Jurnalistul Pavel Lucescu are o regulă: nu se ceartă pe Facebook decât cu oamenii obișnuiți de bună-credință. Face parte din tacticile lui de supraviețuire în online, mai ales în această perioadă, în care până și virgulele țipă la oameni. Pavel se declară nemilos însă cu cei care au putere, formală sau simbolică, politicieni, influenceri importanți.
Sunt ținte importante pentru mine, pentru că vin cu argumentul autorității, un fetiș al impostorilor, pentru a susține orice aberație.
E vizibil războiul paralel care are loc acum în media - prin strategii de comunicare, propagandă, fake news, simboluri de imagine. Pavel Lucescu explică în textul de mai jos care sunt mecanismele de la baza lui, cum au comunicat până acum Ucraina și Rusia, Zelenski, Putin și liderii europeni, care sunt ecourile în România și ce ghid etic urmează el în polemicile online.
Ce te-a surprins la nivel de reacții în România
La reacțiile autorităților nu m-a surprins nimic. Au fost la fel ca la orice situație de criză, caracterizate prin: întârziere, lipsă de consistență, deficit la capitolul empatie. Iohannis e lider detașat la toate trei și cum guvernul e sub papucul lui, cu un premier total dependent de el și oricum fără niciun fel de abilități de comunicare, practic cam tot ce înseamnă autoritate la noi a fost sub orice critică.
În schimb, ”oamenii obișnuiți” au fost oarecum o surpriză. Mă așteptam să văd câteva ONG-uri care se implică și, eventual, câteva personalități publice, dar a fost un tsunami de implicare și empatie de peste tot, din toate categoriile de ”oameni obișnuiți”. La fel și pe facebook, care, având în vedere numărul uriaș de conturi în România, poate fi considerat un uriaș eșantion reprezentativ pentru populația generală. Bine, dacă știi să te uiți și peste granițele bulelor în cre te miști și să vezi tabloul mare.
Mârăielile, apoi încercările de a deturna atenția de la drama refugiaților și informația la zi către propagandă pro-rusă și teorii conspiraționsite, au apărut cu o mică întârziere. A fost o perioadă de vreo zece zile în care emoția pozitivă a publicului, compasiunea și îngrijorările legate de ce se întâmplă în Ucraina, i-au decurajat un pic pe ”putineii” noștri. Dar de câteva zile sunt iar pe cai mari.
Comunicarea autorităților din Ucraina
În limita informațiilor pe care le poți avea dintr-o țară aflată în război, unde există un anumit nivel de cenzură aș zice acceptabilă, comunicarea în și dinspre Ucraina mi s-a părut destul de coerentă și chiar decentă. Probabil că ”geniul” de comunicator al lui Zelenski a fost cel care a dat tonul, nota și impresia dominante. Cred că după acest război, subiectul ăsta va deveni materie de predat în școli despre comunicarea pe timp de criză în secolul 21.
Zelenski
Despre Zelenski știam cam ce știa orice om cât de cât informat de la noi: un fost actor de reality-show, carismatic, care a câștigat prezidențialele de pe o platformă oarecum populistă și despre care existau mai multe teorii contradictorii: că ar fi de fapt pro-rus, că ar fi marioneta unui mogul media de la ei, că e subțire ca politician sau, de partea cealaltă, că e un model pentru ceea ce înseamnă politicianul noii ere. Sintetizând, aș zice că eram relativ în ceață.
Acum cred că Zelenski e poate cel mai bun comunicator politic de rang înalt din lume și că are toate șansele să devină un model pozitiv pentru cel puțin o generație de-acum încolo. Deși sunt mai degrabă cârcotaș când vine vorba de politicieni, chiar mi-e greu în acest moment să zic ceva de rău despre el. Pentru că nu aș avea argumente. Poate mai târziu, când se vor mai așeza lucrurile și voi judeca mai la rece.
Ce l-a ajutat cel mai mult
Cred că s-a inspirat masiv din stilul și mesajele lui Churchill, adaptate la lumea digitală. Cred că l-a studiat masiv pe eroul britanic. Prezența în mijlocul luptei, mesajele care inspiră curaj și țin ridicat moralul trupelor și al populației. Evident, îl ajută enorm experiența de actor, dar și caracterul. E, într-un fel, opusul liderului politic român tipic, care nu știe să comunice, nu e în stare să fie autentic sau măcar să joace cartea asta, e închistat și cam ticălos. Nu generalizez, evident.
