Ioana Mănescu, MTH Digital: 5 Sfaturi de Optimizare a campaniilor de Shopping Ads pentru un ROI pozitiv

Ioana Mănescu, MTH Digital: 5 Sfaturi de Optimizare a campaniilor de Shopping Ads pentru un ROI pozitiv

Încă de la lansarea lor în România în anul 2019, campaniile Google Shopping Ads au devenit o parte importantă a oricărei strategii eficiente de digital marketing. Unul din principalele obiective ale oricărui specialist în acest domeniu este acela de a optimiza constant campaniile sale de Performance Marketing pentru a obține mereu rezultate mai bune.

Măsurarea acestor rezultate se bazează pe un Return on Investment (ROI) profitabil și un Cost de Achiziție Client (COCA) potrivit pentru business-ul tău, în funcție de obiectivele tale. Am pregătit mai jos un ghid cu 5 sfaturi practice de optimizare a campaniilor tale de Shopping Ads pentru a atinge obiectivele pe care ți le-ai propus.

Campaniile Shopping Ads oferă magazinelor online șansa să își crească vizibilitatea în Google Ads și să își promoveze produsele prin intermediul unui format eficient care oferă utilizatorului mai multă informație, afișând atât imaginea cât și prețul acestuia.

Formatul sugestiv al campaniilor Google Shopping Ads ajută utilizatorul să învețe mai multe despre produs chiar înainte de a da click și a intra pe site. Cu alte cuvinte, Google Shopping Ads oferă posibilitatea de window shopping înainte de înregistra un click (și implicit un cost) pe anunțul nostru.

Există 2 tipuri de campanii Shopping Ads: Smart Shopping și Standard Shopping. Dacă alegem o campanie Smart Shopping, îl lăsăm pe Google să aleagă ce produse au prioritate de afișare pe o anumită căutare, îl lăsăm să seteze automat cât vom licita pe 1 click, iar el va optimiza, prin intermediul Machine Learning, costul zilnic al campaniei și va maximiza valoarea conversiilor. În cazul unei campanii Standard Shopping, noi facem toate aceste setări și prioritizări.

 

1. Verifică și optimizează feed-ul de produse în Google Merchant Center

Campaniile Google Shopping Ads sunt anunțuri sponsorizate care se afișează deasupra sau în laterala rezultatelor tradiționale din Google Search și se diferențiază de acestea prin formatul lor și informațiile pe care le oferă: poza produsului, preț, reducere, numele site-ului.

Listarea acestor produse în pagina de rezultate Google Shopping Ads se realizează prin urcarea unui feed de produse în contul nostru Google Merchant Center. Google Merchant Center este platforma unde încărcăm produsele, iar Google Ads este locul unde facem campaniile și toate setările de optimizare. Este recomandat să facem aceste 2 conturi pe aceeași adresa Google.

 

La ce trebuie să fim atenți în realizarea feed-ului de produse?

Numele produsului
Este recomandat ca numele produselor noastre să urmeze următoarea structură în feed: tipul produsului + brand + atribut. Un exemplu aici este: Boxă portabilă Sony SRS-XB12 Negru. Astfel, lui Google îi va fi mult mai ușor să înțeleagă produsul și să îl potrivească cu o căutare relevantă în Google Search.

Imaginea produsului
Google nu permite urcarea în feed a imaginilor de produse care conțin watermark sau text (imaginea de produs nu trebuie să conțină reducerea sau un label de Sale). De asemenea, recomandarea Google este ca fundalul produsului să fie alb, iar dimensiunea imaginii să fie 800x800 pixeli.

Actualizarea constantă a feed-ului
Este important să se actualizeze cât mai des feed-ul de produse, pentru a nu avea discrepanțe între atributele din feed și statusul produselor de pe site. De exemplu, Google va dezaproba feed-ul de produse dacă pe site avem un alt preț decât cel menționat în feed sau dacă disponibilitatea produsului este diferită decât cea din site.
Nu uita de prețurile produselor reduse! Dacă ai produse la reducere, prețurile de promoție trebuie declarate și în feed-ul din Google Merchant Center.

