Odată cu suferința, psihică sau fizică, avem tendința să ne izolăm. Din frica de a ne lăsa văzuți în momente vulnerabile, în care suntem mai puțin atrăgători, sau din rușine. Suferința este parte din viață, din viața necosmetizată pe canalele de social media, din viața reală. Nu suntem neconformi când suferim. Și nu suntem singuri. Ca noi sunt și alții, iar unii dintre ei suferă tot în tăcere.
Mă bucură să văd că sunt și oameni care vorbesc tot mai deschis despre suferințele lor. Una dintre acestea este anxietatea, o vulnerabilitate psihică cu impact și în corp, tot mai prezentă în mulți dintre noi.
Mă bucură să văd că se înmulțește numărul artiștilor care cercetează și creează în jurul nevralgiilor societății moderne. Emilia Păunescu, Creative Director & Founder Nova Festival, este unul dintre ei, iar în limbajul său artistic se întâlnesc arta, psihologia și neuroștiințele. Recent, Emilia a expus la București instalația performativă AIO – All in one, cu care speră să călătorească în mai multe orașe din România și în străinătate.
11 performeri - Ada Galeș, Alexandra Bălășoiu, Cătălin Diaconu, Cezar Grumăzescu, Denis Bolborea, Denisa Diaconescu, Dragoș Iulian Matei, Ema Alexandrescu, Florin Constantin, Oana Pușcatu, Simona Dabija-, 55 de videoportrete prezentate pe ecrane mari compun instalația, arătând diverse fețe ale anxietății.
"Performerii pe care îi întâlnești pe ecrane își dau voie să trăiască și exprime anxietatea în feluri atât de adevărate că, prin rezonanță, îți dai și tu voie ție să faci același lucru la tine pe interior în spațiul instalației".
În continuare, Emilia Păunescu povestește mai multe despre realizarea instalației AIO.
Anul 2023 până acum
Știi senzația aia când găsești ceva extraordinar, respiri adânc și rămâi suspendat un pic în timp, plin de aerul ăla bogat, nepregătit să-l dai afară sau să știi ce să faci cu el? Fix așa. Are Duncan Macmillan o piesă dragă mie, People, Places & Things, în care personajul principal zice la un moment dat “I was a scream in search of a mouth”. Așa și la mine.
Odată cu ediția de anul trecut a NOVA mi-a devenit foarte clar că locul de întâlnire între artă și psihologie/neuroștiință este noul meu limbaj, spațiul unde simt să contribui acum. Cred că este foarte valoros să orientăm puterea noilor tehnologii creative cu sens către a ne cunoaște mai bine și a cultiva locuri mai blânde, mai adevărate în care să fim.
E, însă, un teritoriu care cere mult curaj și asumarea unui drum în necunoscut. Operăm cu lucruri pe care nu poți să pui degetul, pentru că sunt procese în continuă mișcare și care arată diferit la fiecare dintre noi la nivel de nuanță. Și nuanța aia e importantă, pentru că e ce face experiența aia personală, specifică nouă anume.
La nivel profund căutăm conectare, să simțim că ne oglindim, că aparținem, dar în același timp și că este loc în lume pentru ceea ce e numai al nostru. Să găsești punctul ăsta de echilibru între cele două e o treabă complexă. Știința, tehnologia, ne ajută mult să înțelegem, dar, cum aducem peste această înțelegere și bucuria? Cred că este un exercițiu de sinceritate pentru fiecare dintre noi și sper ca ce creez să susțină oamenii în acest spațiu de sinceritate, unde nu-i adesea confortabil să fii.
Credit foto: Florin Constantin
Ideea instalației AIO – All in one
Anul trecut am colaborat la NOVA cu Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis și ne-am propus să ducem lucrurile mai departe pe un subiect atât de prezent pentru noi toți astăzi, anxietatea. Intenția a fost să creăm un cadru inedit, prin mijloace artistice puternice, care să ne permită să ne uităm mai îndeaproape la ea și să găsim împreună, împărtășind, resorturi de procesare.
Complexitatea noastră interioară poate fi copleșitoare și atunci ne face bine să experimentăm spații care ne arată și puterea faptului că avem capacitatea să trăim un spectru atât de bogat de emoții. Conștientizând aceste mecanisme, le putem folosi în beneficiul nostru.
Am pornit de la ideea că suntem cu toții cutii de rezonanță și amplificare unii pentru ceilalți și am conturat prin AIO, acronim de la all in one, un cadru care dă voce și chip anxietății tale. În spațiul instalației spui ce simți și vezi emoția ta exprimată de corpurile altor oameni care trăiesc asta pe limba lor, auzi sunetul cum cântă acest amalgam de trăiri. Și undeva în toate acestea te găsești pe tine, așa cum poate nu îndrăznești să te arăți.
