Piața globală de publicitate și-a dublat valoarea în ultimii 10 ani

Piața globală de publicitate și-a dublat valoarea în ultimii 10 ani

GroupM anunță în ediția din iunie a raportului „This Year Next Year” că piața globală de publicitate va atinge 850 de miliarde de dolari în 2022, de două ori mai mult decât nivelul înregistrat în urmă cu 10 ani.

Piața va crește într-un ritm anual de 9,7%, respectiv 8,4%, excluzând impactul publicității politice din SUA, arată datele furnizate de cel mai prestigios raport global din industria de media.

Deși 2022 este un an marcat de inflație, creșteri salariale și presiuni din ce în ce mai mari pentru reglementarea Big Tech, majoritatea marketerilor continuă să crească bugetele de media.

Specialiștii GroupM estimează că publicitatea digitală va atinge 73% din veniturile industriei globale anul acesta, în contextul în care, cu numai 10 ani în urmă, digitalul reprezenta doar 27% din totalul pieței. În același timp, piața devine din ce în ce mai concentrată: top 5 furnizori globali atrag în prezent 53% din veniturile totale - Google si Facebook cumulează 40% - față de numai 20% în urmă cu 10 ani.

În România este așteptată o creștere a pieței de 7,4% față de anul trecut, cu 5% în TV și 12% în digital. Piața este în continuare dominată de TV, care înseamnă 56% din publicitatea totală, versus 34% cât reprezintă acum digitalul.

Suntem sub potențial, reprezentăm 0,1% din piața globală de publicitate, cu un PIB de 0.3% din economia globală. Avem o piață de publicitate de 4 ori mai mică decât piața din Polonia, la un PIB de 2,4 ori mai mic. În condițiie unei evoluții macroecomice pozitive, piața de publicitate va continua să crească anual cu 8%-10% în viitorul apropiat, cu un ritm semnificativ mai accelerat în digital”, spune Mihai Vișan, Head of Trading GroupM România.

Iată care sunt cele mai importante tendințe pentru media globală, extrase din raportul This Year, Next Year, ediția iunie 2022:

  • Digital

Platformele de publicitate digitală urmează să aibă o creștere de 11,5%, față de 13,5% cât se preconiza anterior.

  • Tv

După ce pe parcursul lui 2021 a revenit cu o creștere de două cifre, la nivel global televiziunea pare să se îndrepte spre o creștere mai lentă (exceptăm impactul publicității politice din SUA), de 4,4% în 2022.

  • Outdoor

Publicitatea outdoor tinde să revină, treptat, la nivelul de dinainte de pandemie, în majoritatea zonelor lumii. Începutul anului 2022 a fost prielnic, pentru că oamenii petrec din nou mai mult timp în afara casei. Brandurile noi și în special cele din turism ajută acest sector să crească.

  • Audio

Acest segment va avea nevoie de mai mult timp ca să-și revină complet, în cazul în care va reuși să facă acest lucru, deoarece continuă să se orienteze mai ales pe publicitate locală, care reprezintă o felie din ce în ce mai mică din economia globală. Totuși, sunt multe lucruri ce se pot schimba în bine, mai ales dacă luăm în calcul evoluția noilor servicii digitale oferite de radiodifuzori pe Spotify sau alte platforme de podcast.

  • Reviste și ziare

Un număr tot mai mare de branduri apreciază importanța acestui tip de media pe măsură ce conștientizarea impactului social-cultural începe să conteze mai mult în media buying. În plus, editorii și-au diversificat ofertele digitale pentru a include podcasturi ce reușesc să asigure viabilitate și creștere pe termen lung, în special pentru publicațiile cu orientare națională sau globală. Cu toate acestea, factorii generali care au cauzat declinul anterior – mai ales concurența crescută din partea platformelor digitale - vor continua să influențeze acest sector.

GroupM este liderul global de management al investițiilor în media care gestionează peste 60 miliarde USD în investiții anuale de media, prin intermediul agențiilor Mindshare, MediaCom, Wavemaker, Essence, m/SIX și Xaxis. Portofoliul GroupM include Data&Technology, Investiții și Servicii, toate unite sub umbrela noii ere media în care comunicarea aduce valoare adăugată omenirii. Prin eficientizarea beneficiilor de volum, compania inovează, se diferențiază și generează valoare sustenabilă pentru clienții din toată lumea. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Mindshare

Mindshare are a global, multi-award winning, media agency network of 9300 people across 86 countries united by the desire to create new media experiences. What we do Modern marketing requires more than just media... vezi detalii »

GroupM

WE ARE SHAPING THE NEXT ERA OF MEDIA. EVERY DAY. MINDSHARE, MEDIACOM, WAVEMAKER, ESSENCE, AND M/SIX—OUR AGENCIES ARE THE FRONT LINE TO A NEW ERA OF MEDIA STRATEGY AND INNOVATION. And because we have three of... vezi detalii »

Wavemaker Romania

Exceptional growth requires uncomfortable change.We do our best work for brands who relish being provoked to go further and faster, together.   That’s why we’ve built Provocative Planning, a... vezi detalii »

Oameni

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related