Bună, vă salutăm din Timpuri Noi, un OZN aterizat în centrul Bucureștiului cu ajutorul, priceperea și pasiunea a peste 30 de artiști, SF-iști, visători, ingineri, paranormali. Și asta nu e doar o exagerare poetică de început de articol. Expoziția Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului chiar e un spațiu extraterestru în care puteți intra până pe 21 noiembrie, dacă ajungeți pe I.L.Caragiale 32, la Rezidența BRD Scena9. Dacă nu reușiți să ajungeți la nava-mamă, e ok, mai aveți șansa la o întâlnire de gradul 3: expoziția are și o emisiune, SFTV, și un ziar. Timpuri Noi a început cu visare, poate chiar din copilărie, și a continuat cu multă muncă, după cum povestesc Ștefan Tiron și Vasile Leac, parte din colectivul de curatori. Declicul s-a întâmplat în pandemie, când toată lumea zicea că totul e SF.
În acel moment s-a coagulat, în momentul în care unele scriitoare de SF au remarcat că nimic din filmele SF nu ne-au pregătit pentru ce se întâmplă și că de fapt nu era nevoie de bărbăţi brutali mînjiţi cu motorină, ci mai curând de îngrijitori, îngrijitoare transpiraţi și disperaţi, o forţă de muncă supra solicitată şi lipsită de mijloace, povestesc ei.
Este o expoziţie despre timp, care necesită timp. Cum a luat ea formă explică mai bine în rândurile de mai jos Ștefan Tiron și Vasile Leac. Cei doi vorbesc despre viitorul amanetat, speranțe colective, cum spune SF-ul istoria din România, dar și despre Alien și Dune, Colectia Romanelor SF scoasă de Univers sau amintiri cu oseminte imaginare de giganți din anii 80.
Prima întâlnire cu SF-ul
E greu cu primele – tind să zic că e vorba de lucruri transmise, mediate de altcineva și de altceva. Un punct important – notat ca atare în expozitie, când am folosit SF în titlul ei, am păstrat ambiguitatea dintre termenii ficţiune speculativa (speculative fiction) și science fiction (ambele prescurtate ca SF) care e doar un subset am putea zice din prima.
Una din cele mai pregnante amintiri este filmul Alien de Ridley Scott (1979) povestit înainte să fie văzut de către tatăl unui prieten care fusese în SUA și văzuse acolo filmul în perioada când nu era accesibil la noi. Trebuia să-ți imaginezi totul fără imagini, fără referinţe, exact ca în piesa radiofonică Expediţie în Crocobauritania (1984), inclusă în expoziţia asta.
Deci tot, inclusiv mediul de pe navă, inclusiv fiinţa aia care îţi ieşea din piept afară şi avea acid în loc de sânge. Apoi importante au fost desigur ecranizărările astea după Lem și Fraţii Strugatski de Tarkovski pe muzică de Eduard Artemiev (chiar dacă autorul Stanislav Lem nu prea era mulţumit), important e de reţinut că e vorba de un SF est-vestic, includ aici și Westworld (1973), văzut la Favorit și Soylent Green tot din același an, vizionat în anii 1980.
Alt moment a fost colecţia CPSF și Colectia Romanelor SF scoasă de Univers cu coperți de Peter Pusztai, tip colaj art, corupt fiind în acest sens de un profesor de matematică.
Unul dintre noi a descoperit SF-ul în complet alt context, săpând împreună cu fratele său într-un deal prin anii 85, încercând să dezgroape oseminte de giganţi, cum se zvonea pe atunci, mai în glumă mai în serios, că stau îngropate într-un tumulus din apropierea satului unde a copilărit.
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
Referințe personale și riscul unui joc plicticos
Aș răspunde cumva în raport cu expoziţia curatoriată, căci este foarte uşor să alunecăm pe panta personalului, şi am încercat cât putem să ne ferim de o perspectivă din asta personală, chiar dacă e imposibil să eviţi parcursul individual poţi să încerci asta. Importante au fost în acest sens şi texte teoretice şi critice începând cu Darko Suvin, Florin Manolescu şi Frederic Jameson, şi continuând cu Seo-Young J. Chu, Istvan Csicsery-Ronay, Mircea Opriţă, Steven Shaviro sau Sherryl Vint.
Înscriindu-ne într-o largă zonă de studii SF am mers mai mult pe trans-personal și colectiv, căci SF-ul ca fenomen nu credem că poate fi detaşat de aceste legături, sinteze, medii și relaţii sociale uneori aiurizante. Punct important e ultimul an de liceu 1994, petrecut în Alaska la Steller High School când un coleg a organizat o seară de anime unde au rulat Gundam și Akira.