Când suferim, avem tendința să ne izolăm. Credem că nu mai simte nimeni ce simțim noi. Ce face AIO minunat e că te pune într-un context în care înțelegi că nu ești singur sau “greșit”. Performerii pe care îi întâlnești pe ecrane își dau voie să trăiască și exprime anxietatea în feluri atât de adevărate că, prin rezonanță, îți dai și tu voie ție să faci același lucru la tine pe interior în spațiul instalației.
Ce fel de cercetare ai făcut pentru AIO
Am pornit de la date de cercetare neurologică oferite de centrul Veruvis și le-am coroborat cu experiența personală cu anxietatea a noastră, artiștii implicați în proiect. Îmi place mult dinamica asta pe care am integrat-o în instalație, care a reușit să scoată din abstract informațiile folosite și să le alchimizeze în o experiență profund personală.
Datele din EEG-uri ale unor oameni care resimt anxietatea în diverse grade de intensitate le-am transformat în note muzicale și astfel corpurile acelor oameni au devenit sunet în instalație. Insight-urile despre manifestarea anxietății în corp le-am transformat în mimică, gesturi și mișcare în reprezentările pe care performerii din videoportrete le oferă în instalație. Mai departe, vii tu și îți pui corpurile tale (fizic, mental, emoțional..) în spațiul ăsta și toată lumea formează un corp comun, cu multe dimensiuni.
Dincolo de umanizarea experienței, mișcarea asta de la unii la alții, unii prin alții, te ajută să conștientizezi în definitiv faptul că există această mișcare în sine și ea îți poate fi prietenă. Pentru mine a fost revelator să realizez, povestind cu Costin Dămășaru de la centrul Veruvis, că anxietatea, depresia, se folosesc de aceeași putere incredibilă a creierului nostru, neuroplasticitatea, cea cu care putem crea noi rețele neuronale și depăși traume.
Aceeași abilitate de transformare poate să meargă în două sensuri. Cred că e important să conștientizăm această putere. Și pune în o altă lumină ce se întâmplă cu noi când trăim anxietatea. Ne ajută să o vedem nu ca pe o slăbiciune, un eșec, ci o adaptare înțeleaptă a creierului nostru care se străduiește să ne țină în viață. Totodată, ne ajută să realizăm că putem folosi același mecanism, aceeași înțelepciune a corpului nostru, în sens invers, constructiv.
Procesul de creație, de la idee până la instalație
A durat cam jumătate de an, dar nu aș zice că AIO a ajuns în forma ei finală. Ne-am propus să o adaptăm constant după aceste prime expuneri, luând în considerare feedback-ul primit de la oameni.
Nu cred că ne așteptam nici unul dintre noi la dimensiunea și complexitatea pe care am descoperit-o lucrând la AIO. Am decis să o scoatem în lume acum tocmai pentru a-i putea cultiva potențialul cu sens și a o construi mai departe.
Cam așa au arătat și etapele de creație până acum. Un du-te-vino productiv între date și oameni susținut de intenția sinceră de a face ceva nu doar frumos și interesant artistic, ci și relevant și util.
Forma în care ai prezentat instalația
Mi-am dorit să creez un spațiu care să te conțină, să te ia în brațe cum frumos mi-a dat feedback un vizitator. Un spațiu atât de sincer cât să te simți în siguranță și tu să te vulnerabilizezi. De aceea am ales acest layout imersiv, interactiv atât la nivel de sunet, cât și de imagine.
Amplasarea si dimensiunea ecranelor este gandită cât să îți dea senzația că oamenii ăia sunt cu tine acolo, în dialog cu tine, deschiși să te primească. Sunetul este spațializat și contribuie la senzația de experiență autentică. Forma pătrată a ecranelor și estetica echilibrată, curată a spațiului ca întreg ajută și ea intenția generală de susținere. E deja foarte “mult” ce împărtășești acolo la nivel de conținut, așa că am ales ca forma să fie cât mai stabilă, ca să evităm suprasolicitarea.
Am structurat conținutul per 5 grade de intensitate ale anxietății tot în încercarea de a da un pic de schelet acestui univers vast al manifestării anxietății. Căutam moduri prin care să nu te “înghită” spațiul ăsta, ci să-ți ofere o platformă care face haosul digerabil, inteligibil. Ceva în plus de care să te poți agăța.
Mai tare, mai încet e ceva ce recunoaștem cu toții, chiar dacă, sigur, nu poate spune nimeni că așa arată anxietatea la 20%. Tocmai de asta, în cadrul acestor grade de intensitate, am inclus intenționat și una-două reprezentări evident din altă stare, ca să facă granițele acestor niveluri de intensitate flexibile și să înțelegi că nu e un șablon, ci o plajă în care se mai amestecă nisipurile, și e ok să fie așa.
