Scurtmetrajele sunt privite ca un antrenament pentru lungmetraje și e nedrept, crede regizorul și scenaristul Andrei Epure. Pentru că anumite povești funcționează mai bine în format scurt. Un exemplu este și „Interfon 15”, al doilea scurtmetraj realizat de el, care a fost selectat anul acesta în competiţia secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de Film de la Cannes.
Cred că e frumos să asiști la primele căutări ale cuiva. Scurtmetrajele au o libertate și o naivitate care mie mi se par necesare, spune Andrei Epure
Andrei s-a născut în 1989, a absolvit Universitatea Nationala de Teatru și Film din București, a scris scenarii pentru „Luna de miere”, „Apartament interbelic, zona superba, ultracentrala” si „Omul caine” (care se află în post-producție) și a debutat în regie cu scurtmetrajul „Poate intunericul ma va acoperi”.
Scurtmetrajele lui pot fi văzute și la festivalul Anonimul, care are loc între 9 -15 august 2021, la Sfântu Gheorghe. ”Poate întunericul mă va acoperi” va fi proiectat în cadrul competiției de scurtmetraje românești, iar Interfon 15 în afara competiției. Până atunci, vorbim cu Andrei despre peisajul scurtmetrajelor în România, cum a filmat pe pandemie și care e atitudinea publicului față de filmele scurte.
Începutul în regie
Nu cred că există un punct fix când am început să mă gândesc serios la regie sau la film în general. Lucrurile s-au acumulat cu timpul. Poate pentru că făceam poze la animalele din curte când eram copil sau poate că îmi plăcea să-mi înregistrez bunicii cu reportofonul. E ușor să găsești conexiuni privind înapoi, dar probabil că în liceu a apărut primul gând legat de film.
Etape de formare
Pentru mine, UNATC-ul a fost un loc de întâlnire pentru oameni care iubesc film. Acolo mi-am cunoscut colegii cu care lucrez și acum. Mai departe, au contat cursurile de filmologie cu Andrei Gorzo și Andrei Rus, unde am descoperit alte feluri de a vedea un film. Acum câțiva ani, am participat la un workshop de scenaristică, Secvențe, cu Răzvan Rădulescu și Alex Baciu. Din câte îmi amintesc, Răzvan Rădulescu m-a încurajat să și regizez lungmetrajul pe care îl scrisesem. Spunea că povestea respectivă avea un tempo interior greu de transmis cuiva din afară, adică unui regizor. Și am început să mă gândesc serios la asta.
Interfon 15
M-am gândit la povestea asta acum câțiva ani când mi-a spus-o Ana, care este producătoarea filmului și prietenă. Era o amintire din copilăria ei. Mi-am notat-o pe un caiețel și am revenit la ea destul de recent. Am bricolat cu alte momente culese de la părinți, din tramvai și din lucruri pe care le citeam în perioada aia. Practic, am actualizat povestea la zone din film care mă interesează acum.
Cea mai grea parte
Probabil că cea mai mare temere a fost pandemia. Am filmat în februarie, am testat fiecare persoană din echipă. Un test pozitiv ar fi fost foarte rău. Mai ales la un scurtmetraj când ai la dispoziție doar câteva zile. Pe lângă asta, am avut în film un mix de actori profesioniști și oameni care n-au mai jucat niciodată. Într-un final, lucrurile au mers nesperat de bine.
Cadru din ”Interfon 15”, regia Andrei Epure
Primul scurtmetraj pe care l-ai văzut
Nu-mi amintesc primul scurtmetraj, dar îmi amintesc prima dată când am văzut Gasman, scurtmetrajul lui Lynne Ramsay. Pentru mine a fost un scurtmetraj de referință mult timp.
Ce au special și unic scurtmetrajele
Cred că e frumos să asiști la primele căutări ale cuiva. Scurtmetrajele au o libertate și o naivitate care mie mi se par necesare.
Cadru din ”Poate intunericul”, regia Andrei Epure
Atitudinea românilor față de filmele scurte
Cred că scurtmetrajele sunt privite doar în raport cu lungmetrajele și asta mi se pare greșit. Sunt anumite povești care funcționează mai bine într-un format mai scurt. Nu ar trebui privite doar ca simple antrenamente pentru lungmetraj. Sigur că există și latura asta, dar mai există și altele.
Peisajul scurtmetrajelor din România
Scurtmetrajele sunt destul de inaccesibile. Se văd greu. Nu mai există Next, de exemplu, care aducea scurtmetraje publicului din București. Scurtmetrajele au o viață scurtă în sălile de cinema. Asta dacă au noroc. Altfel, se văd poate pe o platformă de streaming în condiții nu neapărat bune.
La Anonimul
Mă bucur să arăt filmele unui public. Mă bucur poate mai mult pentru Poate întunericul mă va acoperi, un scurtmetraj care nu prea a văzut spectatori.
