Cultura este, fără îndoială, una dintre victimele colaterale ale anului trecut. Subfinanțată și înainte de începerea pandemiei, s-a văzut împinsă sub covor în 2020, și considerată unul dintre luxurile inutile. Nici tabloul imaginat de Dana Sarmeș, critic de artă și curator din Timișoara, nu este prea pozitiv. Ne vom confrunta cu aceleași probleme chiar și după ce această perioadă se va încheia, din cauza profundei neînțelegeri a rolului pe care arta și cultura îl joacă într-o societate.
“Clasa politică actuală pronunță cuvântul cultură doar în campanie electorală, fiindcă dă bine, apoi orice strategie ajunge la sertar. Hai să nu fim naivi, nici optimiști, peste 10 ani va fi la fel. Dacă nu mai rău!”, spune Dana Sarmeș.
Ce e de făcut? Ei bine, artiștii ar trebui să continue să facă ceea ce vor să facă, în speranța că impactul asupra oamenilor va depăși impactul pe care condițiile complicate îl are asupra lor.
Un timp parcă desprins din cărțile de istorie. Nu mi-am putut imagina că ar fi posibil, am fost printre cei optimiști care au sperat că după 1.05.2020 se va sfârși tot și revenim la normal. Înțelegi termenul de pandemie, cunoști un pic de istorie și parcă nu-ți vine să crezi că trăiești așa vremuri, mai ales că avem o tehnologie foarte avansată în medicină la nivel mondial și rămâi oarecum stupefiat cum nu i se dă de capăt unui virus. După august 2020 mi-a fost clar că o vreme nu vom mai trăi la fel, că nimic nu va mai fi la fel, pentru, cine știe, poate 2-3-4 ani, dacă nu mai mult. Pandemia mi-a răpit 9 prieteni, cunoștințe peste 25. Asta a fost partea înfricoșătoare și deprimantă. Am înțeles că trebuie să fiu disciplinată, am respectat cu strictețe toate normele impuse. Încet, încet te adaptezi, chiar dacă pentru noi, ochelariștii, purtatul măștii e o corvoadă.























