Doi oameni cu concepții complet diferite despre viață pot conviețui și pot construi o prietenie, dincolo de orice prejudecăți. Despre asta e vorba în ”După 40 de zile”, spune regizorul Andrei Gruzsniczki, aflat la al treilea său lungmetraj, după „Cealaltă Irina” și „Q.E.D.”. Ideea filmului a apărut la intersecția a două preocupări ale regizorului: pe de o parte, interesul lui pentru cei de vârsta a treia, oameni care nu au parte de mare atenție în viața socială a României și o serie de povești pe această temă, adunate în timp. Pe de altă parte, fascinația pentru obiceiul rural al ”parastasului viu”.
”Vrei să spui foarte multe, pornești la drum cu gândul ăsta, dar filmul este imagine și se construiește în jurul unui personaj și a unei istorii, și în cele din urmă vei fi constrâns să spui exact cât îți permit lucrurile astea”, explică Andrei Gruzsniczki
După 40 de zile” poate fi văzut în cinematografe în mai multe orașe din țară, iar pe 8 septembrie va avea o proiecție specială la Grădina cu Filme Cinema & More din București.
În rândurile de mai jos, aflăm mai multe despre procesul de creație al lui Andrei Gruzsniczki și vorbim cu el despre cum au decurs filmările, care au fost cele mai grele scene, care au fost temerile când a început acest film și cum a construit personajele.
Primul lucru pe care îl faci când te gândești la un film nou
Încerc să construiesc personajul. Să-l vizualizez și să-mi imaginez spațiul în care va trai și-și va plimba pașii. Personajul este esențial, pentru că el va deveni erou pe parcursul narațiunii, și va duce povestea și spectatorul până la final.
Temerile & emoțiile de început
Teamă? Că nu voi obține ceea ce îmi imaginez, decât în proporție mai mică. Spunea cândva Woody Allen că pornește la drum, când face film, cu gândul de a construi un munte de zăpadă dar până la final e fericit dacă obține un bulgare perfect rotund. Cred că despre asta e vorba, vrei să spui foarte multe, pornești la drum cu gândul ăsta, dar filmul este imagine și se construiește în jurul unui personaj și a unei istorii, și în cele din urmă vei fi constrâns să spui exact cât îți permit lucrurile astea.
Procesul de creație
Poate că acum sunt mai mult preocupat de temă și de ceea ce este în spatele poveștii, în planul doi, decât de povestea în sine și de firul narativ, care au fost esențiale pentru mine în primele două lung metraje.
După 40 de zile
Scenariul acestui film s-a adunat din mai multe povești pe care le-am dezvoltat în timp. Povești pe care le-am pus cap la cap în cursul unui workshop din 2015. Era vorba pe de o parte de interesul meu pentru cei de vârsta a treia, oameni care nu au parte de mare atenție în viața socială a României. M-a interesat astfel un personaj care să încerce să-și depășească condiția vârstei (în cazul de față, Emil), trecând peste orice greutăți, și să încerce să aibă în permanență o atitudine pozitivă. Pe de altă parte eram captivat de acest obicei rural, care este "parastasul în viu", obicei respectat și azi în sudul țării. Cele două direcții, condimentate cu câteva gânduri mai vechi, s-au cristalizat în scenariu.
De la filmări
Cea mai dificilă filmare a fost probabil în ultima noapte, când am filmat într-un cimitir, în frig, confruntarea finală dintre protagoniști. Aveam toate ingredientele unui posibil dezastru - vârsta actorilor, acțiunile care implicau multă dinamică, frigul și o cantintate considerabilă de... apă. Căci, ca să fie totul ”interesant”, când am ajuns la locul de filmare, ne-am trezit că groapa în care urma să se întâmple secvența, și care fusese excavată din timp, era pe jumătate înghițită de ape. Așa că a trebuit să improvizăm. Mulțumesc celor doi actori, și pe această cale, pentru determinarea, curajul și forța de care au dat dovadă pentru a trece cu bine peste această noapte!
Indicații pentru actori
Indicațiile sunt date de obicei în perioada de pregătirea a filmului, așa că în timpul filmării actorii știu deja ce au de făcut, își cunosc personajul, și se pot astfel adapta oricăror modificări de moment. Nu există indicații importante și mai puțin importante, din punctul meu de vedere. În general încerc să construiesc personajul împreună cu actorul, mizând pe un sistem cumva stanislavskian, valorificând trecutul, amintirile, retrăirile, prin care actorul să se calchieze pe cerințele rolului. Odată reglate aceste lucruri nu mai sunt, în general, surprize. Ideea este ca actorul să găsească în el însuși resursele adevărului personajului.
Ce trebuie să știe oamenii despre filmul acesta
Trebuie să știe că doi oameni cu concepții complet diferite despre viață pot conviețui și pot construi o prietenie, dincolo de orice prejudecăți. Și, dacă nu erau convinși de lucrul acesta, filmul să îi facă să creadă ca e posibil!
Ce simți când termini un film
O mare oboseală, urmată repede de dorința de a începe un alt proiect și apoi acceptarea faptului că lipsește energia pentru un nou demers! Așa că urmează o pauză de câteva luni.
La ce lucrezi acum
Dezvolt o comedie neagră plecând de la dihotomia dintre un viitor incert și un trecut din ce în ce mai vast și mai bine definit. Există teorii conform cărora ziua se micșorează la 16 ore, pe de altă parte suntem înconjurați de războaie, trăim printre cataclisme (furtuni, inundații, încălzire globală, stratul de ozon, pandemii, etc.). Și nici noi nu ne simțim prea bine. Deci viitorul sună ambiguu. În același timp universul cunoașterii trecutului se mărește, știm cum aratau flora, fauna și strămoșii noștri cu milioane de ani în urmă și ne gândim chiar să-i aducem la viață prin tehnici de clonare sau de multiplicare a ADN-ului. Și stăm așa pe muchia asta de cuțit, care este avansul tehnologic, care pe de o parte ne obturează viitorul iar pe de altă parte ne deschide trecutul, și parcă nu știm ce să facem. Să reinventăm trecutul, să mergem spre stele, sau să stăm pe loc și să cârpim puțin ceea ce am stricat?
