[În pași de dans spre BIDFF7] Corina Andrian (Red-Cor): Mereu am fost de părere că publicul trebuie să fie co-creator în experiența vizionării

Corina Andrian, also known as Red-Cor, a absolvit cu distincție Masterul de Regie Film la Goldsmiths University în Londra, acolo unde este stabilită. S-a format de mică în artele mișcării și îi place să exploreze și să descopere noi moduri de a se exprima prin intermediul propriului corp. Din dorința de a experimenta cât mai mult s-a născut și filmul pretty UGLY, înscris în competiția cu filme românești din cadrul BIDFF7. Atunci când Kristen Gair, fashion designer și prietenă apropiată, i-a propus să creeze un film pornind de la colecția ei de haine care încurajează aprecierea imperfecțiunilor, Corina a răspuns cu un “da” entuziast. A urmat o perioadă de research și studiu, iar lucrul efectiv la film a însemnat să adune o echipă formată din oameni în care are încredere. Așa a putut să facă unul dintre cele mai grele lucruri pe set: să lucreze simplu.

“Am primit oportunitatea cu bucurie deoarece de vreun an îmi doream foarte mult și mă preocupa lucrul cu textile datorită calităților tactile care pot fi evidențiate în film și mai ales prin mișcare. Îmi plăcea foarte mult ideea de a da ocazia hainelor să poarte oamenii și nu invers (cum vezi de obicei în filmele de fashion sau fashion-dance) și așa s-a născut primul cadru din film în care o colecție de haine avant-garde se naște din niște cutii de carton contrastant de banale. Kirsten a creat modelele unice de pe costume din poze microscopice ale imperfecțiunilor pielii sale (ex. vergeturi, pistrui, cicatrice, semne din naștere etc.), iar unele poze le-a modificat prin pattern-uri repetitive în ideea tehnologiei cu care ne alterăm constant înfățișarea.”

Bucharest International Dance Film Festival este unica manifestare din România dedicată filmelor de dans. Festivalul propune publicului filme inedite și curajoase care folosesc mișcarea și corpul ca subiecte principale. Ediția a șaptea a a festivalului are loc între 1-5 septembrie la București și propune scurtmetraje de dans internaționale și românești, lungmetraje documentare despre dans, muzică și artă performativă, o expoziție VR, masterclass-uri cu artiști internaționali, un laborator de film de dans dedicat tinerilor creatori, precum și alte evenimente conexe dedicate comunității. Biletele sunt disponibile online.

Am vorbit cu o parte din artiștii care și-au înscris scurtmetrajele în competiție și câțiva dintre membrii juriului ca să avem un sneak peek din ceea ce înseamnă experiența festivalului. În acest interviu învățăm de la Corina cât de important e să fii conectat cu tine, cât de important e să explorezi în profunzime pasiunile și ce a însemnat lucrul la filmul “pretty UGLY”.

Background-ul artistic

Ma numesc Corina Andrian (cunoscuta si sub numele de artist Red-Cor) si sunt regizor de film si teatru, artist vizual si de miscare. M-am nascut in Bucuresti si in prezent sunt stabilita in Londra unde am absolvit cu distinctie Masterul de Regie Film la Goldsmiths University. M-am format de mica in artele miscarii incepand cu gimnastica ritmica, balet clasic, dans contemporan, iar in prezent explorez diverse forme de miscare de la stilul gaga, laban, butoh, tanztheater, contorsionism, fiind si instructoare calificata de hatha yoga.

De-a lungul anilor mi-am indreptat atentia catre tot ce trezea in mine entuziasm de la cursuri de teatru, pian, pictura, escalada si alpinism, capoeira, arta textila, poezie etc. Am descoperit ulterior ca in orice fac nu am putut separa artele vizuale de miscare, asa ca mi-am gasit chemarea in film, fiind pentru mine un mediu foarte dinamic in care pot aduna artele intr-un tot multisensorial, astfel miscand privitorul intr-un mod foarte puternic. Pentru mine, "a privi" nu implica doar vazul, ci intreaga inteligenta corporala.

Limbajul meu principal de exprimare este suprarealismul, format din realitatea cea mai banala reorganizata intr-un mod nefamiliar. Scurtmetrajele mele sunt proiectate si premiate pe plan international (din Canada pana in Australia, Romania, Germania etc.) si exploreaza prin imagini sinestezice concepte si felii din viata in punctele lor cele mai intense si concentrate.

