Acum vreo 25 de ani, Andrei Gorzo era în clasa a XI-a. Și publica primele cronici în Noul Cinema. Era serios și determinat: știa deja că asta vrea să facă, să fie critic de film. La începutul liceului avea deja caiete întregi cu sute de pagini de mâzgăleli despre tot ce vedea pe-atunci, de la Van Damme până la Fellini. Fast forward în 2020, când putem citi cea mai recentă carte a lui, Viața, moartea și iar viața criticii de film: O carte care a supărat, deja, o groază de lume. Așa cum au făcut și cronicile lui până acum.
Am vrut neapărat să spun câteva lucruri despre care de obicei se tace: de pildă, lucruri privitoare la cât de independentă sau de puțin independentă e de fapt, spune Andrei Gorzo.
În rândurile de mai jos, Andrei povestește despre volumul publicat recent, ce înseamnă azi critica de film în România și cum s-a schimbat statutul ei, dar și despre primele filme pe care le-a văzut, difuzate de TVR, colecția de reviste Cinema pe care a citit-o în copilărie și primele lui încercări de cronică de film.