Putin
Până la acest război, Putin îmi părea un tip relativ fâșneț la minte, cu replică acidă dar nu lipsită de inteligență. Da, un dictator obsedat de putere și de control, dar dacă vorbim de partea asta cu comunicarea, Putin nu stătea rău. Războiul ni l-a arătat cu totul diferit, obtuz, total anti-carismatic. Sunt absolut sigur că situația catastrofală de pe teren, după primele două-trei zile, cu totul neașteptată pentru el, l-a blocat pur și simplu, reducându-l la dimensiunea lui malefică. E ca atunci când te sperii foarte tare de ceva și devii fie agresiv, fie o iei la fugă ca un căpiat, dar în ambele cazuri esti cumva redus la animalul din tine. Putin a fost redus la maleficitatea din el. Mesajele lui cheie sunt de fapt unul singur: Vă distrug cu orice preț. Iar acum e: Mor cu voi de gât.
Simboluri eficiente
Două arhetipuri sau mai degrabă mituri am remarcat în comunicarea celor două părți aflate în război: David și Goliat pe partea ucraineană și, de partea cealaltă, mitul Războinicului sadic, care te paralizează fie și numai pronunțându-i numelui. Vezi războinicii ceceni renumiți prin cruzimea lor sau mercenarii din grupul Wagner. Din păcate pentru Rusia, acest mit s-a dezumflat destul de rapid, grație și comunicării abile a părții ucrainene.
Ce ți-a atras atenția, la nivel de comunicare, din partea celorlalte țări
Esențială în comunicarea aliaților Ucrainei, mă refer la UE, SUA, NATO, a fost ideea de unitate și solidaritate. A funcționat în ciuda tuturor așteptărilor contrare și a fost, după părerea mea, elementul decisiv în succesul de până acum al rezistenței Ucrainei. Oricât de viteaz și de inteligent ar fi fost Zelenski, și chiar a fost până acum, fără acest spate viguros ținut de aliați, Ucraina s-ar fi prăbușit. Evident, e valabilă și reciproca: oricât spate ar fi avut, dacă leadershipul Ucrainei s-ar fi dovedit laș, fricos și lipsit de inteligență, țara ar fi fost acum în mâinile lui Putin.
Și a contat enorm până acum și solidaritatea extraordinară a vecinilor: România, R Moldova, Polonia, etc.
Surse de informare
Folosesc foarte multe surse și încerc să mă asigur și de o cât mai mare diversitate a lor. Fac tot posibilul să nu devin prizonierul unei singure părți, așa că mă strădui să găsesc și ce spun adversarii sau terțe părți, cum ar fi presa din Rusia sau din țări care nu par deloc sau sunt foarte puțin implicate, cum ar fi Israel, Japonia, Australia sau China. Citesc în draci și evit cât pot emisiunile tv, radio sau live-urile online, care mă obosesc și-mi dau și senzația de timp pierdut. Când citesc mi-e foarte ușor să sar peste părțile redundante, care nu-mi oferă informație nouă sau relevantă. La tv sau în orice material video sau audio, e mai greu s-o faci. În plus, cititul îmi permite să rumeg mai bine informația, să nu mă las furat de emoții.
De fake-news mă apăr destul de ușor. Am nas deja antrenat. În general, recunosc un fake din primele secunde, chiar și fără să văd sursa inițială. Cum e formulat titlul, imaginea care însoțește știrea, profilul persoanei care o distribuie. Au toate un aer anume care le trădează. Nu zic că-s imun la fake-news, nimeni nu e, dar după ani buni de presă începi să depistezi niște paternuri.
Imaginile din Ucraina m-au impresionat profund în primele zile, dar mi-am propus de la un moment dat să le evit pe cât posibil, tocmai pentru că știu că-mi pot întuneca rațiunea. Dau foarte rar share la imagini sau video cu potențial emoțional crescut. Nu le ignor, dar nici nu mă las furat de ele. Nefiind nici like-adicted, mi-e destul de ușor s-o fac. Îmi dau seama că ele ajută în comunicarea de război, nu le disprețuiesc, dar vreau să-mi păstrez luciditatea pe cât posibil, pentru că mă simt mai util când sunt lucid decât când devin emoțional.
Războiul pe Facebook
Războiul pe facebook e un pic decalat de cel din Ucraina. Până acum câteva zile a fost un soi de monotonie, de voce unică. Cam toată lumea de pe la noi era clar de partea Ucrainei și vehement împotriva Rusiei și a lui Putin. Zgomot mult, redundanță și emoție cât cuprinde, dar de o singură culoare. De câteva zile au început să apară conflictele care-s tot mai violente. S-a trezit hidra, presupun că stimulată și de propaganda rusească.
