Când vorbim despre efectele streaming-ului asupra cinemaului/industriei cinematografice, două discursuri apar ca dominante: cel al producătorului de conținut și cel al publicului/receptorului. Îi rămâne criticului de film misiunea de a arăta puterea cinemaului ca încarnare a istoriei. Există trei poziții care compun, împreună, evenimentul numit cinema. Crearea narațiunii a cineastului, experiența traită a publicului, și construirea perspectivei, plasarea în istorie a criticului. Azi vorbim despre Netflix cu criticul de film Victor Morozov, care analizează rolul și contribuția criticii în era streamingului.
“E un sentiment dezarmant să vezi cum adesea bate vântul prin subsolul articolelor scrise cu pasiune despre nu știu ce autor francez (dau un exemplu), în timp ce aici [la serialele și filmele de duzină Netflix], invariabil, dezbaterile curg inflamate. Fiindcă aceste producții – bune, rele, puțin contează – sunt văzute, pe când autorii francezi, cel puțin la noi, sunt ocoliți”, spune Victor Morozov
Critica de film și cadrele conceptuale clasice cu care acționează par să devină din ce în ce mai puțin relevante în era Netflix. Motivele sunt multiple: de la tipul și timpul de consum, la capitalul cultural care permite decriptarea, de la construcția discursului (uneori elitistă) și până la reticența cu care se acceptă ideea de mediere (sau a poziției de “expert”). Dar, în măsura în care istoria este o entitate vie, supraviețuirea și replasarea în discurs a criticii, depind, poate, de reconsiderarea perspectivei.