Cred că e mult prea ușor să arunci cu referinţe în dreapta şi în stânga, impunând o referenţialitate geek arogantă de insider, care buclează și nu face decât să confirme lucruri deja aparent para-ştiute și canonizate. Totul riscă astfel să devină joc plicticos de băieţei și rachetuţele lor (şi poate asta și e).
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
Asta fiind zise, pe lângă turnanta publicaţiilor Nemira din anii 1990, importantă a fost lumea eminamente vizuală a comics-urilor, pe partea de bandă desenată cu subiecte SF, mai ales metamorfoza Image Comics de după 2012, dacă nu greşesc, cu Prophet no 21, apoi mai vechi, binenţeles Incal de la Metal Hurlant, iar pe partea japoneză tot ce a făcut Masamune Shirow, Katsuhiro Otomo (inclusiv chestii mai puțin cunoscute precum Domu, The Legend of Mother Sarah etc) și mai ales Tsutomu Nihei cu Blame!, Biomecha etc. în jurul lui 2000.
Nu mai menționez aici diferite anime și filme pt că nu ne ajunge interviul ăsta. Înainte de 1989, tind să menționez numerele revistei ORION, publicată la Craiova în format mare cu benzi desenate pe ultima pagină de neîntrecutul Victor Pîrligras (Mutanţii se chemă parcă și era o bandă desenată serializată), în două culori (negru, roşu, parcă) care îl cumpăram de la chioşcul de ziare și căruia i-am oferit un loc special în expoziţie.
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
Dacă viitorul poate fi amanetat
Importantă în acestă expoziţie considerăm că este și a doua funcție – cea propriu zis speculativă a SF-ului, una care nu e neapărat viitorologică, de predicţie, cât cea de anti-predicţie, cea care nu lasă cele mai negre predicţii, deja operative, deja parte din strategiile militare și privat-corporate să fie singura variantă de posibil. Deci vedem toate mecanismele de anticipare azi ca fiind extrem de problematice, în măsura în care însăşi viitorul educativ așa cum e el jalonat de Venture Capital (în viitoarea ta carieră, să zicem) aproape că buclează şi activează ceea ce prezice.
Funcția predictivă vădit algoritmică azi nu face decât să încătuşeze şi actualizeze variante vandabile de viitor împachetate ca instrumente financiare, ca parte dintr-o ficţiune financiară planetară, de aia am încercat să o trecem în plan secundar în acest show, fără să uităm însă de ea.
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
Considerăm că „noul” este poate cel mai abuzat și epuizat produs contemporan.
Înțeles ca SF transformativ şi încercând să arate rolul şi importanţa SF-ului pentru noi azi, Sherryl Vint spunea în cartea ei proaspăt publicată la MIT Press că avem la îndemână „o unealtă pentru a înţelege şi a trăi în epoci de schimbare rapidă tehnologică”.
Astea fiind spuse, merită repetat din când în când – că noul în capitalismul global este mai multe feluri de la fel. Dacă viitorul poate fi amanetat ca risc calculabil, el este eminamente vandabil şi profitabil, când nu nu, chiar şi în măsura în care aproape toate generaţiile ulterioare (cu Greta în frunte și o bună parte din populaţia planetei) și-au dat seama că au fost excluşi din propriul lor viitor. Fie ei sunt înhămaţi la datorii şi rate de plată care nici în milioane (de ani?) și generaţii întregi viitoare nu vor putea fi plătite. Fie tot ei, generaţia asta doomer-ilor, au realizat că generaţia precedentă, cea cinică a părinţilor, care este şi generaţia celor care deţin mijloacele de producţie de pe Terra și conturi neimpozabile, nu vor face nimic ca să preîntâmpine catastrofa climaterică care va afecta viitorul celor mai mulţi dintre urmaşii noştri. Pentru asta a curs destulă cerneală deja în romane și antologii de climate-fiction recente care nici nu mai sună a SF pentru că deja vedem cu ochii noştrii ce se întâmplă.
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
Ce spune SF-ul românesc despre istoria românească
O foarte bună întrebare, şi aș vrea să răspund la întrebarea asta cu o imagine foarte importantă de pe coperta 4 a revistei ORION nr din 1989, cu un desen făcut de Victor Pîrligras semnat ca fiind din 1983, aflat în studioul SFTV din expoziţie.
Las pe cele și cei interesaţi să caute să răspundă şi să discute acest desen. Pot da aici un spoiler și spune că este un desen extrem de puternic, ca o gravură alb negru, cu un personaj imobil care cerşeşte. E vroba de un cyborg sau un robot umanoid care stă la marginea străzii cu capul picat, deşurubat din umeri. Este un robot omul străzii, un clochard robotic, sărăcit și aparent abandonat de sistemul social şi sistemul de producţie care l-a creat.
