![[Netflixizarea] Mihai Radu: Streamingul a venit și cu forme noi, a dat libertate cum nu a existat. Nici televiziunile nu puteau acorda atâta libertate nici ficțiunii, nici documentarului.](https://media.iqads.ro/2021/03/mihai-radu-cover-850.jpg?v=202103290506)
Filmul se uită la tine la fel de mult cât te uiți tu la el. Filmul îți calmează fricile și umple insomniile, pentru că îți cunoaște nevoile. In distopia neflixiană, trăim o dictatură a democratizării conținutului, dozat și stil-izat atât de bine pe cât o permit analytics-urile și atât cât dependența să nu fie (aproape) niciodată dureroasă. Bolim și înviem pe canalele de streaming, ni se face greață uneori, dar nu renunțăm la ele. “Netflix “te urmărește”, te targhetează, te apucă prin expunere la reclame, îți cercetează atenția și disponibilitatea de a da click pe ceva nu doar atunci când ești [acolo]”, spune scriitorul și jurnalistul Mihai Radu, nostalgic al cinema-ului și pătimaș al streaming-ului.
Cel mai probabil, trăim o epocă în care efectele puternice ale media (și nu vorbesc aici numai despre consumul de film) coabitează ar-monios cu teoria “Uses and gratifications” (Katz, Blumler, Gurevitch, una dintre teoriile clasice ale comunicării), în care publicul este unul activ, iar consumul în sine este orientat spre satisfacție și satisfac-erea nevoilor. Asta nu împiedică audiența să fie una captivă. Im-portant e, însă, că trăim cu convingerea că deciziile de consum luate sunt opțiuni asupra cărora nu s-a exercitat niciun control.