In prezent, scriu in paralel 2 lungmetraje pe care sper sa le pot realiza cat mai curand. Imi doresc prin arta mea sa pot trezi in oameni experiente la care nu au acces in mod obisnuit si pe aceasta cale sa le dezvalui oportunitatile creative si entuziasmul pentru orice ne inconjoara.

Arta in vreme de pandemie

In pandemie am creat cantitativ si calitativ cum nu am mai creat in viata mea. M-am trezit intr-un amalgam de situatii complicate si dureroase, iar toata energia acestor greutati am reinvestit-o in arta. Am pornit dar si finalizat proiecte care erau pe hold de ani buni, m-am confruntat cu mine insami in cel mai intim mod, iar in multe aspecte am reusit sa gasesc compasiunea si intelegerea fata de mine de care am avut dintotdeauna nevoie. Cel mai greu a fost sa gasesc un echilibru, deoarece rar imi dau voie sa iau pauze mai ales cand lucrez de acasa, iar ca sa ma departez de distructiv preferam sa cant la caval, sa cos masti traditionale romanesti sau sculpturi textile (in stilul Sarah Lucas, Louise Bourgeois) sau sa imi gasesc refugiul in miscare: asa am inceput sa predau yoga din pura dorinta de a impartasi si cu altii beneficiile de a te conecta cu propriul sine si de a-ti accepta conditia.

Nevoia de varietate in film

Imi este greu sa zic obiectiv, mai ales ca sunt foarte selectiva in filmele pe care le urmaresc din lipsa de timp, adeseori fiind la munca 7 zile pe saptamana. Urmaresc o varietate de filme din anii 60-70, filme recomandate sau scurtmetraje din festivaluri sau cateva din filmele din cinema care sunt cele mai discutate si care imi sunt total opuse preferintelor ca sa vad ce trezesc in mine (sau nu).

Pot spune ca unul din obiectivele mele din aceasta viata a fost dintotdeauna sa trezesc publicul si sa aduc o varietate mai mare de filme in cinematografe. Observ des ca opiniile oamenilor sunt bazate pe rating-uri de pe IMDb sau pur pe calitatea si bugetul productiei. Nimic despre experienta lor subiectiva, poveste, substanta, trezit sentimente, ganduri despre viata.

Mereu am fost de parere ca publicul trebuie sa fie co-creator in experienta vizionarii. Mi se pare trist ca in scolile de arta inca se preda ideea ca “publicul este idiot, nu stie el, da-i mura-n gura”. La multe filme, experienta cinematica se termina odata ce s-a terminat filmul, oamenii nu mai considera extraordinare decat efectele speciale, devin amortiti, nu mai apreciaza lucrurile simple, traiesc pasiv. Imi plac filmele care te activeaza multisenzorial si te implica in poveste mult dupa terminarea filmului. Nu sunt impotriva celorlalte categorii, cu totii avem nevoie sa ne relaxam, nu cred ca exista un gen “corect” de film. Mi se pare insa ca este nevoie de varietate. Oriunde auzi “Dar asta se cere”, este clar o problema. Eu cred ca de fapt in mare parte “Doar asta se ofera” caci filme deosebite sunt nenumarate daca le cauti, trebuie doar facute mai accesibile.

Artist in Romania

Nu m-as putea pronunta deoarece sunt stabilita in Marea Britanie de 7 ani, dar stiu de la prietenii mei artisti din Romania ca este foarte multa dorinta si foame de exprimare, de creatie, de schimbare, dar in acelasi timp este foarte multa lupta cu oportunitatile si sprijinul de la institutii.