Nu vreau să dăm prea multe hint-uri în acest sens, important e că el arată spre social și spre societate sau lipsa de social în post 1989, şi într-un fel constuie una din cele mai puternice și vizionare, chiar dacă stranii și neliniştitoare mărturii ale SF-ului și societăţii romanâneşti postdecembriste. Ba chiar am putea adăuga globale, sub spectrul unei post-automatizări inegale care nu îndeplineşte promisiunile post-muncii și unde orele de muncă cresc și salariile scad. Un loc unde majoritatea joburilor sunt parte dintr-un gig economy, unde ajungi să dai la pedală fără nici un fel de drepturi şi unde majoritatea nu își mai permit asigurări de sănătate (depanare!) și unde atât roboţii cât și oamenii sunt tratataţi ca fiind obsolescenţi.
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
Povestea expoziției
Procesul ei a fost visare, și apoi muncă și iarăşi muncă. Ea a început poate în copilărie dar s-a conturat acum 2 ani, înainte de pandemie, în momentul în care toată lumea în plină pandemie începea să zică, trăim vremuri SF, totul e SF. Deci în acel moment s-a coagulat ea, în momentul în care unele scriitoare de SF au remarcat că nimic din filmele SF nu ne-au pregătit pentru ce se întâmplă și că de fapt nu era nevoie de bărbăţi brutali mînjiţi cu motorină ci mai curând de îngrijitori, îngrijitoare transpiraţi și disperaţi, o forţă de muncă supra solicitată şi lipsită de mijloace. E vorba de SF-ul aşa ziselor servicii esenţiale, de cele mai periclictate joburi invizibile, ale oamenilor de sacrificiu de pe altarul economiei.
Pregătirea a constat în multe intâlniri și contacte directe sau la distanţă cu participanţi, susţinătoare şi susţinatori. Nici nu ştim de unde să începem. Că e vorba de vizită de lucru la Muzeul Henri Coandă la localitatea Perişor (Dolj) la OZN-ul montat în faţă de ing. Stăncioiu în 2015 şi până la contactul cu cinemateca germană și RBB pentru obţinerea drepturilor de difuzare a documentarului Utopie în Babelsberg despre SF-ul est german cu ajutorul Institutului Goethe. Întâlnirea de la Avanpost în Bucureşti, studio de efecte speciale de sunet, cu sound designer-ul Marius Lefterache care a lucrat la SF-ul Blood Machines.
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
Am putea spune că ăsta e un alt SF de azi, munca asta de colaborare și susţinere din toate părţile care a devenit imposibilă și greu de conceput.
Inclusiv subtitrat și tradus aceste materiale cu ajutor de unde s-a putut. Am avut sugestii de parcurs cum a fost Out of the Present despre ultimul cetăţean al Uniunii Sovietice rămas în spaţiu abandonat de cei de la sol, documentar de Andrei Ujica, pe care l-am inclus la sugestia Andreianei Mihail. Apoi contactarea grupului de aeronautică prezent în expozitie cu macheta care o vor lansa cât de curând în spăţiu, în Portugalia. Nu mai menționez munca la infografice cu filogeneza și taxonomia meme-lor cu extratereştri, aceasta din urmă realizată de cei de la Trepantsii sau de harta migraţiilor X aliene făcută de Alin Răuţoiu, sau de harta incompletă a cenaclurilor SF facută de Suzana Dan la indicaţiile noastre şi de cronologia (vădit şi ea incompletă) a contactelor extraterestre din Ţarile Române făcută cu ajutorul istoricului Cătălin Ghercioiu.
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
S-au putem vorbi despre video eseul făcut de Cristian Drăgan comisionat special pentru acest show, o primă trecere în revistă a istoriei filmului de SF românesc. Sau poate arhivele de reviste şi fanzine sau poveștile de cenaclu SF ale lui Alexandru Ciubotariu, munca de selecţie și xeroxare a acestor materiale. Sau poate cărţile donate de Ambasada Chinei despre robotica chineză sau Istoria ştiinţei și tehnologiei din China, din trecut până în prezent, misiuni spaţiale chinezeşti şi contactul fructuos avut cu ei în acest sens şi în scopul evidenţierii unei explorări pacifice și non militariste a spaţiului cosmic.