A fost cam așa, cred: Putin a crezut că rezolvă treaba rapid cu Ucraina și, cum era logic, inclusiv dispozitivul, logistica și mesajele erau calibrate pentru o victorie rapidă. Cum nu s-a întâmplat asta, a trebuit să refacă totul, pe un alt orizont de timp, cu altă strategie și cu alte mesaje. De aici a apărut și acest delay în războiul informațional de cucerit mințile oamenilor. Acum pare să fie totul repus pe picioare la turație maximă. Tacticile nu sunt noi, whatabout-ismul e rege în continuare iar scopul principal e același: ura și dezbinarea. Diferă temele, evident. Ce observ ca strategie dominantă acum e setarea agendei. Rusia e într-un impas streategic evident și are nevoie în primul rând de distragerea atenției de la ce se întâmplă pe teren, unde stau foarte prost, către teme care pot stârni panică, neîncredere și suspiciune față de adversari.
Așa a apărut de câteva zile teoria cu armele biologice pe care ar urma să le folosească Ucraina în război. Terenul a fost pregătit, tema a fost lansată încă de acum două luni. Dar acum i-a venit momentul să fie exploatată. Și vedem cum, plecând de la o declarație mai degrabă banală a subsecretarului de stat, Victoria Nuland, care merita cel mult o știre, presa conspiraționistă, pro-rusească sau pur și simplu de rea-credință de la noi, a sărit imediat pe subiect, transformându-l într-o teorie conspiraționistă
Adică exact ce susține propaganda rusă de vreo două luni. Nu citează din propaganda lui Putin nimic, doar ridică subiectul la nivel de interes maxim, îl pune pe agendă și-l transformă în breaking news. Legătura cu propaganda rușilor o fac apoi cititorii, userii, care la un moment dat dau nas în nas cu ce spune Rusia exact pe același subiect. Și gata, le-ai luat mințile unora. Asta se întâmplă de câteva zile la noi și cred că și prin celelalte zonele de interes ale propagandei rusești.
Polemica online
Eu am un principiu: nu mă bat cu cititorii obișnuiți, cu oamenii simpli, simpli în sensul că nu au notorietate sau nu dețin funcții publice, nu-i înjur, nu-i iau la bășcălie, nu mă oftic pe ei. Cu condiția să fie de bună credință și cei mai mulți sunt. Dacă unul e măgar, îl ironizez un pic, eventual, dar de regulă îl ignor. Dacă văd însă că cineva e de bună credință, dar prost informat sau efectiv manipulat, încerc să-i aduc argumente contrare. Dar nu insist, pentru că în general, astea sunt bătălii pierdute din start. Nu schimbi percepția sau, mai rău, convingerile unui om, din două-trei vorbe. Astea se schimbă în timp și e nevoie de un singur ingredient: încrederea. Dacă vede că ești și tu de bună credință, că nu sari la gât, că nu faci spume, că nu-l jignești sau ridiculizezi, omul începe să te asculte cu atenție și să capete încredere.
Sunt însă nemilos cu cei care au putere, formală sau simbolică, politicieni, decidenți, influenceri importanți. Ăștia sunt ținte importante pentru mine, pentru că vin cu argumentul autorității, un fetiș al impostorilor, pentru a susține orice aberație. Primii sunt victimele ăstora, ei trebuie combătuți. Cu ei am ce am, nu cu oamenii simpli. Și mai sunt o serie de indivizi, care nu-s notorii dar pe care eu îi consider nocivi. O subcategorie de așa ziși idioți utili, cărora eu le zic ”hârciogi”. Sunt ăia care adună compulsiv, ca niște hârciogi, sute și mii de surse care le susțin ideile și teoriile, pe care apoi le răspândesc maniacal peste tot pe unde li se ivește ocazia. Unde apare o controversă sau unul care susține o idée contrară, pac și el cu un link-ul otrăvit. Ăștia sunt nocivi pentru că dau și impresia că sunt ultra-documentați, dar nu-s decât ultra-ideologizați. Au o mie de surse, multe dubioase, pe două-trei idei fixe. Pe unii îi recunoști după textul de introducere care sună cam așa: ”nu știu ce să cred despre asta, dar am găsit-o undeva și mi se pare interesant ce spune omul ăsta”. Sau, ”nu-s neapărat de acord cu articolul ăsta, dar merită citit”. Ăștia-s hârciogii insidioși.
Ghid de supraviețuire pe Facebook în vreme de război
Tactici de supraviețuire pe facebook pe timp de război:
1. Alocă-ți mai mult timp pentru informare decât de obicei.
2. Evită bulele, mesajele și conturile celor care par like-adicted, flâmânzi de aprecierea celorlalți sau isterici. Chiar dacă par să fie de ”partea bună”. Pierzi vremea cu ei, te încarci emoțional inutil.
3. Polemizează, dacă te ține cureaua, doar cu cei de bună credință. Îi recunoști ușor. Nu pufnesc sau nu înjură când le zici că n-au dreptate.
