De asta am simțit o satisfacție mare chiar și atunci când am coordonat figurație sau am cărat lumini. Cariera unui regizor nu începe direct de pe scaunul de regizor și fie că am fost asistent de cameră, gaffer, operator, monteur sau asistent de regie, fiecare experiență m-a ajutat să înțeleg care e procesul din spatele producerii unui film.
“N-a fost. Este si va fi”
Acum aproape un an, la o filmare în Timișoara l-am cunoscut pe Cristi Vicol. Deja trecuse prea mult timp de când mă hotărâsem că vreau să-mi fac debutul, iar când am auzit că el e scriitor, i-am cerut povești pe care să le filmez. Coincidența face ca amândoi să fim pasionați de subiecte din istoria recentă, de asta am rezonat foarte tare cu povestea scrisă de el, după care am scris un scenariu adaptat.
Cred că toate experiențele nasoale pe care le trăim în societatea noastră și de care nu reușim să scăpăm, se întâmplă din cauza faptului că istoria noastră recentă nu a fost suficient tratată în primul rând în artă. Știu că toată lumea spune că ”a, iar un film despre Revoluție”, însă simt nevoia să exprim ceea ce crede despre ce a fost înainte de '90, generația care s-a născut în democrație.
Titlul e o replică din film și conotația va fi dată de felul în care replica va fi rostită de actor. Ea exprimă ideea că generația noastră a preluat inconștient cam toate ideile și părerile toxice ale părinților și bunicilor noștri. Însă scurtmetrajul nu va avea o morală sau un mesaj puternic politic. Încerc să las asta în interpretarea spectatorului.
Scenariul
Fiind o zonă care mă interesează de mai mult timp, scenariul l-am scris relativ rapid, având deja în spate povestea lui Cristi Vicol. Research-ul m-a ajutat să îmi dau seama că anii 80’ în România reprezintă o perioadă care poate oferi premise foarte bune pentru viitoare filme mișto.
Fiecare om de peste 40 de ani are o poveste absurdă și amuzantă din comunism. Inspirația mea vine din faptul că îmi place foarte mult să ascult genul ăsta de povești și îmi oferă o satisfacție pe care, sincer, nu prea o înțeleg complet.
Cum percepi tu Revolutia
Mereu m-am întrebat ce aș fi făcut dacă aveam cel puțin 18 ani la Revoluție. Din toate poveștile pe care le-am auzit până acum, tind să cred că dacă aș fi fost acolo, cu siguranță aș fi ieșit în stradă, dar nu m-aș fi băgat în primele rânduri ale protestatarilor, fiind mult prea speriat de eventualele consecințe.
Din păcate, așa numita Revoluție nu s-a decis în stradă, ci în câteva birouri încuiate. După mine, asta e cicatricea încă nevindecată a poporului nostru și un subiect foarte bun de film.
Lumea crede povestea că Revoluția a fost doar a oamenilor din stradă și nu se recunoaște public că de fapt nu e în totalitate așa. Nu vorbesc de teorii ale conspirației, ci de faptul că în Decembrie 1989 oamenii simpli s-au unit, dar ce a urmat după, i-a scindat.
Mesajul filmului
Filmul nu are un mesaj predefinit, însă sper ca viitorii spectatori vor începe să înțeleagă mai profund relația prezentului cu istoria. Inconștient părinții transmit copiilor multe frici și frustrări pe care și le-au format la rândul lor când erau copii, fiind în relație cu timpurile de atunci. Noi dacă nu vom vorbi de “timpurile de atunci”, riscăm să nu ne înțelegem părinții și nici pe noi înșine.
Generatia nascuta in anii ‘90
Datoria fiecărei generații este să își depășească handicapul inevitabil pe care l-a moștenit. Cei care astăzi au între 25 și 30 de ani s-au născut într-o perioadă deloc propice dezvoltării individuale, însă apreciez că într-un timp relativ scurt, am reușit să ne aliniem la unele standarde europene de comportament individual.
Luând în considerare handicapul în primul rând economic cu care toți ne-am început viața, consider că generația mea a fost mereu axată pe găsirea soluțiilor. Ce i-aș putea reproșa e că aceste soluții au fost gândite doar pe termen scurt. Până acum, am întâlnit destul de puțini oameni de vârsta mea care au un plan cu consecințe pe o perioadă medie sau lungă.
Din cauza acestui proces continuu de a căuta soluții pentru dobândirea confortului, cred că generația mea s-a oprit să mai fie interesată de viața pe care au dus-o părinții sau bunicii lor, referindu-mă aici și la Revoluție.
Cum ti-ai convinge prietenii sa vada filmul
Cred că deja mi-am convins unii prieteni să vadă filmul doar povestindu-le premisa: “Din biroul directorului unei fabrici din Timișoara se fură portretul lui Ceaușescu chiar la începutul Revoluției. Acesta, speriat de un eventual control al Securității, trimite doi muncitori să fure portretul din școala de vis-a-vis.”
Descrierea filmului din pagina de crowdfunding este adresată în primul rând celor de vârsta mea: ”Noi vrem să spunem povestea Revoluției dintr-o perspectivă care nu a mai fost abordată, perspectiva generației născute în anii 90.”
Echipa ta
Am început să vorbesc despre Cristi Vicol, un tânăr scriitor din Timișoara, pasionat de istorie recentă. El m-a ajutat cu povestea filmului. De partea de producție se vor ocupa Elena Mitu și Mihai Stan. Ei sunt oamenii care mă ajută să strâng bugetul și mai departe să-l cheltuie pe lucrurile strict necesare în producție.
Alexandru Acsinte mă ajută să îmi organizez partea pragmatică din regia de film: programe, locații și în general coordonează fizic echipa de filmare, dându-mi mie voie să mă concentrez mai mult pe lucrul cu actorii și cu camera de filmat.
Rareș Dima este colegul meu de generație din UNATC care a terminat imagine. El mă ajută să pun pe ecran tot ce am scris în scenariu.
Cătălin Manea ne ajută să găsim identitatea vizuală a filmului și să redăm cât mai bine epoca în care se petrece filmul.
Nu a fost ușor să găsesc actorii. Pe lângă tipul de prestație pe care o căutam, mai era important și ca cei doi să arate cât mai apropiat de imaginea pe care o aveau muncitorii în 1989. Cei doi actori cu care vom lucra sunt Tavi Voina și Iulian Postelnicu.
Productia
Pentru că facem un scurtmetraj independent și nu putem depăși bugetul de 3.000 de euro, producția este gândită doar în jurul elementelor strict necesare filmului. Încercăm să plătim doar ce nu poate fi rezolvat prin prietenii sau barter.
Vom filma 4 zile în 2 locații interioare și un exterior, în București și împrejurimi. Ziua pe care o vom filma în exterior depinde foarte mult de vreme, având nevoie de o atmosferă cât mai mohorâtă, dar fără zăpadă sau ploaie.
E adevărat, este riscant să stai în grupuri mari în situația de acum. Însă vom preveni contactul cu o potențială persoană infectată, testându-ne înaintea filmării și păstrând distanța fizică minimă în timpul producției.
Asteptarile din acest proiect
Acest scurtmetraj este un prim proiect dintr-o viitoare serie pe care o vom realiza în această formulă de producție. Sunt sigur că odată cu încheierea pandemiei, publicul va fi mai dornic ca niciodată să vadă film pe ecran mare.
Noi nu am stat degeaba și pregătim scurtmetrajele pe care spectatorii le vor viziona după încheierea restricțiilor. Așteptările mele cu acest proiect sunt ca în timp să evoluăm spre producția unui lungmetraj pe subiectul ăsta.
