Sănătate prin artă, cu Regina Maria

Sănătate prin artă, cu Regina Maria

În urmă cu 3 ani CAP a lansat pentru Regina Maria campania Ascultă-ți corpul, pentru cei care au angoasa halatului alb sau nu au timp de mers la medic și târăsc un junghi după ei până devine insuportabil. A fost o campanie intensă datorită căreia oamenii și-au amintit că medicina a evoluat mult în ultimul timp și că ar fi bine să aibă grijă de prietenul lor cel mai bun, propriul corp.

Acum, în contextul în care sănătatea noastră este mai importantă ca oricând, ne-am legat la CAP cu artistul Mircea Popescu să-i punem pe oameni din nou pe gânduri. Așa că am lansat împreună un manifest vizual stradal care este conceput în spiritul campaniei mai sus amintite.

Ascultă-ți corpul! le strigă melodios și abstract opera de artă trecătorilor grăbiți, care dacă s-ar opri câteva clipe s-ar uita la această lucrare ca într-o oglindă. Pentru că lucrarea artistului timișorean incită privitorul către reflecție interioară. Simfonia de culori curge lin și gâdilă plăcut privirile care se odihnesc pe peretele Policlinicii Regina Maria Enescu din București.

Această operă de artă îi invită pe oameni la un moment de respiro și de reconectare cu propriile gânduri vis-a-vis de relația lor cu ei înșiși. Corpul vorbește limbi străine? Dacă ești în căutarea unui răspuns, îl poți găsi pe peretele cu artă de la Enescu, unde poți medita la tot ce aduce bun în viața ta o comunicare sănătoasă între tine și corpul tău. Și, cine știe, poate vă reîmprieteniți, cum era odată, când vorbeați aceeași limbă.

Terapia prin artă a fost certificată de către Organizația Mondială a Sănătății. Mesajul pe care îl transmite Regina Maria este următorul: Arta se poate plimba pe stradă mult și bine, iar faptul că avem ochi pentru ea reflectă disponibilitatea noastră de a fi mai conectați cu propria persoană și resursele noastre interioare. De aceea, îndemnul nostru încă o dată pentru fieacare om este: Ascultă-ți corpul! Cine știe ce lucruri noi și interesante afli despre sănătatea ta. 

Echipa Regina Maria:
Cristiana Vago - Manager Comunicare
Andreea Laca - Senior Brand Manager 

CAP:
Sanziana Serbanescu – Account Director

Artist – Mircea Popescu

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Sectiune



Branded


Related