BIDFF 7

BIDFF imi este un festival foarte drag si ma simt foarte onorata de fiecare data cand am oportunitatea sa particip. Mi-a placut dintotdeauna ca proiecteaza filme foarte curajoase, uneori deloc comfortabile, care te fac intr-adevar sa te intrebi ce ai facut in viata sa se alinieze atatea elemente ca tu sa ajungi exact in acel timp si spatiu sa ai norocul sa asisti la un asemenea display de vitalitate. Asta mi se pare unic si special in nisa filmelor de dans pe care se focuseaza BIDFF: vitalitatea si accentul pe spontaneitate, joaca si sentimentul foarte prezent de tangibil pe care il da miscarea. In spectrul filmelor de dans, imi place foarte mult sa vad filme care interpreteaza „dansul” nu doar sub conceptul de coregrafie ci si cel al miscarii. Mie personal asta imi place sa caut in viata de zi cu zi, aspecte dinamice pe care de obicei le trecem cu vederea. Dansul vietii.

pretty UGLY: aprecierea imperfectiunilor

Totul a pornit de la o prietena veche din Scotia numita Kirsten Gair care este fashion designer. Mi-a spus ca lucreaza la o colectie noua numita “Perceptions of Imperfection” (care este despre aprecierea frumusetii imperfectiunilor naturale si acceptarea lor) si m-a intrebat daca vreau sa fac un film care sa includa costumele din colectie. Am primit oportunitatea cu bucurie deoarece de vreun an imi doream foarte mult si ma preocupa lucrul cu textile datorita calitatilor tactile care pot fi evidentiate in film si mai ales prin miscare. Imi placea foarte mult ideea de a da ocazia hainelor sa poarte oamenii si nu invers (cum vezi de obicei in filmele de fashion sau fashion-dance) si asa s-a nascut primul cadru din film in care o colectie de haine avant-garde se naste din niste cutii de carton contrastant de banale. Kirsten a creat modelele unice de pe costume din poze microscopice ale imperfectiunilor pielii sale (ex. vergeturi, pistrui, cicatrice, semne din nastere etc.), iar unele poze le-a modificat prin pattern-uri repetitive in ideea tehnologiei cu care ne alteram constant infatisarea.   

Despre proces: cel mai greu este sa lucrezi simplu

Am lucrat constant 2 luni, ea la costume, eu la research-ul pentru concept si multe test shoots dar si la creat coregrafia.

Am incercat foarte mult sa imi urmaresc intuitia si am descoperit multe “objets trouves” in proces. Objets trouves sunt acele intruniri cu imagini pe care creierul nu le poate asimila imediat, este un mod de lucru suprarealist prin care alaturezi mai multe elemente incongruente si astfel creezi un element nou ca intr-un colaj. Dora Maar m-a inspirat foarte mult in acest sens.

Am vrut prin acest film sa reusesc sa conturez un sentiment specific cu care m-am confruntat in pandemie, acela ca nimic nu este ceea ce pare a fi si in orice moment te poti trezi ca toate lucrurile sunt impotriva ta. Sau doar par a fi impotriva ta.

Am avut onoarea de a lucra din nou cu dansactorii Lia Marin, Andrei Catalin Nistor, Cristina Tudor, dar si Kirsten Gair care pe langa design are si un background in actorie. Am colaborat cu toti de nenumarate ori, astfel incat la filmari vorbim foarte putin si facem foarte mult, deoarece ne cunoastem foarte bine limbajul corporal-spiritual si stim exact de ce avem nevoie cu foarte putine informatii. Am avut privilegiul de a lucra cu compozitorii Wyatt MacDermott (Los Angeles, SUA) si Matthew Whiteside (Glasgow, Scotia) care mi-au acordat incredere deplina in proces si in viziune.

In toata cariera mea pana acum am cautat si voi continua sa caut un anumit tip de adevar al vizualului. Doresc sa creez filme cat mai vizuale cu cat mai putin dialog ca sa ajung la esenta, iar prin asta caut simplitatea. Astfel, in perioada pre-productiei din “pretty UGLY”, am devenit foarte pasionata de teatrul sarac al lui Grotowski, tanztheater si butoh. Am citit mult despre ele dar am si luat cursuri ca sa ma adancesc in experientele fiecarui limbaj de miscare pentru a intelege cum sa regizez actorii in acest sens. Ce au in comun toate aceste forme de exprimare este dorinta arzatoare de a ajunge la adevarul naturii umane cu cat mai putine resurse, masti sau filtre. Pentru a gasi esenta, trebuie sa ne adancim cat mai mult in simplitate, iar asa se va pastra si misterul. Cel mai greu este sa lucrezi simplu.

Proiecte viitoare

Anul acesta doresc sa incep pre-productia la primul meu lungmetraj numit „The Chair”, sa fac cat mai multe scurtmetraje prin care sa continui sa dezvolt si sa testez concepte si sa si apuc sa traiesc ca sa am despre ce crea.