Sreamingul a democratizat accesul la filme. Iar ăsta e un lucru foarte bun, în principiu, crede Dragoş Vasile. Din nefericire, democrația este eminamente cantitativă, adaugă el. Continuăm azi discuţia despre cinema versus streaming cu Dragoș Vasile, connaisseur de elită, consumator cinic, producător la Apropo TV și cronicar digital. El vorbește despre presiunea creației de film sub imperiul relaxării consumatorului și efectele ei asupra produselor finale.
"Presiunea asta de a livra constant content nou, ca să-l ții pe cetățean sedat, în fața ecranului, să nu cumva să-i explodeze capul de la atâta Covid, se traduce inclusiv prin relaxarea tuturor normelor de control al calității."
Pe Dragoș îl cunosc de pe vremea offline-ului, când ne dădea lecții de muzică și filme în redacția Maxim, al cărei conducător (suprem) era. Nu spun decât că orice discuție despre cinema/industria cinematografică trebuie să aibă un Vasile. Veți vedea de ce!
Să știi că acuma - mă refer strict la momentul T1, când vorbim - nu văd niciun avantaj al cinema-ului. Pentru că el, practic, nu mai există. Unde să mă duc acum, în jumătatea asta de carantină, să văd un film la cinematograf? Deci, streamingul e minunat, în comparație cu sălile de cinema închise, inclusiv cu sălile din mall-uri, pe care le detest (din mizantropie, în principal), întrucât streamingul e singurul care funcționează momentan.