Sunt 55 de videoportrete în total, asamblate în aceste 5 “coruri” de 11 persoane, aferente celor 5 grade de intensitate. Pentru fiecare cor este o compoziție sonoră diferită, corelată și cu mișcările performerilor și cu datele extrase din EEG-uri. Între momentele în care spațiul redă o anumită compoziție audio-video, te întâlnești cu un intermezzo incitant, unde toate aceste corpuri așteaptă acțiunea ta.
Numărul de performeri e parte din poezia mea. Pe mine mă urmăresc 11 și multipli lui 11 de ceva ani așa că, iată. M-am pus în AIO în mai multe forme. Corpul meu apare și el pe ecrane din când în când, îmbinându-se jucăuș cu corpurile performerilor.
Performerii cu care ai lucrat
Performerii cu care am lucrat la AIO sunt absolut extraordinari și sunt infinit recunoscătoare pentru contribuția lor. Ada Galeș, Alexandra Bălășoiu, Cătălin Diaconu, Cezar Grumăzescu, Denis Bolborea, Denisa Diaconescu, Dragoș Iulian Matei, Ema Alexandrescu, Florin Constantin, Oana Pușcatu, Simona Dabija sunt cei 11.
I-am ales intuitiv, căutând un mix între o anumită disponibilitate umană de care aveam nevoie pentru poziția pe care urmau să o ocupe în instalație și abilitățile de expresivitate corporală cu care să pot articula limbaje interesante. Am urmărit și un echilibru între masculin și feminin și diversitate în imagine, prezență, să cresc șansele ca tu din public să găsești ușor aici oameni cu care să rezonezi.
Ce le-ai cerut să facă astfel încât să poți ilustra anxietatea pe niveluri în instalația ta
A fost important pentru mine ca ce punem în instalație să fie foarte personal. La filmări mai degrabă am ghidat performerii în exprimarea experiențelor lor cu anxietatea în diverse forme și am urmărit să ne ducem într-un spectru cât mai larg. Am vrut să fie cât mai sincere și puțin regizate momentele, ca să simți asta apoi în instalație. S-au trăit niște lucruri foarte adevărate acolo.
Dincolo de acest proces-laborator, am avut grijă să rămânem mereu în o zonă de fizicalitate intensă, să exprimăm anxietatea în și prin corp. Corpul e un instrument fabulos de procesare a emoției. Chiar și zona ludică de “cântat” anxietatea am dus-o către eliberare prin mișcare. Cânți, cânți, dar după un anumit punct ce simți e atât de puternic că nu mai poți exprima verbal, emoția e blocată în corp, te îngheață. Cum o scoți? Cum o “cânți” prin piele, prin brațe, prin păr?
Regia a venit mai degrabă la editarea materialului. Uitându-mă peste filmări am găsit puncte de legătură între ce a oferit fiecare performer și le-am articulat astfel încât corpurile lor să formeze împreună coregrafii interesante. Atât per grade de intensitate, cât și ca forme grafice. Am creat o mișcare de grup și un ritm în care să-ți fie ușor si plăcut să intri.
Partenerii
În dezvoltarea instalației am colaborat cu Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis din București. Pentru acestă primă expunere a lucrării ne-au fost alături Mobius Gallery și BL Associates.
Ce urmează pentru această instalație
Urmează să itinerăm instalația în mai multe orașe din România și din străinătate și sperăm ca expunerea ei să trezească interesul cât mai multor oameni care să susțină prezentarea ei în cât mai multe comunități. Potențialul este foarte mare și ea, ca și producție, este la standarde internaționale. Deocamdată suntem în discuții cu Cluj, Timișoara și sper eu încă o expunere în București în toamnă, iar afară Portugalia, Franța, Italia, Canada, Dubai.
Cum îți povesteam mai sus, intenționăm să dezvoltăm mai departe lucrarea și să integrăm pe parcurs, feedbackul pe care îl adunăm. O idee care ne place tare este să introducem și o formă de generativitate în timp real în instalație. Poate o formă care conectează live corpul vizitatorului cu AIO. Avem de asemenea propuneri de asociere a expunerii instalației cu alte proiecte de cercetare care explorează puterea terapeutică a expresivității artistice. Vă încurajez să ne urmăriți pe paginile de social media ale nova.festival, unde vă ținem la curent cu ce facem mai departe.
Alte planuri artistice de-ale tale
Imediat îmi voi concentra toată atenția pe cea de-a patra ediție a NOVA, care se desfășoară între 16 și 30 septembrie în mai multe locații din centrul capitalei. Tema festivalului de anul acesta este propriocepție-kinestezie. Super exciting! Pe lângă performance-urile, talk-urile, atelierele și bursa de dezvoltare NOVA Grow, și acolo creăm o instalație imersivă interactivă, care te va ajuta să îți extinzi percepția de sine. La crearea ei colaborez cu aproximativ 30 de artiști și profesioniști din sferele neuroștiinței, psihologiei și altor științe sociale din 10 țări.