 

2. Alege corect metoda de licitare

În funcție de istoricul contului tău, există mai multe modalități de setare a campaniilor Shopping Ads și diferite metode de licitare.

Folosește strategii de licitare precum Manual CPC sau Maximize Conversions dacă ai un cont nou și fără istoric de date. Ulterior, vei putea trece pe o strategie Target ROAS, iar în momentul în care contul tău a strâns destul de mult istoric, vei putea trece pe Maximize Conversion Value.

Dacă ai mai făcut campanii de Shopping Ads și ai un istoric de date de pe campania Standard Shopping Ads, este timpul să treci pe Smart Shopping pentru a ajuta algoritmul să se optimizeze și mai rapid. Aici vei merge pe strategia Maximize Conversion Value care folosește Machine Learning pentru a optimiza costul campaniei și a afișa produsele potrivite către utilizatorii care sunt predispuși să dea click și să facă o tranzacție în magazinul tău online.

 

3. Segmentează campaniile de Smart Shopping Ads

Ar trebui să am mai multe campanii de Smart Shopping Ads? Da, este chiar o tehnică performantă, dacă ai o plajă mare de produse pentru care ai obiective diferite, iar categoriile prezintă o marjă sau un adaos comercial diferit.

Poți segmenta categoriile de produse în funcție de marjă și poți avea mai multe campanii Smart Shopping pe aceste segmente. Beneficiul: vei putea seta un Target ROAS (Return on Ad Spend) diferit pentru fiecare nivel de marjă pentru a maximiza profitabilitatea respectivului segment de produse. Fiecare segment de produse va avea parte de setări specifice, iar Google va folosi Machine Learning pentru a optimiza campania în funcție de respectivul Target ROAS.

Un alt motiv pentru care este bine să ai mai multe campanii Smart Shopping este promovarea mai puternică a produselor Top Selling, de exemplu, sau a unei categorii de produse pe care îți dorești să ai control mai mult în ceea ce privește costul și obiectivul de ROAS (Return on Ad Spend).

 

4. Exclude produsele care nu generează profit

Dacă observi produse care nu generează profit sau nu oferă un avantaj pentru promovare, poțo alege să nu le incluzi în campania de Shopping Ads pentru a avea mai mult focus pe produsele tale vedetă.

Exclude din campanie produsele respective și vei putea concentra bugetul pe ceea ce performează. De exemplu, dacă magazinul tău online prezintă produse destinate sezonului rece, cu siguranță nu îți vor genera foarte mult profit pe timpul verii și ar fi o idee bună să le marchezi ca ‘excluse’ în campania Shopping Ads.

 

5. Nu uita de cuvintele negative pentru campaniile Standard Shopping Ads

Google folosește numele produsului și descrierea pentru a afișa produsele din campania ta Standard Shopping pe căutări din Google Search pe care le consideră relevante pentru respectivul produs.

Pentru o campanie Standard Shopping Ads care vizează toate produsele din magazinul online, vei avea surpriza să găsești și o multitudine de căutări care nu vor fi potrivite pentru portofoliul de produse. Este important să evităm afișarea campaniei noastre pe căutări care nu sunt relevante pentru a reduce costul acelor vizite necalitative.

Cum mă asigur că nu mă mai afișez pe căutări care nu sunt relevante? Adăugăm cuvinte cheie negative. Printre acestea se numără și denumirile brandurilor competitoare, care vor apărea și ele în lista de Search Terms.

Urmează aceste 5 modalități de optimizare a campaniilor Google Shopping Ads pentru a obține o vizibilitate mai bună în Google și o creștere în numărul de tranzacții din magazinul tău online. Campaniile Shopping Ads dezvăluie clientului de la bun început prețul și imaginea produsului, iar în felul acesta înregistrează o rată de conversie mult mai bună decât în cazul anunțurilor de Search.

 _______________________
Ioana Mănescu, Digital Marketing Manager MTH Digital

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


MTH Digital

At MTH Digital we love making things happen. But we also love 3 things: digital, logic and the big picture. We don’t believe digital strategy is about a “one size fits all” solution and we will... vezi detalii »

Companii

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related