Începând cu luna octombrie, Kooperativa 2.0 devine membru al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT)

Începând cu luna octombrie, Kooperativa 2.0 devine membru al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT)

Din 14 Octombrie 2021, Kooperativa 2.0 a devenit membru al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), instituție ce pune la dispoziția pieței de media și publicitate indicatori de performanță obținuți în urma unor studii relevante.

BRAT este o organizație non-profit ce are ca membri sau parteneri editori de presă scrisă și online, agenții, regii și clienți de publicitate, difuzori de presă, companii ce dețin stații radio, companii de outdoor sau alți terți interesați de analiza și cercetarea pieței. Obiectivul său principal este sprijinirea industriei, iar acest lucru se realizează prin moduri de a înțelege performanța unei entități specifice domeniului, cu ajutorul unor studii cu cifre independente, credibile și comparabile.

Instituția reprezintă un veritabil instrument care întărește activitatea agențiilor din domeniu, fiind de asemenea o resursă esențială în ceea ce privește etapele de cercetare și monitorizare. Astfel, BRAT contribuie la elaborarea unor obiective SMART mult mai realiste și ajută la atingerea publicului țintă, oferind prin calculele efectuate o viziune clară a spațiului media și publicitar.

Parteneriatul cu Biroul Român de Audit Transmedia vine în completarea unei inițiative mai ample a agenției Kooperativa 2.0 de eficientizare și monitorizare a campaniilor desfășurate. Totodată, bazele noului parteneriat vizează nevoile de comunicare și promovare ale clienților axați pe obiective specifice și măsurabile, precum și necesitatea agenției de a fi în permanență conectată la instrumentele care susțin înțelegerea și dezvoltarea industriei în care activează. 

Suntem o agenție de comunicare integrată și am considerat că este important să facem parte din acest organism pentru a înțelege cât mai bine piața în care activăm. BRAT oferă foarte multe informații care ne interesează, iar pe baza lor putem construi servicii din ce în ce mai bune pentru clienții noștri.”, a declarat Cristian China-Birta.

Kooperativa 2.0 este o agenție cu 10 ani de experiență în mediul online și o echipă de peste 30 de specialiști care oferă servicii full-service de comunicare, PR, marketing și publicitate. Agenția este membră a celor mai importante asociații din domeniul publicității și comunicării din România, printre care IAB România, ARRP, IAA sau AMCOR România, ceea ce garantează respectarea bunelor practici în domeniu.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Kooperativa 2.0

Kooperativa 2.0 este o agentie de Social Media, PR si Marketing Digital infiintata in 2012 de antreprenori cu experienta de peste 10 ani in online. Dupa mai bine de 8 ani si cu o echipa de peste 25 de angajati,... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related