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
Premisele
Două lucruri care nu cred că decurg din textele aferente expoziţiei şi ar merita menţionate, anume faptul că asociaţia Ephemair – conţine termenul de air, aer, văzduh și că la origini, din câte ştim era visul unui festival dedicat aerului, dedicat baloanelor și diferitelor modalităţi de a pluti și explora văzduhul. Poate nici ei nu ştiu asta, dar asta a fost un posibil punct de decolare, pt ca să nu uităm că primele pioniere și pionieri ai vazduhului, înainte de avioane și de nave au fost cei care au mers în dirijabile, baloane, deci astronautica și explorarea cosmosului este anticipată de etapa baloanelor plutitoare umplute cu aer.
Altă sursă importantă ascunsă o consider ideea lui Miklos Szilard care a și curatoriat împreună cu Mircea Nicolae un show la Rezidenta BRD Scena 9 despre Matthis-Teutsch, la rândul lui o punte interesantă dintre avangarda clasică și viitorologie de tip realism constructiv (cum o numea Teutsch). Szilard zicea mai în glumă mai în serios că dacă nu ar fi făcut expo cu Teutsch ar fi făcut un call pentru o navă spaţială construită de free lanceri ca să le trezească conştiinţa de clasă.
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
O expoziție despre timp care are nevoie de timp
Repet, cel mai important este să o vadă şi să îsi lase timp pentru ea, căci este o expoziţie şi despre timp... care necesită timp. Tangenţial este și despre schimbarea percepţiei referitoare la timp, la timpul rămas dacă a mai rămas, şi despre o temporalitate nouă, specifică banilor și lichidităţii capitalului, am putea zice, cum precizează un text important semnat în ziarul expoziţiei de Centrul Dialectic și alăturat lucrării lor Bani Gheaţă, instalată în camera 5.
Altfel putem ruga publicul să nu se aștepte la o expoziţie care arhivează sau face o arheologie a fenomenului SF, ci una care se vrea speculativă ca atare, care lucrează chestionând cu mijloacele specifice SF-ului, starea de fapt actuală. Nu are sens să predicăm sau să pretindem o expertiză în acest sens, ci mai curând să oferim publicului și neiniţiatilor o cale de acces, îndemnându-i să îsi compună și construiască împreună o expertiză într-un domeniu vast, cu milioane de publicaţii și expresii.
Timpuri Noi: Xenogeze ale SF-ului. Fotografie de Claudiu Popescu
Trebuie să fim critici dar nu condescendenţi faţă de modul în care alţii îşi imaginau viitorul, şi mai important e să vedem care sunt constrângerile azi, de ce nu ne mai putem azi imagina anumite lucruri.
În cuvintele lui Quentin Skinner, nu e cazul să căutăm superioritatea imaginarului actual faţă de ce și-a imaginat umanitatea în timp şi față de aşa zisele naivităţi de altă dată, ci mai curând să vedem „ce constrângeri invizibile și nerecunoscute plasează societatea noastră asupra capacităţii noastre de a imagina” o altfel de lume am adăuga noi.
E nevoie de pozitivism pesimist
Haideţi să trecem rapid peste ultimele doua produse mari și somptuoase ale acestui an, Dune de Villeneuve, și Fundaţia produsă de Apple+. NU sunt pe lista de favorite, şi de aceea vrem şi noi să vedem alte lucruri decât clasici de acum 60 de ani, pentru că există o puzderie de romane SF fenomenale, la care nu mai ajungem din cauza marilor epopei din trecut care culeg toată atenţia şi bugetele. Mă refer aici la revoluția genului SF de operă spaţială – că e vorba de Elizabeth Bear, Iain M Banks, Peter Watts, Cixin Liu, Benjanun Sriduangkaew, Kamerun Hurley, Tade Thompson, Nicky Drayden etc.
Aș putea spune că invariabil astăzi e nevoie de un anume pozitivism pesimist, adică pesimism în gândire, optimism în acţiune, un pic altceva decât pozitivismul logic, filozofia care s-a dorit hegemonică în ce priveşte ştiinţa. Atunci când avem de-a face cu ceva implicabil, ştiind ce ne aşteaptă în următoarul secol, SF-ul ne trafichează cu generozitate instrumente care ne situează în inima unor procese care par că ne depăşesc capacitatea de acţiune, gândire și simţire, făncându-ne părtăşi la o lume mai mare, şi participanţi în tot ce se întâmplă, până şi în felul sau tipul de SF pe care vom decide să îl actualizăm în comun.
Predicţia o situez tot ca o anti-predicţie pentru 2071, aș vrea să avem un Minister Întru Viitor cum sună titlul cărţii lui Kim Stanley Robinson, însă fără 30 de milioane de morți datorate unui val de căldură din ce ce în ce mai puternic situat în viitorul apropiat, asta dacă se poate.
